• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PREMIERUL Mihai Tudose, ANUNȚ pentru FERMIERII CARE AȘTEAPTĂ SUBVENȚIILE!

    agrointeligenta.ro -

    Bugetul pe 2018, inclusiv cel al agriculturii, prezentat de premierul Mihai Tudose astăzi, luni 18 decembrie, în plenul reunit al Parlamentului. La capitolul agricultură șeful Guvernului a subliniat că acest sector în România a înregistrat producţii record. 

    Mai mult, premierul a subliniat că anul 2018 începe promiţător prin plata subvenţiilor, Mihai Tudose subliniind că numai agricultura a absorbit anul acesta fonduri europene de 3,3 miliarde euro.

    Reamintim că bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pe anul 2018 a fost aprobat joi în comisiile reunite de Buget-Finanţe din Parlament, cu 18 voturi pentru şi 11 împotrivă, fiind avizat şi un amendament care propunea suplimentarea cu 50 de milioane de lei a programului de realizare a sistemului antigrindină. ”(…) Bugetul Ministerului Agriculturii pe anul 2018 este fundamentat pe programe. Şi avem aici trei seturi de programe, care înseamnă continuitatea obiectivelor pe care noi le-am avut şi le-am înscris în buget, în programul nostru de guvernare. Aici avem şase programe pe care le vom continua. Sper să aveţi răbdare să citiţi aceste programe. Eu doar vi le las, pentru că ar trebui să le prezint pe toate şi mi-ar lua mult timp. Doar le înşirui, ca titlu”, a arătat joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, în Comisiile de buget-finanţe din Parlament.

    Ministrul a menţionat că primul din programele MADR pe 2018 se referă la acordarea subvenţiilor la timp, obiectiv respectat şi în acest an conform „cuvântului dat în campania electorală de preşedintele partidului”. „Am spus că vom acorda la timp subvenţiile şi am făcut acest lucru. Este pentru prima dată în România când dăm plata regulară în acest moment. Sunt 354.000 de beneficiari ai plăţii regulare şi de asemenea este pentru prima dată când dăm sprijinul cuplat la zootehnie, începând cu toamna acestui an, dar şi plata pentru înverzire. Cum am reuşit să facem acest lucru? Având pe o parte banii în buget, iar pe de altă parte organizându-ne perfect”, a adăugat ministrul.

    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are pentru 2018 un buget de 23,45 miliarde de lei – credite bugetare – în creştere cu 23,62% faţă de execuţia preliminată a anului 2017. Creditele de angajament în 2018 reprezintă 27,524 miliarde de lei.

    Bugetul alocat MADR reprezintă 2,6% din PIB în anul 2018, în creştere faţă de nivelul de 2,13% din PIB în acest an.

    Cheltuielile curente alocate pentru 2018 sunt estimate la 27,46 miliarde de lei, din care creditele bugetare reprezintă 23,39 miliarde de lei, mai mult cu 25,48% în comparaţie cu anul anterior, în timp ce cheltuielile de personal ajung la 619,9 milioane de lei, cu 7,01% mai mult faţă de alocarea din anul anterior.

    Subvenţiile acordate producătorilor agricoli reprezintă 1,731 miliarde de lei, iar cheltuielile din credite bugetare destinate finanţării programelor din fonduri europene nerambursabile FEGA, FEADR şi FEPAM – 19,5 miliarde de lei.

    Asigurarea la timp a subvenţiilor pentru agricultori, refacerea sistemului de irigaţii, apă gratuită pentru fermieri la staţiile de punere sub presiune şi dezvoltarea sistemului antigrindină sunt principale programe care vor continua în 2018, iar sumele necesare sunt prevăzute în bugetul MADR.

    În 2018, vor continua programul de tomate, cel de neutralizare a deşeurilor de origine animală, programul de minimis de comercializare a lânii precum şi cele de susţinerea suinelor şi taurinelor de carne.

    Sursa: www.agerpres.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Șeful de la Agricultură – anunț în Parlament despre plata subvențiilor APIA Subvenții APIA la ovine/caprine, reguli finale: Berbecii cu origine și adeverința de la asociații – eliminate! Când se seamănă semințele de roșii

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte