• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MESAJUL DE SĂRBĂTORI al fermierului Laurențiu Baciu, președintele LAPAR

    agrointeligenta.ro -

    Agricultura românească pe un drum bun care să o transforme într-o veritabilă ”problemă” pentru competitorii săi. Este unul dintre gândurile pe care, la final de an, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurențiu Baciu, le transmite tuturor ce activează sau au legătură cu sectorul agricol.

    Cu ocazia sfârșitului de an, doresc tuturor celor care își desfășoară activitatea în sectorul agricol, fie ei membrii LAPAR sau nu, doresc să aibă un an mai bun, le doresc multă sănătate în primul rând și să ne întâlnim în noul an la fel de motivați cum am fost în 2017, an care din punctul de vedere al producțiilor, ne-a adus cât de cât satisfacție prin acele producții bune care s-au obținut, ce-i drept nu la potențialul pe care îl are România, dar probabil și cu sprijinul autorităților și cu managementul celor care lucrează în agricultură vom ajunge încât agricultura românească să devină o problemă în bine pentru noi în raport cu competitorii noștri din Uniunea Europeană. LA MULȚI ANI!”, este mesajul de sărbători pe care președintele LAPAR îl transmite prin intermediul Agrointeligența – www.agrointel.ro.


    Te-ar mai putea interesa

    MADR lansează programul „Un tractor pe fermă” pentru fermierii până în 400 de hectare Crescătorii de vaci și-au construit propria fabrică de lapte cu ajutorul fondurilor europene Una dintre cele mai cunoscute fabrici de lapte din România este scoasă la vânzare!

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte