• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PETRE DAEA – OFICIAL MINISTRU. Ce mesaj dur A TRANSMIS PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS la învestirea NOULUI GUVERN!

    Roxana Dobre -

    Miniștrii Guvernului Viorica Dăncilă au depus în această seară jurământul la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Klaus Iohannis, după ce în cursul zilei au fost audiați în comisiile de specialitate și au primit votul Parlamentului cu 282 de voturi „pentru”, 136 voturi „împotrivă” și o abținere. Practic, Guvernul Dăncilă a primit cu 49 de voturi peste necesarul de 233.


    Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru numirea Guvernului României condus de Viorica Dăncilă, potrivit unui comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială. Viorica Dăncilă a anunţat că miercuri va avea loc prima şedinţă de Guvern. ”Nu aş vrea să mă raportez la ceilalţi premieri, ci la mine, voi urmări cu stricteţe fiecare punct al programului de guvernare şi voi încerca să am o relaţie bună cu fiecare ministru. Voi colabora cu fostul premier Mihai Tudose. Nu voi întrerupe un lucru bun numai pentru că a fost altcineva înainte”, a spus Viorica Dăncilă.

    În discursul său, președintele Iohannis a atras atenția actalului Guvern că trebuie să își respecte promisiunile.  ”La doar un an de la alegerile parlamentare am ajuns deja la ai treilea cabinet, după un dublu eşec. Nu aceasta este performanţa pe care o aşteptau românii. Sper să înceteze şi această ţopăială guvernamentală. Este o discrepanţă majoră între promisiunile cu care partidele coaliţiei au venit în faţa românilor şi ceea ce se întâmplă acum”, a arătat președintele.

    La conducerea ministerului agriculturii revin oficial Petre Daea, ministrul care a fost votat favorabil astfel că din parlamentarii prezenți au votat 21 ”pro”, 10 ”contra” și fără nici o abținere.

    Cine este Petre Daea

    Petre Daea s-a născut la 2 noiembrie 1949, la Șișești, județul Mehedinți. A absolvit Facultatea de Agronomie Timișoara (1973), specializarea inginer agronom și, ulterior, Institutul de Pregătire a Cadrelor de Conducere din Economie și Administrație (1982-1983). Este doctor în agronomie.

    Daea a fost inginer stagiar, șef fermă, inginer șef la CAP Șișești, jud. Mehedinți (1973-1980); inginer șef CUASC Șișești, Broșteni, jud. Mehedinți (1980-1986); director DGAIA, jud. Mehedinți (1986); șef secție adj. pentru Probleme de Agricultură, CJ Mehedinți (1987-1989); inginer principal la Stațiunea de Cercetare Producție Pomicolă, jud. Mehedinți (1989-1996); director general, DGAIA, jud. Mehedinți (1996-1997); șef. serv. DGAIA, jud. Mehedinți (1997-2000), director general, DGAIA, jud. Mehedinți (2001-2002).

    Membru PSD din 2001. Secretar de Stat în Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor (mart. 2002-iul. 2004). Ministru al Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (iul.-dec. 2004).

    Ales senator în legislatura 2004-2008, în circumscripția electorală nr.27 Mehedinți, pe listele Uniunii Naționale PSD+PUR. A făcut parte din Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat. Membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală, membru în Comisia Interparlamentară București — Chișinău (partea româna). A făcut parte din Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Slovenia, Grupul parlamentar de prietenie cu Australia, Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Coreea (din apr. 2007), Grupul parlamentar de prietenie cu Regatul Spaniei, Grupul parlamentar de prietenie cu Ungaria, potrivit site-ului cdep.ro.

    Reales senator în 2008, în circumscripția electorală nr.27 Mehedinți, colegiul uninominal nr.2, pe listele Alianței Politice Partidul Social Democrat + Partidul Conservator. În legislatura 2008-2012 a fost președinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală. Președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Portugheză, membru în Grupul parlamentar de prietenie cu Australia, Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Austria.

    Ales deputat în 2012, în circumscripția electorală nr.27 Mehedinți, colegiul uninominal nr.2, pe listele USL. În legislatura 2012-2016 a fost membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice. Membru în Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Portugheză, Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Africa de Sud.

    La 3 ianuarie 2017, a fost propus ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale în Guvernul Sorin Grindeanu, fiind învestit în funcție la 4 ianuarie 2017. La 14 iunie 2017, și-a înaintat demisia din funcție, alături de majoritatea membrilor Cabinetului Grindeanu. La 21 iunie 2017, Guvernul Grindeanu a fost demis prin Moțiune de cenzură.

    A rămas la conducerea Ministerului Agriculturii și în următorul Guvern cel condus de Mihai Tudose și acum în cel de-al treilea Cabinet, condus de Viorica Dăncilă.

    A fost decorat în noiembrie 2002 cu Ordinul național ”Serviciul Credincios” în grad de cavaler.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea se schimbă brusc. Alertă meteo de ploi, vânt puternic și ninsori în 22 de județe Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier Subvenții APIA la ovine/caprine, reguli finale: Berbecii cu origine și adeverința de la asociații – eliminate!

    Ultimele știri

    O dronă militară a căzut în zona fermei Filipoiu din Insula Mare a Brăilei – primele imagini Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii Porumbul de talie mică de la STINE a fost desemnat produsul anului în SUA