Ştiri agricole

GHEORGHE ALBU, LAPAR: Anul 2017 n-a fost de excepție. A fost un an în care NE-AM PLĂTIT DATORIILE!

Un an agricol ce a permis multor fermieri să își achite datoriile acumulate din anii trecuți, când producțiile au fost mai mici, consideră Gheorghe Albu, vicepreședintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România- LAPAR.

Anul 2017 pentru mine ca producător agricol și compania pe care o reprezint a fost un an, cum să vă spun, bun. N-a fost un an de excepție, dar a fost un an în care am obținut producții satisfăcătoare în așa fel încât să ne putem onora obligațiile către proprietarii de teren, respectiv să plătim arenda, să putem să ne onoram banii împrumutați de la bănci și de a plăti inputurile. E o vorbă din bătrâni în care se spune că ești un om bogat în condițiile în care nu ai datorii. Deci noi am reușit în acest an agricol să ne plătim în totalitate datoriile și dacă ne-a mai rămas ceva ăla reprezintă profitul companiei noastre. Eu, în calitate de vicepreședinte al LAPAR, vreau să urez tuturor preoducatorilor agricoli un an bun agricol, mult belșug, sănătate, fericire și prosperitate. LA MULȚI ANI!”, este mesajul de final de an al vicepreședintelui LAPAR Gheorghe Albu, fermier din județul Constanța.

Scrie un comentariu