• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Peste 5.000 de crescători înscriși să primească PURCEI GRATIS! Când vor începe livrările de MANGALIȚA ȘI BAZNA!

    Roxana Dobre -

    Data la care vor fi livrați primii purcei gratuiți de la stat, anunțată de ministrul agriculturii, Petre Daea. Șeful de la agricultură a ținut miercuri, 28 februarie, o conferință de presă în care a explicat în detaliu și care sunt cele mai noi informații privind programul prin care fermierii români primesc gratuit purceluși din rasele autohtone, Bazna și Mangalița.

    ”Un program important este cel de salvare a celor două rase de porci, rasa Mangalița și rasa Bazna. Deja avem în țară, știm unde sunt producătorii de material biologic, știm câți s-au înscris în program, știm de asemenea care sunt doritorii, știm de asemenea până la această dată care sunt procesatorii care doresc să intre în acest program în așa fel încât el să funcționeze până la valorificarea produselor respective. Iar dacă ne lăsa vremea, săptămâna aceasta declanșam programul și veți putea vedea primii purcei plecați la crescătorii de porci grași și celelalte etape pe care le avem de parcurs pentru realizarea deplină a acestui program”, a arătat ministrul agriculturii.

    Din prezentarea făcută de Petre Daea se vede că deja de la demararea programului, au fost înregistrați 5.094 de crescători interesați să primească gratuit suinele, 5.000 de procesatori care să achiziționeze purceii crescuți până la greutatea de 130 kilograme. Singura problemă rămâne la furnizorii de purcei în prezent fiind identificați doar 188 de doritori.

    În program nu se pot înscrie orice furnizori de purcei din cele două rase

    Ministrul agriculturii a atras atenția că în program nu sunt acceptați toții furnizorii de purcei ci doar aceia care au rasele purse înregistrare în evidența staului.

    ”Ştim în ţară la ora actuală unde sunt. Nu peste tot am autorizat rasele, pentru că aici este doar pentru rasă care este introdusă în evidenţa autorităţii statului şi care se păstrează în evidenţe și nu orice produs îl considerăm ca fiind din rasa Bazna sau Mangalița. Avem bani pentru acest program, avem bani în buget, avem bani dinsponibili Ministerului Agriculturii. Imediat ce vom da drumul acestui program, producătorii de materiale biologice care au matca și livrează purceii, primesc banii necesari și se știe 250 lei pe purcel și procesatorul îi va transporta și va încheia un contract de livrare cu crescătorul de porci grași, care are obligația să anunțe pe procesator când ajunge la greutate de minimum 130 kg, să vină să ia porcul și să-l sacrifice, dându-i banii necesari, minim 11 lei/kg de porc viu, în așa fel încât toți să fie siguri de rezultatul muncii lor. Cei care livrează porcul respectiv să știe că primesc banii imediat, cel care crește porcul gras să știe că în momentul în care iese cu el pe poartă, îi este cântărit și îi este plătită munca lui și evident procesatorul care are în vedere politica lui comercială pentru valorificarea acestei cantități”, a mai explicat Daea.

    Șeful de la agricultură a completat că până la 31 martie vor fi livrați deja primii purcei către crescători și a invitat presa să participe la eveniment. ”O să îi vedeți atunci. Avem deja cunoscut care este gestația la scroafele respective și știm perioada când putem să-i livrăm. Purceii se livrează la minim 10 kg, dar după înţărcare, înţărcarea durând undeva la 8 săptămâni și uneori mai mult, pentru că Bazna e mai bună mamă decât Mangalița. Spuneam că vom declanşa programul acesta de Bazna într-o zonă în care avem deja purcei şi avem şi crescători. Am făcut un program de livrare, pentru că am putut observa interpretări diferite și este de înțeles. De ce diferite? Pentru că nu toţi au informaţiile necesare, iar programul acesta este la început, iar cererea fiind foarte mare nu putem să dăm imediat numărul de purcei pe care îl cer și nu este mic, sunt peste 45.000. Noi nu avem, pentru că de aceasta am creat programul respectiv. Nu avem baza genetică, nu avem materialul biologic pentru a răspunde la această explozie de solicitare. Pentru că aceste 2 rase au fost abandonate în România. Le-am găsit, le-am identificat şi le-am introdus în circuit de la diferiți fermieri care au păstrat această rasă și acum sunt interesați să mărească efectivul matcă pentru a putea face față întregului lanț”, a mai spus ministrul.

    Deși nu a vrut să dezvăluie zona unde vor fi livrați primii purcei cel mai probabil ministrul va merge în județul Olt care este ”fruntaș” la numărul de cereri înregistrate dar au fost identificați și furnizori.

    Reamintim că durata de aplicare a acestei scheme de ajutor de minimis este 2018-2020, iar valoarea totală a schemei de ajutor de minimis pentru anul 2018 este de 4,6 milioane lei, în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinație, de la bugetul de stat.

    Citiți totul despre acest program în următoarele articole:

    START pentru PROGRAMUL CU PURCEI GRATIS! Unde și cum SE DEPUN CERERILE pentru suine MANGALIȚA ȘI BAZNA!

    Programul cu PORCI GRATIS pentru GOSPODĂRIILE POPULAȚIEI. Ce informații oficiale a transmis MINISTRUL PETRE DAEA!

    PORCI GRATIS 2018. Unde te înscrii în programul cu purcei din RASELE MANGALIȚA ȘI BAZNA

    PROGRAMUL pentru PURCEI GRATIS – PE MASA GUVERNULUL! Fermierii vor avea 90 DE ZILE PENTRU ÎNSCRIERE!

    ULTIMA ORĂ! Guvernul A APROBAT PROIECTUL pentru PURCEI GRATIS MANGALIȚA ȘI BAZNA!

    PURCEI GRATIS 2018. Tot ce trebuie să știi despre PROGRAMUL CU MANGALIȚA ȘI BAZNA!

    REȚETA DE FURAJARE pentru porcii MANGALIȚA ȘI BAZNA. Cum se pot îngrășa PURCEII PRIMIȚI GRATIS!


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”