EXCLUSIV! TÂNĂR FERMIER – AJUNS ÎN ÎNCHISOARE după ce A CONDUS TRACTORUL FĂRĂ PERMIS!

Foto: flickr.com

Într-o țară în care legile de care beneficiază parlamentarii sunt mai importante decât cele care afectează viața de zi cu zi a românului, deciziile judecătorești încă mai fac abstracție de ceea ce decide Întala Curte de Casație și Justiție. Iar astfel de sentințe nu fac decât să descurajeze oamenii care muncesc, o parte din puținii tineri care se mai zbat să își facă un rost în țara unde legile se fac și se aplică să le fie bine numai celor puternici.

A simțit-o pe pielea lui un tânăr fermier. În timp ce Agrointeligența – www.agrointel.ro scria și informa pe larg în articole despre decizia ICCJ de a nu incrimina condusul tractorului fără permis, exact această faptă avea să îi aducă zile de închisoare. Totul cu ”ajutorul” unui om al legii răzbunător și al unei justiții în care este mai ușor să pedepsești ”la sânge” faptele minore, care nu au cauzat nimănui nici un prejudiciu, pentru a le trece cu vederea pe cele care, cu adevărat, trag țara înapoi.

Pe 23 iunie 2017, tânărul P.T (decizia de a nu publica numele fermierului aparține redacției Agrointeligența – n.r.) dintr-o localitate din județul Cluj, primea o sentință care să îi dea întreaga viață peste cap. Totul după ce pe 19 octombrie 2015, șeful de post din sat și polițistul local l-au ”prins” conducând tractorul fără permis. De fapt, când l-au ”surprins”, fermierul nu era în cabină, ci meșterea la motorul tractorului oprit pe marginea drumului.

Permisul de conducere îl avea suspendat pentru alcoolemie depistată la o razie când conducea mașina personală, iar legea îl împiedica, până la depășirea perioadei de pedeapsă, să dea pentru alt permis. Așa că tot legea îl împiedica să aibă permis într-o perioadă în care baloții trebuiau aduși de la câmp pentru hrana animalelor. În plus, tânărul era știut că nu folosea tractorul pe drumul public, însă în acea zi, fermierii au fost nevoiți să intre pe șosea pe o porțiune de 500 de metri din cauza poleiului ce împiedica încărcătura să poată fi transportată pe drumul de țară. Și fix atunci, coincidență, potera era…la datorie!

Ce a urmat cred că vă dați seama. Organul legii a fost și acuzator și martor că tânărul a condus tractorul pe drumul public având permisul suspendat. ”Martor a fost chiar polițistul comunitar care l-a adus pe șeful de post cu mașina Primăriei”, ne explică tânărul.

Mașina agricolă nu era înmatriculată (tatăl fermierului depusese cererea în acest sens la Primărie), iar pentru această faptă, fermierul a fost achitat conform ”OUG nr 21/2014 care zicea că tractoarele nu sunt considerate autovehicule”. Dar având totuși motor, l-au condamnat pentru condusul fără permis. ”Știam că, legal, pot să-l conduc cu permisul anulat și ÎCCJ a dat sentință clară în care specifica despre tractoare că nu au nevoie de permis”, ne-a spus fermierul.

În ce priveşte infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, Curtea reţine că în cauză în sarcina inculpatului T.P s-a reţinut că acesta, la aceeaşi dată şi pe acelaşi drum public din comuna (…)  judeţul Cluj, a condus tractorul cu seria (…), având permisul de conducere anulat, urmare a suferirii unei condamnări anterioare pentru o infracţiune la regimul rutier (art. 336 alin. 1 Cod penal).

Pentru această infracţiune prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 9 luni închisoare.

Criticile aduse de inculpat raportat la această infracţiune, alegaţii prin care a solicitat achitarea sa întemeiat pe lipsa tipicităţii infracţiunii în contextul înţelesului noţiunii de tractor în lumina dispoziţiilor legale în vigoare (aşa cum au fost ele modificate prin OUG nr. 21/2014 şi interpretate de ÎCCJ prin decizia 11/2017) nu pot fi primite.

În acest sens Curtea subliniază că, incriminarea de la art. 335 alin. 2 Cod penal stabileşte fără dubiu că legiuitorul a înţeles să sancţioneze conduita persoanei care, fără a deţine un permis valabil (tezele fiind acelea de conducere cu permis necorespunzător categoriei, cu permis retras sau anulat, ori a cărui drept de conducere a fost suspendat), conduce pe drumul public un vehicul”, se arată în decizia judecătorească de condamnare.

Mai departe, sentința definitivă descurajează complet fermierul: ”Va condamna pe inculpatul T.P. pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal la pedeapsa de 6.000 lei amendă penală (reprezentând 200 zile amendă a câte 30 lei/zi amendă). În baza art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012 rap. la art. 83 Cod penal din 1969 va dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 11 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 552/2013 a Judecătoriei Turda, definitivă prin decizia penală nr. 49/07.02.2014 a Curţii de Apel Cluj şi va dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă în regim de detenţie alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre”.

Am achitat 6.600 de lei și am executat 5 luni și 20 de zile în care am muncit în cadrul penitenciarului în gospodărie 4 luni să îmi adun 61 de zile câștig. Nici acum nu îmi vine să cred ce mi s-a întâmplat, cât de răzbunătoare poate fi lumea și cât de crudă justiția. De ce să lăsăm tinerii să facă ceva în țară, să încerce să facă agricultură? După gratii cu ei!”, spune fermierul.

Tânărul este decis să își caute dreptate la CEDO. Este convins că acolo i se va da dreptate și știe și că va fi un drum anevoios. Cu o pedeapsă executată, fermierul ne-a contactat pentru a-i publica povestea tocmai pentru ca și alți agricultori să știe și să fie avertizați că legea încă se mai aplică ”după ureche”, că dacă cineva vrea să le facă rău o poate face fără opreliște. Cu un gust amar, tânărul speră că măcar un decident politic va lua măsuri și vidul legislativ care lasă loc de atâta interpretare va fi umplut cu un text de lege clar, care să pedepsească faptele care aduc un real prejudiciu societății.

Iar în final, ca situația să fie cu adevărat scandaloasă, sentința judecătorească îl împiedică pe tânărul fermier să dea din nou pentru permis. Are de așteptat un an și o zi de la condamnarea definitivă pentru a se putea urca din nou pe tractor. Și, în aceste condiții, ce soluție are un tânăr în afara celei de a lua drumul străinătății, lăsând în urmă pământul nelucrat al familiei și țara care îl privează de libertatea pentru că a vrut să muncească…?

Citiți și restul articolelor despre acest subiect:

CURTEA SUPREMĂ A DECIS! TRACTORUL POATE FI CONDUS PE DRUMURI PUBLICE FĂRĂ PERMIS!

IMPORTANT pentru PROPRIETARII DE TRACTOARE! DECIZIE PUBLICATĂ ÎN MONITORUL OFICIAL!

AI NEVOIE DE CARNET pentru A CONDUCE TRACTORUL? Iată ce spune POLIȚIA ROMÂNĂ!

Ce reguli trebuie să respecți pentru a circula cu tractorul pe drumurile publice

CCR cere SCHIMBAREA LEGII: CONDUCEREA FĂRĂ PERMIS A UNUI TRACTOR pe drumurile publice – PERICOL SOCIAL!

13 Comentarii la EXCLUSIV! TÂNĂR FERMIER – AJUNS ÎN ÎNCHISOARE după ce A CONDUS TRACTORUL FĂRĂ PERMIS!

  1. fratilor cunoac aceasta persoana asa zisa victimizata,, care zica ca a facut inchisoare pe nedrept,, care circula prin comuna mai mult sub influienta alcolului, punand in pericol nu numai odata mai multe persoane,, avand permisul suspendat pe motive olcolice,, acesta prezentand pericol public,, insultand organele de politie de numarate randuri ,, acestea avertizandul de nenumarate ori, fara ai face rau,,, dar daca te mananca pielea,, cineva te si scarpina,, asa ca sa nu se mai victimizeze,,

  2. Saracii … Sandu si Dangerosu nu prea inteleg problematica articolului. Nu e problema cine greseste si cine nu … ci care e masura cu care se aplica dreptatea in tara asta fratilor. Ala care era prins la carat balotii cu tractorul pe drumurile publice e „ars” cu inchisoarea si baietii destepti isi iau NUP pentru fraude de milioane de euro.

  3. Încă un motiv pentru care ESTE ABSOLUT NECESARĂ legea răspunderii magistraților. Dacă sunt incompetenți, să plătească! Ei, nu statul – adică noi.
    # Sandu- ești prost de-ți băune apa-n cap. Nu mai stau sa îți explic de ce apa este udă, îți zic direct MORI! Alături de #Dangerosu. Atât.

  4. Foarte bine punctat Sandule. Utilajele agricole nu au ce cauta pe drumurile publice mai ales daca circula pe drumuri europene fara a fi in legalitate la fel ca celelalte masini participante la traficul rutier. Utilajele agricole sunt pentru a merge pe camp cu ele , printre tarlale sau in brazde dar daca vor iesi pe drumurile publice sa fie pe platforme sau conforme cu legislatia in vigoare. Eu cunosc fermier care are tractoare cu soferi profesionisti pe ele angajati cu forme legale , soferii au atestate, tractoarele au numere de inmatriculare exact ca la masini cu asigurare si inspectie valabila, nu cu numere din alea de primarie. Asa zisii fermieri cauta analfabeti cu 8 clase care nu au permis sa i foloseasca ca pe sclavi prost platiti la negru doar in campanii cateva zile . Fermierii care primesc subventii de la apia la peste 100 de ha sa aiba angajati cu caracter permanent sa i trimita la cursuri de specializare, la scoli de soferi, la studii de specialitate pe banii fermierului. Agricultura romaneasca foloseste forta de munca la negru din cauza asta toata lumea fuge de agricultura.

    • Vă rugăm nu mai jigniți fermierii și alți utilizatori care postează comentarii. Încălcați regulamentul site-ului publicat la secțiunea TERMENE ȘI CONDIȚII. Ne obligați să vă blocăm IP-ul dacă nu vă comportați civilizat și continuați să faceți spamming postând sub diferite nume. Cele bune!

  5. Domnule Victor ai cea mai mare dreptate ca si judecatorii ar trebui sa respecte legea numai ca chiar ei o calca dupa bunul lor plac,ca de unde ar face palate,bani,avere mare daca ar respecta legea,asa ca ei judeca de unde ies banii,ca daca ai si dreptate,si dovedesti si martorii tot nu ai dreptate ca n-ai dat bani la respectivul sef de post.Atunci seful de post uite ca s-a razbunat Cum spuneti an repara orice masina s-au si tractor nu ai nevoie de permis.Aici se vede ca s-au unit ciaburii impotriva fermierilor (taranilor).Asa ceva nu sa intampla numai in ROMANIA !!!

  6. probabil luncan o sa i-a dublul decat el ,pacat ca in tara asta mai usor este sa furi decat sa muncesti legislatie proasta ,conducatori prosti la fel ca si poporul care ii sutine

  7. Nu destul ca circula fara ITP,RCA,ROVIGNETA acum trebuie sa i lasam sa circule fara a detine permis de conducere. Circula pe drumuri europene cu utilaje pline de noroi, fara instalatii de iluminat unde mai pui ca circula si bauti la volan. Orice conducator de atelaj agricol sau orice fel de autovehicol trebuie sa detina permis de conducere pentru categoria din care face parte autovehicolul cu categoria „B” cele sub 3,5 tone iar cu categoria „C” cele peste 3,5 tone. Sunt scoli de soferi mergeti dragi fermieri si faceti permis ca bani aveti destui sau angajati personal cu permis de conducere. Fermierii cum sunt avari nici nu vor sa angajeze nici sa dea bani scolior de soferi. NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE.

  8. Eu sunt de principiul ca toata lumea , chiar si judecatorii , trebuie sa respecte legea.
    Am inteles ca fermierul repara tractorul pe marginea drumului , deci clar nu-l conducea.
    Ca sa repari tractorul nu ai nevoie de permis de conducere,( probabil ca mai este ceva la mijloc si noua ne scapa ) dar inca o data asa cum situatia este prezentata este clar un grav abuz de putere pe toata scara justitiara.
    Pentru a nu mai apare asemenea situatii eu cu micile mele mijloace de care dispun , ies si protestez .

  9. Tânărul poate formula o cale extraordinara de atac, recursul in casație, care se soluționează de Înaltă Curte de Casatie și Justiție . Motivul este cel prevazut la art.438 alin.1 pct. 7 din C.pr.p „iinculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevăzută de legea penală „

  10. Ce faccei din majoritatea parlamentara acum???
    Pai simplu: 200000 euro nu prezinta pauba dar condusul tractorului fara permis e paguba-acea pauba a platit-o statul roman prin asigurarea timp de cateva luni a salariilor din penitenciare-cheltuielile de detenti platite pentru acest tanar cheltuieli de juecata .etc.
    Deci ar trebuii trasi la raspundere cei care au facut adevaratul prejudiciu statului nu baiatul care aducea venit prin munca sa -impozite taxe etc.
    Deci astia distrug tara si fac legi pentru ei .Se numesc politicieni.

  11. La Curtea de Apel Cluj Sectia Penala este un adevarat dezastru!… Judecatorii chiar nu respecta dispozitiile, foarte clare, ale Legii si sunt de o rautate iesita din comun… Motive pentru care se impune raspunderea magistratilor pentru faptele si hotararile lor nelegale,abuzive,cat mai curand… In cazul de fata au reusit sa distruga viata unui tanar . Care,pe deasupra si muncea… Aceasta in mod contrar Deciziei I.C.C.J. care desi este general obligatorie NU este respectata!… Si ce daca?!? Actuala „lege penala” nu permite alte cai de atac cu sanse reale de castig… Si,in final, cui ii pasa?!?…

Lasă un răspuns la Sandu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată


*