Fonduri europeneŞtiri agricole

CALENDARUL FONDURILOR EUROPENE 2018: Când se lansează măsurile cu bani pentru fermieri!

Veste bună pentru producătorii agricoli care cer bani europeni! Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) face un anunț,  așteptat de toți fermierii interesați de fondurile europene, privind calendarul indicativ de lansare a sesiunilor de depunere a proiectelor în anul 2018 în cadrul Programului Naționat de Dezvoltarea Rurală 2014-2020!

Datele estimative pentru lansarea programelor de finanțare rurală derulare prin AFIR în anul 2018

Vă reamintim că Agrointeligența-www.agrointel.ro s-a interesat în permanență pentru dumnevoastră, cititorii noștri, în privința banilor europeni ce pot fi accesați începând cu acest an. AFIR a explicat într-o precizare trimisă în exclusivitate pe 12 martie 2018 pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro că la acel moment calendarul de lansare a măsurilor pentru fermierii români nu era finalizat întrucât se așteapta aprobarea Comisiei Europene pentru unele realocări în cadrul unor măsuri sau submăsuri. Vă redăm integral răspunsul primit de la AFIR.

”Referitor la solicitarea dvs. privind calendarul lansarii submăsurilor de finanțare din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), vă informăm că Autoritatea de Management pentru PNDR din cadrul MADR stabilește alocările submăsurilor, precum și data lansării în cadrul Comitetului de Monitorizare pentru PNDR 2020. Ulterior stabilirii calendarului, AFIR va comunica perioada aferentă sesiunilor de lansare, precum și alocările financiare stabilite pentru sesiunea din 2018. De asemenea, Autoritatea de Management pentru PNDR a înaintat Comisiei Europene propunerea pentru a V-a modificare a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 care vizează, între altele, realocări în cadrul unor măsuri sau submăsuri în contextul în care sunt linii de finanțare a căror alocare a fost lansată în întregime, precum și realocări către alte măsuri cu grad ridicat de accesare”, au explicat specialiștii AFIR în exclusivitate pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro.

5 comentarii

  1. Asta este cea mai importanta problema “se asteapta aprobarea Comisiei Europene pentru unele realocari in cadrul unor masuri sau submasuri” si fraierii se trzesc la lansare ca masurile anuntate nu au bani alocati, pentru ca vor fi realocati. Daca tot asteapta aprobarea de ce nu comunica ce s-a solicitat. Este atat de simplu si cinstit. Iar Agrointeligenta, daca se tot intereseaza in permanenta, mai are un subiect despre care sa se intereseze. Interesant, nu?

  2. Sunt interesat de S.M 6.1. Faptul ca, pentru acest an, se lanseaza in septembrie 2018 inseamna ca atunci se depun proiectele sau ca atunci se primesc banii?!

    1. Ca incepand de atunci se depune proiectele…daca o masura nu este lansata oficial nu aaveti cum sa primiti banii!

    2. In septembrie incep depunerile, vreo 3-4 luni, la inceputul anului viitor se fac evaluarile, dupa aia selectia si semnarile contractelor..pana sa vedeti bani va dura in jur de un an!

Scrie un comentariu