Furaje, seminţe, îngrăşăminteŞtiri agricole

NH DELTA® – O REVOLUȚIE în administrarea AZOTULUI!

NH DELTA – un produs inovator care aduce în ferme o veritabilă revoluție în administrarea azotului. Agricultorii primesc, prin noul produs din portofoliul AECTRA Agrochemicals, un sprijin real pentru ca fertilizarea cu azot să se facă mult mai eficient.

Este binecunoscut faptul că azotul este critic pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, fiind elementul care sta la baza proteinelor și a sintezei ADN. Întrucât solul, principalul bazin cu nutrienți, nu poate furniza plantelor întreaga cantitate de azot necesară unor producții mari și de calitate, fermierii trebuie să intervină cu un aport extern din acest element, prin administrarea de îngrășăminte.

În funcție de tipul de îngrășământ folosit (de obicei, azotat de amoniu sau uree), azotul este furnizat plantelor sub trei forme: nitric (NO3), amoniacal (NH4) și ureic sau amidic (NH2). Fiecare din cele trei forme prezintă avantaje și dezavantaje.

Azotul nitric sau nitratul deține, în prezent, cea mai mare pondere în nutriția plantelor, în principal datorită mobilității lui, care îl face ușor de absorbit prin rădăcină, odată cu apa (absorbție pasivă). Aceeași mobilitate, însă, vine și cu câteva dezavantaje: nu încurajează sistemul radicular să se extindă pentru a îl prelua și iese destul de rapid din spațiul de nutriție al plantei (rizosfera), prin levigare.

Celelalte două tipuri de azot, cel amoniacal și mai ales, cel ureic au dezavantajul că nu rămân prea mult timp sub această formă, fiind transformate destul de rapid în sol în nitrat (NO3), prin procesele de hidroliză și nitrificare specifice ciclului azotului. La aceasta se adaugă pierderi semnificative prin volatilizarea azotului sub formă de amoniac, mono- și protoxid de azot (NH3, NO și N2O).

Randamentul îngrășămintelor tradiționale cu azot ramâne destul de scăzut, ajungându-se în unele cazuri la pierderi de 60-70% din cantitatea de azot aplicată. De aceea, în ultimii ani s-au dezvoltat soluții de tipul eliberării lente/controlate a azotului (în special cel amoniacal), prin acoperirea granulelor de îngrășământ cu o peliculă care se dizolvă în timp (coating) sau de tipul controlului (inhibării) nitrificării. Totuși, și aceste soluții sunt doar rezolvări parțiale ale problemei valorificării azotului, unele venind chiar cu complicații noi (afectarea microorganismelor utile din sol).

O abordare inovatoare vine să țină cont de fiziologia nutriției și dezvoltării plantei. Studiile recente au evidențiat o diferență mare de consum energetic al plantei, în funcție de tipul de azot furnizat. Astfel, în procesul de preluare a azotului (prin rădăcină sau frunze) și de conversie a lui în aminoacizi, plantele consumă de 12 ori mai puțină energie (exprimată în unități de carbon) în cazul azotului ureic (NH2), față de cel al azotului nitric (NO3). Se pare că plantele ar prefera acest tip de azot, rămâne însă problema administrării lui, din cauza stabilității reduse sub aceasta formă, menționată mai sus.

Cercetătorii de la compania spaniolă Ecoculture au reușit să dezvolte o tehnologie de stabilizare a azotului sub formă ureică, care elimină mare parte din dezavantajele îngrășămintelor tradiționale pe bază de azot.

Tehnologia NHDelta® presupune legarea moleculei de azot ureic (NH2-) de un nutrient metalic compatibil (ion pozitiv), făcând dificilă conversia acestuia în alte forme de către microorganismele din sol. În plus, prin modificarea sarcinii electrice a moleculei de NH2, se permite legarea acesteia în punctele de schimb cationic din sol. Se elimină astfel pierderile prin volatilizare (sub formă de amoniac – NH3) și levigare (sub formă de nitrat – NO3). Numai și prin acest efect, 1 unitate de azot administrat prin tehnologie NHDelta® poate înlocui, teoretic, 3 unități de azot administrate prin îngrășămintele clasice.

Nutrientul metalic ales (Ca, K, Mg, Cu), ușor de preluat de plante odată cu azotul, ajută la corectarea unor carențe de nutriție, îmbunătățind creșterea culturii și rezistența la stres.

Azotul administrat sub aceasta formă vine și cu alte avantaje majore. Absorbția nutrienților prin rădăcină este mult îmbunătățită, formularea specială a produselor din gama NHDelta® ducând la acidifierea progresivă a zonei rădăcinii, prin crearea unei pelicule acide în jurul perișorilor. Valoarea pH-ului (în jur de 6 – ideal pentru majoritatea culturilor) ajută la preluarea mai bună a cationilor, încurajează dezvoltarea microorganismelor benefice din sol (micorize și tricoderme) și favorizează dezvoltarea rădăcinii.

Revenind la consumul energetic, costul de conversie a azotului în forme utilizabile de către plantă este practic zero în cazul azotului ureic (NH2) din produsele NHDelta®. Un consum energetic redus (de 12 ori, în acest caz!) este critic în cazul perioadelor de stres osmotic, când aportul de carbon (prin respirație) este puternic restricționat de închiderea stomatelor. Sunt rare cazurile în care o cultură nu trece prin mai multe astfel de perioade de stres, cu efecte negative asupra potențialului de producție. Tehnologia NHDelta® crește eficiența dezvoltării culturilor în orice condiții, dar mai ales în aceste situații în care îngrășămintele convenționale își arată limitele.

Un aspect cu adevărat revoluționar este legat de efectul pe care azotul îl are asupra modelului de creștere a plantelor. Mai exact, s-a constatat că proporția relativă și cantitatea diferitelor forme de azot preluate de plantă dictează viteza și tipul de creștere pe care aceasta îl manifestă. Acest lucru e datorat efectului pe care diferitele forme de azot îl au asupra producției de hormoni de creștere.

Cantitatea totală de hormoni de creștere produși (auxine + citokinine) determină creșterea totală a plantei. Însă raportul între auxine și citokinine este cel care determină în ce direcție își alocă planta această creștere.

Cercetările au arătat că plantele produc un nivel mai ridicat de auxine atunci când nitrații se acumulează în frunze, înainte de a fi convertiți în forme utilizabile de către plantă. Într-o nutriție preponderent cu azot nitric (NO3), auxinele sunt favorizate și orientarea plantei este spre creștere vegetativă. Dominanța este apicală (pe verticală), tulpinile sunt lungi, internodiile mari, rădăcinile mai slab dezvoltate și masa lăstarilor mai mare.

Este răspunsul clasic la azotul nitric (NO3), foarte des întâlnit de fermieri în practică, aceasta fiind forma majoritară prin care plantele preiau azotul din îngrășămintele convenționale. Până la urmă, este un compromis pe care planta îl face ca răspuns la acest tip de hrană, abundentă, dar de calitate mai slabă (și cu consum energetic mare): se dezvoltă luxuriant, dar disproporționat spre partea nerecoltabilă.

Prin administrarea azotului ureic (NH2) din produsele NHDelta®, rădăcinile plantei se extind și producția de citokinine crește. La un nivel crescut de azot sub formă amidică, balanța hormonală favorizează creșterea reproductivă: aceasta înseamnă tulpini mai scurte, internodii mai mici, rădăcini mai dezvoltate, ramificare/înfrățire mai bună – într-un final, o producție mai mare de boabe, flori, fructe sau tuberculi.

Azotul ureic (NH2) echilibrează raportul auxine/citokinine, lucru care se manifestă prin plante mai bogate, mai productive, cu energia direcționată către părțile din cultură pe care le recoltăm și mai puțin spre creșterea vegetativă.

Aspectele prezentate mai sus se pot constitui într-o explicație a faptului că NHDelta® este tehnologia care a stat la baza obținerii unor recorduri mondiale de producție la grâu (16,5 tone/ha) și la rapiță (6,7 tone/ha) în Marea Britanie. Deși astfel de niveluri de producție sunt greu de atins la noi în țară, fermierii români au acum la îndemână (sau măcar la cunoștință) o tehnologie prin care pot ținti praguri poate mai realiste, cum ar fi bariera de 10 tone/ha la grâu. Se cunosc deja și la noi fermieri care au obținut producții de 8-9 tone în anii trecuți.

Bineînțeles, tehnologia NHDelta® își poate arăta potențialul maxim într-un lanț de verigi tehnologice specifice fiecărei culturi, verigi care trebuie respectate cu strictețe. Produsele din gama NHDelta® nu își propun să înlocuiască fertilizarea de bază (nu ar fi posibil din punct de vedere al fiziologiei plantei, și nici comercial), ci să o potențeze, ajutând plantele în momente dificile și canalizându-le energia spre producție.

Să reținem, deci, principalele beneficii ale tehnologiei NHDelta®:
1) creșterea randamentului de utilizare a azotului prin stabilizarea acestuia în forma ureică (NH2) – se previn pierderile prin volatilizare și levigare specifice îngrășămintelor convenționale;
2) îmbunătățirea nutriției plantei prin crearea unei zone propice în jurul rădăcinii (acidifiere moderată) – preluare mai bună a nutrienților și corecția eventualelor carențe;
3) diminuarea pierderilor de producție cauzate de stres – consum energetic de 12 ori mai redus cu transformarea azotului;
4) orientarea plantei spre creștere generativă (producție) – prin echilibrarea raportului auxine/citokonine.

Dan Farcaș
AECTRA Agrochemicals
Sursa: Ecoculture


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


Scrie un comentariu