Furaje, seminţe, îngrăşăminteŞtiri agricoleUtilaje și tehnologii

Fertilizarea foliară a porumbului: Recomandările specialiștilor LEBOSOL România

Cultivarea porumbului a căpătat amploare în ultimele decenii, acesta devenind una dintre cele mai importante plante de cultură în țări precum România sau Germania. Fertilizarea pe măsura consumului specific constituie punctul de plecare în obținerea de producții ridicate de boabe cu valoare energetică deosebită, bogate în amidon, sau de furaj de înaltă digestibilitate. Toate acestea pot fi influențate prin aplicarea macroelementelor azot, fosfor, potasiu dar și a microelementelor.

Alături de precocitatea hibridului, planul de fertilizare este esențial în tehnologia de cultură a porumbului. Trebuie limitate pierderile de nitrați și fosfați din îngrășămintele aplicate la sol iar pentru satisfacerea necesarului nutritiv ridicat trebuie aplicate produse cu grad ridicat de solubilitate și accesibilitate pentru plante.

Aprovizionarea prin frunză cu macro și microelemente oferă avantajul disponibilității imediate a acestora în locul dorit și la momentul oportun. De la 6-8 frunze, stresul cauzat de temperaturile scăzute sau prea ridicate, lipsa sau excesul de apă, aplicarea necorespunzătoare a erbicidelor blochează creșterea plantelor, ceea ce duce implicit la diminuarea profitului. De exemplu, culoarea albăstrui-violet a frunzelor de porumb arată carența de fosfor. Răsucirea, necrozarea vârfurilor și albirea limbului foliar sunt simptome tipice de intoxicație cu erbicide aplicate în condiții de temperatură scăzută sau într-o fază de vegetație prea avansată.

Zincul este cel mai important microelement pentru plantele de porumb. Carența acestuia poate duce la diminuarea producției cu până la 40%. Are rol în sinteza hormonilor de creștere, a proteinelor și a clorofilei. Este esențial în transportul calciului în planta de porumb, este necesar pentru alungirea tulpinii, creșterea frunzelor, a radăcinilor și este foarte important pentru formarea boabelor. Carența de zinc apare pe cernoziomuri, pe soluri humoase, pe soluri cu pH ridicat sau pe soluri compactate. Trebuie acordată o atenție deosebită prevenirii acesteia, mai ales în primăverile reci și umede, sau în cazul fertilizărilor cu fosfor, care pot bloca zincul în sol. Plantele cu carență de zinc au rădăcini scurte și frunze mici. Tulpinile plantelor afectate prezintă internoduri scurte. Frunzele devin alb-gălbui la interior, dinspre tulpină spre exterior, uneori putând avea aspect de “mugur alb”.

Borul joacă un rol foarte important în formarea și calitatea polenului, în fecundare și implicit în formarea boabelor, influențând numărul de boabe pe știulete. În condiții de secetă, aplicarea foliară a borului îmbunătățește gradul de fecundare. Borul face parte din structura pereților celulari. De asemenea, facilitează transportul zaharurilor, important la formarea amidonului în boabe. Carența de bor se identifică pe seama petelor albe cu aspect de ceară localizate pe frunze. Plantele afectate au formă de tufă și nu reușesc să producă panicul, știuleții sunt incomplet formați sau nu se formează deloc. Carența de bor este favorizată de secetă, apare frecvent pe soluri nisipoase și cu pH ridicat sau pe solurile cu un conținut ridicat în azot și calciu. Dat fiind faptul că borul nu este legat în sol, poate fi ușor spălat asemenea azotului și sulfului.

Magneziul, ca element de transport, are rol de aprovizionare a celulelor cu azot și fosfor. Este “atomul” central al moleculei de clorofilă, de aici si rolul său esenţial în fotosinteză. Activează un număr mare de enzime şi contribuie la echilibrul acido-bazic din celulă. Carența se evidențiază prin dungi de culoare galben pal între nervurile frunzelor, iar in stadii mai avansate dungile capătă aspect roșu-purpuriu spre vârf și margini. Carența este favorizată de temperaturile scăzute și de umiditate, de solurile nisipoase și acide dar și de solurile cu conținut ridicat în potasiu (antagonismul potasiu-magneziu).

Aminoacizii ca elemente cheie pentru diminuarea stresului dat de erbicide

Erbicidele, îndeosebi cele sulfonilureice și hormonale, cauzează adesea stres plantelor de porumb. Creșterea și diviziunea celulară sunt controlate de fitohormoni formați din proteine care, la rândul lor, sunt formate din aminoacizi. Pentru a ajuta planta în situații de stres, în vederea decontaminării și compensării efectelor negative ale substanțelor active, recomandăm aplicarea de aminoacizi sub formă de AMINOSOL® odată cu erbicidele.

În condiții de precipitații abundente după aplicare, erbicidele peliculare produc, de asemenea, stres. În această situație, adăugarea de 0,4 l/ha HERBOSOL® poate preveni levigarea substanțelor active.

Stimularea răsăririi și dezvoltării inițiale prin tratarea semințelor cu microelemente

Datorită capacității ridicate de productie, porumbul constituie o sursă importantă de amidon și furaj. Dar, în regiunile noastre, cultura necesită un suport corespunzător. La răsărire sau în fazele timpurii de dezvoltare, porumbul este foarte sensibil la temperaturi scăzute și la competiția cu buruienile. Din păcate, exact în această perioadă se pun bazele producției. Altfel spus: o dezvoltare inițială întârziată nu poate fi recuperată în totalitate pe durata scurtă de vegetație a acestei plante.

Dacă factorul meteorologic nu poate fi controlat, măcar să beneficiaţi de sfaturile unui specialist. Răsărirea şi creşterea pot fi influenţate pozitiv prin tratarea semințelor cu microelemente (ex: mangan, zinc, cupru). În stadiul de 4 frunze are loc trecerea de la nutriția germinativă (din bob) la nutriția prin sistemul radicular. Sistemul radicular nu este însă foarte bine dezvoltat prin comparație cu partea aeriană a plantei. Tratamentul semințelor ajută porumbul să depășească rapid această fază critică.

Recomandările Lebosol® pentru fertilizarea foliară optimă a culturii de porumb

Înainte de orice, recomandăm fermierilor produsul LEBOSOL® – MIX TRATAMENT SEMINȚE (N, Cu, Mn, Zn) – un tratament starter cu micro și macroelemente pentru o răsărire uniformă, dezvoltare inițială bună, astfel încât să se obțină plante viguroase și spor de producție. Doza recomandată este de 3-5 l/tona de sămânță.

Între a 3-a frunză formată și faza de 4 internoduri formate (BBCH 13-34)

 Se recomandă următoarea combinație de fertilizanți foliari: 2 l/ha AMINOSOL® (N, K2O, 58% aminoacizi, 22 aminoacizi organici) + 2 l/ha LEBOSOL® – BOR + 1 l/ha LEBOSOL® – ZINC700 SC pentru: reducerea stresului, îmbunătățirea calității polenului, formarea boabelor și umplerea știuletelui. Implicit, aplicarea acestei combinații de nutrienți necesari culturii va duce la creșterea producției, așadar la o cultură de porumb mai profitabilă și de calitate. Atenție! Perioada optimă de aplicare este cuprinsă între 6-8 frunze (BBCH 16-18).

LEBOSOL® – MagS SC este produsul care asigură plantelor de porumb aprovizionarea corectă cu magneziu și sulf. Aplicat în doză de 1-3 l/ha, LEBOSOL® – MagS SC va da vitalitate culturii și va spori producția.

 Din GAMA LEBOSOL® – NUTRIPLANT, recomandăm produsul LEBOSOL® – NUTRIPLANT GOLD (N, P2O5, K2O, S, B, Cu, Mn, Zn, Fe + aminoacizi) pentru un aport suplimentar de microelemente și aminoacizi esențiali plantelor de porumb. Perioada de aplicare a acestui produs este cuprinsă între BBCH 13-34 (până la maximum al 4-lea internod format).

LEBOSOL® – MIX PORUMB SC este îngrășământul foliar sub formă de amestec de mai mulți nutrienți ca suspensie concentrată și poate fi aplicat deodată cu majoritatea produselor de protecția plantelor, datorită compatibilității ridicate cu acestea. Recomandăm aplicarea a 2-3 l/ha LEBOSOL® – MIX PORUMB SC (B, Zn, N).

 Fertilizanții foliari bogați în fosfor precum LEBOSOL® – MAGFOS sau LEBOSOL® – PK MAX contribuie la reluarea creșterii în perioadele de stagnare. Încă din primele faze de vegetație, aprovizionarea cu bor, zinc și mangan în cantități suficiente contribuie semnificativ la formarea știuletelui și la conturarea producției de porumb. Recomandăm aplicarea țintită a produselor cu un singur microelement precum borul sau zincul sau a produsului nostru special dezvoltat pentru porumb LEBOSOL® – MIX PORUMB SC. La cultura porumbului, fertilizanții foliari se pot aplica începând cu faza de 6-8 frunze, singuri sau în combinație cu diferite erbicide. Este, de asemenea, posibil un tank-mix de fertilizanți foliari cu noile fungicide pentru porumb destinate combaterii pătării cenușii a frunzelor și fuzariozei.

Profitabilitatea porumbului ține de tehnologia de cultură!

Nu ignorați nevoile fiziologice ale culturii de porumb dacă doriți să obțineți producții record! Securizați-vă profitul asigurând necesarul de hrană al culturii de porumb!

CONTACTAȚI ECHIPA LEBOSOL® ROMÂNIA:

 

Scrie un comentariu