Fermierii RomânieiŞtiri agricole

GHEORGHE AVRAM, un fermier OBLIGAT SĂ FACĂ PROFIT!

Fermier obligat să facă profit în fiecare an pentru ca business-ul său să reziste pe piață! Gheorghe Avram face agricultură în județul unde prețul terenului agricol a ajuns la 10.000 de euro pe hectar. La limita dintre Curtici și Iratoșu, fermierul lucrează o suprafață de 500 de hectare arabile și recunoaște să presiunea mare din piață îl obligă să fie rentabil și să găsească mereu soluții pentru un profit sigur la hectar.

În comuna Șofronea, Gheorghe Avram face parte din noua generație de fermieri. A pus bazele fermei în 2012, pornind cu achiziția terenurilor. ”Atunci am înființat societatea, am muncit, ne-am dezvoltat încet. Lucrăm cu bănci, luăm credite pe perioade scurte, le achităm, iar luăm. Nu avem studii în domeniu, însă am avut ceva bani și am zis să investim în ceva și am ales cumpărare de terenuri. Atunci am dezvoltat segmentul acesta de business”, a declarat fermierul pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro.

De când a intrat în agricultură și până astăzi, fermierul a văzut prețul terenurilor crescând de la an la an. Atât la achiziție, cât și la arendă. ”Terenul pe care îl lucrăm este și în proprietate, și în arendă. Ferma este situată la limita dintre Curtici și Iratoșu, terenurile acolo sunt situate. În ceea ce privește arenda, noi folosim 2.000 kilograme în bani sau produse, ce vrea clientul. Tot venitul societății merge pe cumpărare de terenuri. Prețul hectarului la noi în zonă este de 10.000 euro”, ne-a spus arădeanul care administrează ferma de familie sub emblema societății Ina Agricultură Verde.

În aceste condiții, Gheorghe Avram este efectiv obligat să fie rentabil pentru a-și susține afacerea agricolă. Din acest motiv, agricultorul este în căutarea acelor tehnologii și produse care să îl ajute să aibă atât producție, cât și profit de pe fiecare hectar.

Obișnuim să lucrăm cu firme românești. Una dintre colaborările foarte bune le avem cu AECTRA, de la care folosim de trei-patru ani produse din gama TERRA-SORB, dar și BLACKJAK”, ne-a mărturisit agricultorul.

Folosim TERRA-SORB Foliar pe care îl dăm toamna și TERRA-SORB Complex pe care îl dăm primăvara, dar și BLACKJAK de la AECTRA. Avem o colaborare bună până acum, pe ambele părți, atât a noastră, cât și a lor. Structura culturilor din fermă este împărțită în trei: grâu, rapiță și porumb. Suprafețele acestor culturi diferă de la an la an. Anul acesta o să punem și ceva floarea-soarelui, nu știm cât, că încă nu ne-am hotărât. Noi acordăm importanță tuturor culturilor, avem grijă de toate. De aceea TERRA-SORB folosim inclusiv și la porumb”, ne-a vorbit agricultorul despre produsele pe care le folosește pentru a-și crește producția.

Soluțiile AECTRA nu au ajuns întâmplător pe suprafețele lucrate de Gheorghe Avram. Arădeanul este pragmatic: întâi a testat produsul cu martori.

TERRA-SORB Complex folosesc de 3-4 ani. În primii ani am folosit numai primăvara și după aceea, de vreun an, folosim și toamna. Și tot de un an de zile folosim și BLACKJAK, anul trecut l-am luat prima oară. În general, realizăm două tratamente cu TERRA-SORB Complex: unul imediat ce se desprimăvărează, imediat aplicăm, iar al doilea mai târziu un pic. Mergem cam cu un 1,5 litri de TERRA-SORB Complex, iar toamna merge cu 2 litri de TERRA-SORB Foliar. Toamna dăm numai o dată. (…) În primul an am făcut ca martor și s-a văzut diferența în cultură: și cum arată și ca și cantitate. Am făcut o suprafață mică în aceeași parcelă ca să pot vedea rezultatele și într-adevăr s-au văzut. TERRA-SORB Complex este un foliar pe bază de aminoacizi, forțează planta să ia totul din pământ, o revigorează, mai ales acum, după stresul ăsta, după ce iese din iarna asta, o ajută foarte mult. Eu cred că pe piață acum mai bun ca TERRA-SORB Complex nu este. Poate sunt altele pe care nu le cunosc, dar până acum eu cu asta am lucrat și o să lucrez în continuare. Avem plus valoare tot timpul, pentru că investești 20 euro și scoți 100 în plus, cam așa e calculul făcut”, a vorbit fermierului despre rentabilitatea aplicării tratamentului cu TERRA-SORB.

Pe partea de dotare a fermei, arădeanul lucrează cu echipamente de top: ”Achiziționăm și utilaje prin leasing. Avem semănători Vaderstad, încărcătoare Schaffer, combine Case IH, iar pentru erbicidare, de stropit, avem de la John Deere”.

Dacă pe partea de producție agricolă, tehnologia la care a ajuns îl mulțumește, acum fermierul are în vedere integrarea. Are modelul ”vecinului” său de la Curtici – inginerul Dimitrie Muscă.

În următoarea etapă vrem să trecem la creșterea de vaci de carne. Vrem să cumpărăm 70 de vaci, vrem să facem un adăpost. Ne-am gândit la rasa Charolaise. Având în vedere că domnul Muscă este foarte aproape de noi, am luat de la el de acolo și cu toate că la fătare e mai greu cu această rasă, avem o productivitate bună la Charolaise, taurinele acestea au carne mai multă la tăiere și sunt căutate”, ne-a vorbit Gheorghe Avram despre integrarea producției vegetale în zootehnie.

Într-un context local în care presiunea asupra fermierilor devine din ce în ce mai mare, Gheorghe Avram consideră că o comunicare mai bună, sinceră, poate salva multe afaceri agricole. Este unul dintre motivele pentru care, atunci când este întrebat despre tehnologia care dă rezultate în ferma sa, arădeanul nu ține secrete.

Dacă vorbim despre produse care oferă rezultate, care își merită banii, eu recomand TERRA-SORB de la AECTRA. Am mulți fermieri aici care mai vin, cu care mai vorbim, decizia e la fiecare. În general, când cumperi un produs nou, nu îl dai din prima pe toată suprafața, faci zone martor și după decizi. Dar mai ai și vecini la care ai văzut folosit un produs sau altul. Eu am recomandat TERRA-SORB cuiva care lucra 2.000 hectare. Până atunci folosea alt produs și chiar a fost mulțumit de cum arată cultura după și a luat pentru 2.000 de hectare. A făcut comandă fermă, asta înseamnă că a fost mulțumit. Noi, fermierii, ne sfătuim între noi„, a concluzionat Gheorghe Avram.

Acest articol face parte din cadrul campaniei Tehnologiile profitului, desfășurată de compania AECTRA în parteneriat cu Agrointeligența – www.agrointel.ro.

Scrie un comentariu