• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • OFICIAL! TERMEN-LIMITĂ PRELUNGIT pentru AJUTORUL DE MINIMIS!

    Roxana Dobre -

    Ministerul agriculturii anunță modificări majore în cazul unui ajutor de minimis foarte important pentru producătorii agricoli români. Așa cum Agrointeligența – www.agrointel.ro a anunțat încă de luni – 14 mai, fermierii care s-au înscris în Progamul de Tomate vor beneficia de o prelungire a termenului în care trebuie să iasă cu roșiile pe piață.

    Măsura de prelungire a termenului pentru subvenția de 3.000 de euro la roșii a fost luată din cauza condițiilor meteo nefavorabile care au încurcat planurilor legumicultorilor în ultimele luni astfel că perioada de valorificare a producției de tomate din spații protejate a fost extinsă până la 15 iunie 2018.

    Ministerul Agriculturii menționează în nota de fundamentare a proiectului că în perioada 28 februarie- 6 martie 2018 au avut loc fenomene meteorologice nefavorabile cu efecte asupra culturii de tomate, în ceea ce privește creșterea și dezvoltarea răsadurilor precum și replantarea acestora: temperaturi scăzute cuprinse între -14 – 5º C, ninsori și strat de zăpadă consistent în unele județe ale țării.

    De asemenea, în special temperatura scăzută a determinat plantarea cu întârziere răsadurilor și replantarea acolo unde plantele au fost afectate. Totodată, aceste fenomene au implicat o nebulozitate accentuată, ceea ce a condus la o încetinire, chiar stagnare în dezvoltarea plantelor.

    Potrivit MADR, din informațiile transmise de către Direcțiile pentru agricultură județene, deși sunt înscriși în Program, ciclul I, un număr de 11869 solicitanți, până la această dată au plantat doar 10168 dintre aceștia, existând și situații în care solicitanții s-au retras din Program sau au trecut în ciclul II de producție. Urmare analizelor efectuate în piețe a reieșit faptul că nu toți fermierii înscriși în ciclul I au reușit să valorifice tomatele la piață. Urmare aceleiași analize s-a constat că, din totalul fermierilor înscriși, doar la un procent de circa 45 % dintre aceștia au rodit tomatele.

    Pentru motivele menționate mai sus, apare necesitatea extinderii perioadei de valorificare a producției de tomate din spații protejate din ianuarie până la 15 iunie 2018. „Nerealizarea unei astfel de modificări referitoare la perioada de valorificare va produce efecte negative asupra producătorilor, întrucât aceștia vor fi constatați ca fiind neeligibili în cadrul Programului de sustinere a produsului tomate in spatii protejate, motivat de faptul că au valorificat în afara perioadei eligibile. În acest sens a fost elaborat proiectul de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 943/2017 pentru aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”, pentru anul 2018”, explică Ministerul Agriculturii.

    Reamintim că sprijinului anual de 3.000 de euro se adresează:

    – producători agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, valabil până la data plăţii ajutorului de stat.

    – producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale cu modificările şi completările ulterioare;

    – producători agricoli persoane juridice.

    Pentru a fi eligibili la aplicarea schemei de ajutor la cultura de tomate, solicitantii trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative de eligibilitate:

    a)să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă-indicator cu dimensiunile de circa 150 x 200 cm, pe care să se găsească inscripţia „Program susţinere tomate, anul 2018, beneficiar numărul ….., Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ………../Municipiului Bucureşti”;

    b)să obţină o producţie de minimum 2 kg tomate/mp;

    c)să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate în anul de cerere;

    d)să facă dovada producţiei realizate potrivit prevederilor lit. a) şi

    b) prin documente justificative privind comercializarea producţiei

    Primele tomate românești au ajuns deja în piețe

    Ministerul Agriculturii a anunțat printr-un comunicat remis pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro că primele tomate ale producătorilor agricoli autohtoni înscriși în programul de sprijin guvernamental au apărut în piețele agroalimentare din municipiul București. Consumatorii se pot aproviziona cu tomate românești preferate pentru calitățile lor gustative, obținute pe sol prin metode convenționale, fertilizate cu îngrășământ natural și, bineînțeles, proaspete.

    Sunt expuse deja spre vânzare de producătorii agricoli în piețele: Rahova, Străduinței, Domenii, Râmnicu Sărat, Sudului iar, în zilele următoare, consumatorii se vor putea aproviziona cu tomate românești și din alte piețe din București. Producătorii agricoli autohtoni înscriși în programul de sprijin pentru tomate cultivate în spații protejate pot fi ușor recunoscuți de către consumatori, ei purtând șorturi roșii cu însemnele programului și având la loc vizibil afișat tăblițe de identificare.

    Potrivit datelor MADR,  până la data de 9 mai au fost primite în total 11.925 de solicitări de înscriere în programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, pentru ciclul I aferent anului 2018. Cei mai mulți cultivatori provin din județele Olt (3.937), Dolj (1.643) și Galați (1.590). Dintre solicitanții de sprijin în Ciclul I au definitivat plantarea tomatelor în spații protejate un număr de 10.451.


    Te-ar mai putea interesa

    Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd