• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ACUZAȚII GRAVE de LA BRUXELLES: AJUTOR DE STAT – BLOCAT! Autoritățile N-AU CERUT BANII pentru DESPĂGUBIREA FERMIERILOR!

    Roxana Dobre -

    Ajutor pentru fermieri, blocat! Semnalul vine direct de la Bruxelles de unde vine și o solicitare publică pentru ministrul agriculturii, Petre Daea. Europarlamentarul român, Daniel Buda, îi cere șefului de la agricultură să lanseze de urgență Măsura 17 (Gestionarea riscurilor) din Programul Naționale de Dezvoltare Rurală (PNDR), astfel încât fermierii să poată beneficia de fondurile prevăzute pentru compensarea pagubelor din cauza fenomenelor meteorologice! Banii alocați acestei măsuri ar fi de 179 milioane euro, sumă ce poate fi plătită fermierilor români sub formă de ajutor de stat.

    Daniel Buda arată că temperaturile în creștere și modificarea modelelor de precipitații au provocat inundații, incendii de vegetație, vijelii și alte fenomene extreme.

    Un raport al Băncii Mondiale arată că în România, riscul climatic se află la unul dintre cele mai ridicate niveluri dintre statele Uniunii Europene, generând pierderi anuale asupra culturilor agricole de peste 30 % și afectând aproape toate regiunile țării.

    ”Într-un sector atât de dependent de condițiile meteorologice, riscurile climatice provoacă cele mai mari pierderi producătorilor agricoli de talie mică din România, care adesea nu au capacitatea de a-și reveni în urma unor fenomene imprevizibile, mai ales când veniturile lor depind exclusiv de roadele obținute în urma cultivării pământului. Gestionarea eficientă a fenomenelor meteorologice extreme are o importanță deosebită pentru procesul de producție agricolă din România. Accelerarea trecerii la o economie ecologică, cu emisii reduse de dioxid de carbon, precum și perfecționarea metodelor de evaluare și predicție a impactului variabilității climatice sunt necesare pentru ca agricultura din România să facă față schimbărilor climatice. Cu puțin timp în urmă, am solicitat Comisiei Europene să îmi comunice, în baza procedurilor parlamentare de care dispun, care sunt recomandările pentru autoritățile naționale în vederea modernizării agriculturii din România și a introducerii măsurilor de protecție împotriva schimbărilor climatice”, a punctat eurodeputatul.

    179 milioane de euro destinate fermierilor, încă blocate de autoritățile române

    Răspunsul pe care l-a primit eurodeputatul arată că autoritățile române nu au lansat încă la nivel național măsura 17 Gestionarea riscurilor (cu o alocare financiară orientativă de 179 milioane euro cheltuieli publice) care vizează compensarea pagubelor suferite de fermieri din cauza fenomenelor meteorologice adverse.

    ”În ceea ce privește măsurile care vizează compensarea pagubelor suferite de fermieri din cauza fenomenelor meteorologice adverse, PDR poate oferi o astfel de compensare în cadrul măsurii 17 Gestionarea riscurilor (cu o alocare financiară orientativă de 179 milioane euro cheltuieli publice). Totuși, autoritățile române nu au lansat încă această măsură la nivel național. Același tip de sprijin ar putea fi acordat ca simple ajutoare de stat finanțate integral din bugetul național, cu condiția ca acestea să îndeplinească condițiile prevăzute de normele UE privind ajutoarele de stat, sau în cadrul unei scheme de minimis care să respecte dispozițiile relevante din Regulamentul (UE) nr. 1408/2013 al Comisiei”, a fost răspunsul comisarului Phil Hogan transmis către Daniel Buda.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea se schimbă brusc. Alertă meteo de ploi, vânt puternic și ninsori în 22 de județe Subvenții APIA la ovine/caprine, reguli finale: Berbecii cu origine și adeverința de la asociații – eliminate! Plânsul viței de vie. De ce ”plânge” via primăvara

    Ultimele știri

    De ce merită să fie semănat hibridul de porumb Jumbo 48, de la Rodbun Marcel Ciolacu tranșează problema închiderii supermarketurilor în weekend: „Nu este oportun” George Cățean, fermier: Cea mai vândută telemea din România este produsă în Germania