• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un român, în conducerea Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului

    agrointeligenta.ro -

    Valeriu V. Cotea, preşedintele Patronatului Naţional al Viei şi Vinului, a fost ales în conducerea Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV), fiind numit în funcţia de preşedinte al Comisiei de Oenologie, una dintre cele patru comisii de specialitate ale organizaţiei, pe o durată de trei ani.

    Numirea a avut loc cu ocazia celei de-a 35-a ediţii a Congresului Mondial al Viei şi Vinului care a avut loc la Izmir în Turcia în luna iunie. În fucţia de preşedintele OIV a fost aleasă Claudia Quini din Argentina.

    Valeriu V. Cotea are 52 de ani şi este profesor universitar la Universitatea de Știinţe Agricole şi Medicină Veterină din Iaşi din anul 1999, iar din anul 2003 este preşedintele Patronatului Naţional al Viei şi Vinului. Profesorul Cotea a fost în perioada 2001-2007 preşedinte al grupului de experti „Codul internaţional al practicilor oenologice”, iar din 2007 preşedinte al grupului de experţi care elaborează Codexul oenologic internaţional.

    OIV este o organizaţie interguvernamentală înfiinţată în 1924, formată din 44 de state membre, la care România a aderat din anul 1927. Anul viitor, Congresul Mondial al Viei şi Vinului va fi organizat de România, în perioada 2-9 iunie, la Bucureşti.

    România este un jucător important pe piaţa mondială a vinului cu o suprafaţă de circa 180.000 de hectare cultivate cu viţă de vie şi o producţie anuală de peste 6 milioane hectolitri de vin. În Europa, România ocupă locul cinci după Spania, Franţa, Italia şi Portugalia.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus Când se plantează roșiile în grădină – calendar Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA