LEGE NOUĂ pentru SUBVENȚIILE AGRICOLE! Cine sunt FERMIERII care SCAPĂ DE SANCȚIUNILE APIA!

Sursa: www.centerforfoodsafety.org

Lege în vigoare! Fermierii care produc ecologic primesc o veste bună după ce în Monitorul Oficial a fost publică o lege care prevede că aceștia nu vor mai fi sancționați la subvenții, plățile directe, dacă contaminează accidental cu substanțe nepermise în agricultura ecologică, culturile. 

Potrivit modificărilor în vigoare, la articolul 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 21 aprilie 2000, aprobată prin Legea nr. 38/2001, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (33) se introduc două noi alineate, alineatele (34) și (35), cu următorul cuprins:

(34) Dacă în urma analizelor prevăzute la alin. (32) se identifică prezența unor substanțe care nu sunt prevăzute în anexele I și II din Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice în ceea ce privește producția ecologică, etichetarea și controlul și se constată că prezența substanțelor este determinată de contaminări accidentale, se aplică sancțiunea declasării produsului și, după caz, a terenului, fără a afecta plățile directe care au fost acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune.

(35) În sensul prezentei legi, contaminare accidentală înseamnă orice alterare a caracteristicilor fizice, chimice, biologice sau bacteriologice ale solului și/sau produselor agroalimentare ecologice, produsă prin accident, avarie ori calamitate naturală, fără voia fermierului.”

Legea i-a avut ca inițiatori pe deputații: Calotă Florică Ică (ALDE), Cucşa Marian-Gheorghe (ALDE), Ilişanu Claudiu-Augustin (PSD), Munteanu Ioan (PSD), Petrea Gabriel (PSD), Rotaru Alexandru (PSD), Şerban Ciprian-Constantin (PSD).

Iniţiatorii propunerii legislative argumentează, în expunerea de motive, că în baza OUG nr. 34/2000 a fost emis Ordinul ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 895/2016 pentru aprobarea regulilor privind organizarea sistemului de inspecţie şi certificare, de aprobare a organismelor de inspecţie şi certificare/organismelor de control şi de supraveghere a activităţilor organismelor de control, în agricultura ecologică, care nu a cuprins o prevedere foarte importantă care se aplică deja la nivelul UE şi care avantajează fermierii în accesarea fondurilor europene şi a subvenţiilor, şi nu în risipirea banilor europeni.

Deputaţii au dat şi un exemplu concret care reflectă prevederea mai sus menţionată. „Dacă în urma analizelor asupra probelor de sol, plante şi din produsele agroalimentare ecologice se identifică prezenţa substanţelor care nu sunt incluse în anexele nr. I şi II ale Regulamentului CE nr. 889/2008 iar organismul de inspecţie şi certificare constată că aceasta se datorează contaminării accidentale şi nu provine din încălcarea legislaţiei în vigoare cu privire la agricultura ecologică se aplică sancţiunea de declasare a produsului şi, eventual, terenului, fără ca fermierul să fie nevoit să suporte penalităţi/sancţiuni din partea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA)”, au explicat iniţiatorii propunerii legislative.

Reamintim că unul dintre cazurile recente și foarte cunoscute de fermieri mari care au fost prinși cu probleme la controlul pentru suprafețele ecologice este cel al lui Viorel Nica, administratorul Agrichim Fetești și consilier județean din partea PSD în CJ Ialomița.

Latifundiarul care lucrează peste 3.500 de hectare de teren agricol în Bărăgan este acuzat că a luat pe nedrept sume uriașe din banii europeni raportând că, pe suprafețe extinse de teren agricol, face agricultură ecologică. În realitate, analiza probelor preluare din teren de la culturile declarate bio au arătat prezența și urmele folosirii a tone de chimicale!

Potrivit Adevarul.ro, un control al Ministerului Agriculturii a scos la iveală faptul că latifundiarul Viorel Nica, consilier judeţean PSD în Consiliul Judeţean Ialomiţa, a declarat că a înfiinţat culturi ecologice pe o suprafaţă de peste 1.000 de hectare, deşi în realitate plantele au fost tratate cu substanţe interzise. Fermierul politician riscă acum să înapoieze banii pe care i-a obţinut pe subvenţiile primite, valoarea ridicându-se la suma de 1 milion de euro.

În luna mai a anului 2016, Ministerul Agriculturii a demarat un control în Ialomiţa pentru a verifica modul în care fermierii din judeţ respectă legislaţia în ceea ce priveşte practicarea agriculturii ecologice. Printre cele cinci firme verificate de experţii din Ministerul Agriculturii s-a numărat şi Agrichim Feteşti, deţinută de latifundiarul Viorel Nica, printre altele şi consilier judeţean PSD, în Consiliul Judeţean Ialomiţa.

2 Comentarii la LEGE NOUĂ pentru SUBVENȚIILE AGRICOLE! Cine sunt FERMIERII care SCAPĂ DE SANCȚIUNILE APIA!

  1. O lege pentru smecheri,fratilor nu vedeti,de vazut vedem dar ce putem face, sa intram in greva foamei,LA MULTI ANI ,asa cum suntem,ca doar suntem romani hoti,ca de-ar mai fi VLAD TEPES,ne-ar trage-n teapa pe toti

  2. Cu alte cuvinte, suprafata se declara ca fiind folosita pentru agricultura ecologica, daca nu ii prinde nimeni isi iau banii, daca ii prinde incaseaza subventii ca si cum ar face agricultura standard. Pai cand te duci sa erbicidezi nu stii ce ai pe sol respectiva? Cum adica contaminare din greseala?
    Astea sunt legi date de cei cu influenta tot pentru ei.
    Nu ma mir ca e initiata de psd- alde.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*