• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ȚURCANELE CARE L-AU IMPRESIONAT pe UN EURODEPUTAT DE LA BRUXELLES: ”DAU LAPTE PÂNĂ în OCTOMBRIE iar VALOAREA GENETICĂ ESTE NET SUPERIOARĂ ALTOR RASE”

    Roxana Dobre -

    Rasa românească de ovine care l-a impresionat chiar și pe un eurodeputat de la Bruxelles, pasionat de oierit, și care a văzut zeci de ferme performante din toată Europa. Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE), membru al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală din Parlamentul Europeran a efectuat marți, 13 februarie, o exploatație zootehnică a unui oier din Valea Șieuțului, județul Bistrița-Năsăud.


    „Am avut ocazia să cunosc un crescător de oi din satul Șieuț care, mărturisesc, m-a impresionat foarte tare. Domnul George Șoimușan este crescător de oi de când era mic și am fost impresionat de efectivul de ovine pe care îl deține, am putea vorbi de o adevărată mină de aur. Oile din rasa Țurcană atent selectate de către fermier în decursul a zecilor de ani de când se ocupă cu creșterea oilor se constituie într-o populație locală cu o valoare genetică inestimabilă. Ugerul acestor oi este comparabil cu al unor juninci aflate în lactație. Am vizitat zeci de ferme din Belgia, Olanda, Franța și Germania, dar niciunde nu am găsit o astfel de conformație a ugerului, o structură atât de sănătoasă, o robustețe inegalabilă și o lână care parcă era pictată. Indiscutabil, pot să spun că această populație locală de Țurcană este net superioară față de rasele din celelalte state ale UE, fie că vorbim de Lacaune, Assaf sau Sardă”, a povestit Daniel Buda.


    Eurodeputatul, care se declară un cunoscător în domeniul oilor, spune că a rămas impresionat de calitatea acestei populații locale de Țurcană. ”În sectorul ovin se cunoaște faptul că se dau sume considerabile prin programul de minimis în vederea achiziționării de berbeci cu înalte performanțe biologice. Nu vreau să dezvolt discuția înspre benefiicile programului, dar cred că astfel de populații locale precum cea a domnului George Șoimușan din Șieuț ar trebui să fie diseminate într-un efectiv cât mai mare din rasa Țurcană. Valoarea genetică net superioară a acestei populații locale este indiscutabilă, în condițiile în care, pe lângă laptele consumat de miei, se poate mulge până la un litru de lapte pe zi. Dacă mai pui în discuție durata lungă a lactației, până în octombrie, îți vine să spui, ca în bancul cu ardeleanul care a văzut prima dată o girafă: ”Așa ceva nu există!”. Cred că autoritățile statului trebuie să intervină în identificarea acestor populații locale, iar berbecii achiziționați în cadrul programului de minimis să fie doar de la aceste populații care, într-adevăr, aduc un progres genetic. Îi îndemn pe toți crescătorii de oi din rasa Țurcană să-l contacteze pe George Șoimușan din satul Șieuț, județul Bistrița-Năsăud și să-și cumpere berbecii de reproducere de la acesta. Cu siguranță nu vor regreta”, a conchis europarlamentarul român.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus Când se plantează roșiile în grădină – calendar Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd