Creșterea animalelorŞtiri agricole

OFICIAL! SUBVENȚII RECALCULATE! CLAUDIU FRÂNC (FCBR) anunță SUMELE pe care APIA LE CERE ÎNAPOI DE LA FERMIERI!

Subvenții recalculate, fermieri care vor trebui să dea înapoi o parte din sumele încasate în ultimele luni pe cap de animal de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

În exclusivitate pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro, fermierul Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR) a declarat că APIA recalculează Sprijinul Cuplat pe cap de vacă de lapte și de carne, precum și Ajutorul Național Tranzitoriu. Noile calcule pentru Campania APIA 2017 indică faptul că producătorii care au încasat deja banii pe subvenția de anul trecut vor trebui să dea înapoi o parte din sume.

Posibil undeva în jur de 40 de euro la vaca de lapte. La vaca de carne este un pic mai mult, cred că în jur de 60 de euro pe cap de animal„, a declarat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro Claudiu Frânc.

Liderul FCBR crede că la mijlocul recalculării s-ar afla situația incertă a softului de la APIA, unde licitația s-a blocat în contestații și nimeni nu știe ce se mai întâmplă cu sistemul sau cu mentenanța sa.

Faptul că licitațiile privind mentenanța softurilor și toate celelalte au fost blocate…mi se pare că de acolo vine toată problema. Eu am făcut o socoteală încă înainte de a se comunica cuantumul și mie îmi ieșeau mult mai puțini bani decât a comunicat APIA. Eu am fost chiar surprins când am văzut că APIA comunică un cuantum de 441 de euro pe vaca de lapte. Mie îmi ieșea undeva la 420 de euro. Și atunci sigur că toate aceste lucruri creează niște probleme în sistem”, a spus Frânc.

Modul în care APIA va recupera banii de la fermieri va fi unul standard. ”Fermierul va fi notificat că a primit sume necuvenite și el va trebui să dea banii înapoi pentru acest lucru”, ne-a explicat Claudiu Frânc.

Fermierul a subliniat că o mare parte dintre crescătorii de vaci care iau SCZ nu vor avea probleme pentru că încă nu au primit încă banii din subvenție deci nu vor fi nevoiți să facă un drum la agenția de plăți. ”Sunt fermieri care au primit bani, sunt fermieri care nu au primit bani deloc și, culmea, chiar fermierii cu SCZ la vacă sunt cam printre ultimii care la ora actuală n-au fost plătiți deloc. Faptul că se revine – am avut și corecții în plus până acum, întotdeauna, când am primit în plus, a fost foarte bine. Acum este corecție în minus, trebuie să ne asumăm, Această recalculare este absolut normală, fermierii trebuie să înțeleagă asta”, ne-a spus Claudiu Frânc.

Președintele FCBR a arătat că la acest moment, discuțiile sunt preliminarii și nu exclude noi calcule după ce se finalizează plățile către toți beneficiarii. În anii trecuți, după această fază s-a constatat că rămân rezerve ce au fost apoi reîmpărțite pentru animalele eligibile.

Totodată, Claudiu Frânc a arătat că în premieră, în Campania APIA 2017, s-a dat avans și pentru zootehnie, ceea ce a schimbat modul de împărțire a banilor. ”Am militat ca prin Hotărâre de Guvern să fie dată suma alocată pe schemă – să nu pierdem nici un leu pe schema de plată, împărțită la numărul de animale eligibile, urmând ca după ce se finalizează plățile, sumele rămase să fie redistribuite către cei eligibili. Așa s-a făcut anul trecut, în urmă cu doi ani când au fost la final realocate sume importante„, este optimist președintele FCBR.

Potrivit informațiilor Agrointeligența – www.agrointel.ro, în cazul sprijinului cuplat de la ovine, diferența după recalculare este neglijabilă, de sub un leu pe cap de animal, motiv pentru care sunt șanse minime ca APIA să demareze procedurile de recuperare.

Conform informațiilor Agrointeligența – www.agrointel.ro, APIA urmează să aibă o poziție oficială privind cuantumurile după recalcularea sprijinului cuplat din zootehnie.

3 comentarii

  1. Inca nu am luat SCZ la Bovine pentru ca am laptele pe mine si vacile pe sotie Carnetu de producator suntem trecuti amindoi se mai poate face ceva ast un ras 0742855775

  2. as avea o rugaminte d-na Dobre. ne puteti spune din sursele oficiale , care a fost suma totala alocata pentru vaca de lapte pentru anul 2016 ,respectiv 2017 si totodata efectivul eligibil aferent anilor amintiti.
    asta, pt a face cunoscut cit mai multor fermieri care au acces la informatie .

Scrie un comentariu