• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • New Holland și fermierii români. Alessandro Maritano: România merită o atenție deosebită din partea noastră!

    agrointeligenta.ro -

    Alessandro Maritano, videpreședintelele New Holland Agriculture, a marcat prin prezența sa în România, cei trei ani de parteneriat pe care brandul de utilaje agricole îi va aniversa în țara noastră alături de AgroConcept. În cadrul unei conferințe de presă, Alessandro Maritano a vorbit despre strategiile de pe piața mașinilor agricole, dar și despre rolul României în politicile și dezvoltarea brandului New Holland.

    Alessandro Maritano a fost invitatul special al conferinței de presă organizate joi, 17 mai, de către AgroConcept New Holland, importator și distribuitor exclusiv al brandului de utilaje agricole în țara noastră. În cadrul evenimentului de a avut loc în prima zi a Târgului AgriPlanta de la Fundulea, cuvântul de deschidere i-a aparținut președintelui Consiliului de Administrație al AgroConcept – Ricky Stein, cel care l-a prezentat mass-mediei pe reprezentantul managementului de top al unuia dintre cei mai mari producători de utilaje agricole din lume.

    Este o adevărată plăcere și onoare să fiu astăzi aici și, după trei ani de parteneriat solid cu AgroConcept, este momentul potrivit să stabilim bazele colaborării noastre viitoare. Mi-ar plăcea să împărtășesc cu voi toți cine este CNH, cine este CNH New Holland și cine este CNH în EMEA. CNH Industrial este o companie cu încasări totale de peste 22 miliarde de dolari, dintre care mai mult de 11 miliarde de dolari sunt generate de industria agriculturii și 6 miliarde de New Holland, deci mai bine de jumătate. Aproximativ 3 miliarde sunt generate în regiunea EMEA. Bineînțeles, în această regiune România are o poziție foarte importantă pentru noi și este o piață care capătă din ce în ce mai mult interes pentru prezent și viitor”, a declarat, în deschiderea discursului său, Alessandro Maritano, vicepreședinte New Holland Agriculture EMEA.

    New Holland investește anual 400 de milioane de dolari în cercetare

    Oficialul New Holland a vorbit despre planurile de creștere, dar și despre noile tehnologii ce sunt în lucru. ”Avem un plan ambițios de creștere pentru perioada următoare în ceea ce privește intrarea pe piață, încasări, iar această creștere se bazează pe trei piloni principali: produs, oameni și distribuție. Produsul. Compania noastră investește mai mult de 400 de milioane de dolari pe an în cercetare pentru a le oferi clienților noștri cel mai bun produs pe piață, inclusiv și cea mai nouă pe piață, scopul nostru fiind acela de a deveni pionierii ultimelor tehnologii. Cel mai recent exemplu este tractorul automatizat pe care l-am lansat anul trecut, tractorul pe gaz metan pe care l-am expus în noiembrie anul trecut și ultima invenție, cea de Precision Farming. Din punctul al vedere al produsului, am investit întotdeauna foarte mult în tehnologie pentru a avea cea mai bună ofertă de produs și totodată cea mai variată”, a vorbit Maritano despre politica pentru produs.

    Succesul New Holland, legat de oameni și distribuitori

    Al doilea punct al strategiei noastre îl reprezintă oamenii. Este foarte important să avem oamenii potriviți în pozițiile potrivite. Am trecut printr-o reorganizare internă pentru a oferi suportul necesar. Dar cel mai important pilon pentru noi în EMEA este cu siguranță rețeaua de distribuție. Am făcut o analiză importantă a rețelei noastre de distribuție și urmăm pașii necesari pentru a le oferi clienților noștri cele mai bune soluții și cele mai bune servicii. Succesul New Holland este strâns legat de distribuitorii noștri și de suportul pe care îl putem oferi noi pe piață. Suntem puternici când importatorii și distribuitorii noștri sunt puternici. Acesta a fost exact motivul pentru care am hotărât ca în România să schimbăm partenerul acum trei ani și să stabilim un parteneriat nou și solid cu AgroConcept”, a mai spus vicepreședintele New Holland.

    AgroConcept și New Holland, parteneriat consolidat

    Mai departe, Maritano a vorbit despre parteneriatul cu AgroConcept, un parteneriat care va împlini trei ani în 2018. ”După trei ani de activitate AgroConcept livrează către New Holland, dar cel mai important către clienții noștri, nivelul necesar de produse, dar și serviciile oferite. AgroConcept a demonstrat în acești primi trei ani de activitate că este capabil să livreze clientului final exact ceea ce își dorește compania New Holland. Urmărim să obținem satisfacția deplină a clienților noștri și totodată o relație de lungă durată stabilă cu aceștia. Așadar, acești primi trei ani reprezintă doar baza unei relații de lungă durată cu AgroConcept. Sunt totodată foarte mândru de implicarea echipei în a ne onora strategia și a căutat rezultate în România, piață care crește ca importanță în regiunea EMEA și piață care merită o atenție deosebită, nu numai din partea companiei AgroConcept, ci din partea întregii echipe New Holland, a mai spus Alessandro Maritano.

    Eveniment New Holland în ferma lui Gheorghe Țuțuianu

    Anul acesta va fi marcat de New Holland în România printr-un eveniment deosebit de important pentru constructorul de utilaje agricole. Acesta va avea loc în comuna Arțari, județul Ialomița, la unul dintre ”ambasadorii” New Holland în România, fermierul Gheorghe Țuțuianu.

    ”Avem o serie de inițiative în România pentru a promova brandul New Holland în România. Cel mai important este trainingul pe care îl avem în lunile iunie și iulie, care va avea loc pentru prima dată loc în România. Va avea loc în ferma Lux Com, la domnul Țuțuianu (Gheorghe Țuțuianu – n.r.), pe care am avut plăcerea să-l cunosc mai devreme, și este extrem de important că dăm acest semnal privind greutatea și importanța zonei acesteia de agricultură și prezența a AgroConcept ca importator a New Holland în țară. Mai mult de 500 de persoane din zona de vânzări vor veni să viziteze România și vom afla tot ce este nevoie despre ultimele tehnologii și ultimele oferte într-o fermă din România cu suportul AgroConcept. Este unul dintre pașii cei mai importanți pe care i-am făcut până acum. Mesajul pe care aș vrea să vi-l livrez clienților din România este că această combinație New Holland și AgroConcept în România vă va furniza acest sentiment de siguranță că puteți rămâne în marea familie New Holland. Suntem oameni în care puteți avea încredere”, a spus Alessandro Maritano.

    De la evenimentul organizat de AgroConcept nu puteau lipsi fermierii, compania invitând să ia cuvântul mai mulți agricultori care utilizează în exploatații mașinile agricole New Holland: Gheorghe Țuțuianu (Ialomița), Cosmin Băcanu (Teleorman), Daniel Cordoș (Timiș), Petru Dăscălescu (Iași) și Petrică Ignat (Iași).

    Tractorul pe gaz metan, deja ”la lucru” în ferme

    Despre noutățile și tehnologiile noi în care investește New Holland s-a vorbit în cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri, prilej cu care Alessandro Maritano a intrat în dialog cu jurnaliștii și a dezvăluit programele speciale la care se lucrează în această perioadă. Astfel, dacă tractorul autonom creat de New Holland și al cărui prototip a fost prezentat în 2016, este ”în teste” la o mare exploatație viticolă din SUA, acum atenția se îndreaptă către tractorul electric.

    Tractorul electric realitatea este următoarea. Rezultatele pe care le-am primit din studiile noastre realizate până acum este că timpul de lucru al unui tractor electric este prea mic pentru a fi acceptat pe piață de către clienți. Investim foarte mult în ceea ce înseamnă partea aceasta electrică de implementuri. Dar pentru a avea un motor electric pe deplin ne va lua mult mai timp. Beneficiile în ceea ce privește poluarea astăzi nu ar fi reale. Mai mult de 70% din electricitatea folosită pentru încărcarea bateriei nu este bună prietenoasă cu mediul. De ce să înlocuiesc și să ”penalizez” totodată clientul dacă, în realitate, stratul de poluare generat este același? Deci mai avem un drum lung de străbătut”, a spus Maritano. El a subliniat că, în prezent, prioritatea este reprezentată de tractorul pe gaz metan, la care New Holland se află la cea de-a treia generație de prototip. ”Prototipul pe care l-ați văzut la ultimele expoziții lucrează deja în câmp. Situația este diferită față de tractorul autonom. Realitatea este că acest tractor deja există. Pasul cel mai important pentru comercializarea produsului este să putem închide acest cerc în interiorul fermei. Este foarte important ca gazul metan utilizat de aceste tractoare să fie produs de alte deșeuri din interiorul fermei. La asta lucrăm. Ca termen limită avem anul 2020”, a explicat vicepreședintele New Holland Agriculture EMEA.


    Te-ar mai putea interesa

    MADR lansează programul „Un tractor pe fermă” pentru fermierii până în 400 de hectare Subvenții APIA: Terenurile tăiate de la plata pe suprafață începând cu acest an Subvenții APIA la ovine/caprine, reguli finale: Berbecii cu origine și adeverința de la asociații – eliminate!

    Ultimele știri

    Porumbul de talie mică de la STINE a fost desemnat produsul anului în SUA România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii