• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SESIZARE LA BRUXELLES pentru FERMIERUL ÎN PERICOL SĂ-ȘI PIARDĂ PLANTAȚIA. Daniel Buda, europarlamentar: ”Este un caz de INCOMPETENȚĂ ADMINISTRATIVĂ!”

    Roxana Dobre -

    Prima reacție a autorităților față de nedreptatea făcută cultivatorului Emeric Kolbaszer din Satu Mare vine direct de la Bruxelles din Parlamentul European. Apelul făcut de Agrointeligența-www.agrointel.ro s-a făcut auzit la cel mai înalt nivel iar europdeputatul Daniel Buda a transmis că a trimis deja o sesizare către Comisarul European Phil Hogan pentru a găsi o soluție în acest caz!

    Am sesizat astăzi și Comisia Europeană pe acest aspect, în speță pe comisarul pentru Agricultură, domnul Phil Hogan, solicitându-i în baza procedurilor parlamentare de care dispun, să îmi comunice recomandările instituției pentru autorităṭile din Romȃnia în vederea identificării unor soluṭii privind stoparea desfiinṭării culturii de goji a fermierului sătmărean. Este inadmisibil ca această cultură, cea mai mare din Europa, să fie pur și simplu desființată din cauza incompetenței administrative și a relei credințe din partea autorităților locale”, a transmis Daniel Buda pe pagina personală de Facebook.

    Acesta și-a exprimat îngrijorarea că probabil mai sunt și alți fermieri în astfel de situații absurde. ”Tocmai de aceea le transmit un mesaj: autoritățile nu au cum să îi evacueze de pe aceste terenuri deoarece cetățenii se bucură de un drept de retenție asupra bunurilor construite, edificate sau plantate iar în urma unei acțiuni în justiție aceștia au dreptul la despăgubiri atât pentru întreaga investiție cât și pentru beneficiul nerealizat. Autoritățile locale să se gândească de două ori înainte să procedeze la rezilieri intempestive deoarece infracțiunea de abuz în serviciu nu este abrogată iar într-o astfel de situație nu au decât să se adreseze instanțelor de judecată, singurele autorități competente în a lămuri situații precum cea de la Satu-Mare”, a arătat Daniel Buda.

    Reamintim că cea mai mare cultură de goji din Europa este ameninṭată cu desfiinṭarea în Satu Mare din cauza incompetenței administrative. După şapte ani de muncă şi cheltuială, un fermier din judeţul Satu Mare trăieşte, cel mai cumplit coşmar. Deşi a realizat o performanţă catalogată drept premieră naţională, în primăvara acestui an, se vede nevoit acum să pună afacerea pe butuci. Chiriaş de bună credinţă pe terenul Bisericii Greco-Catolice din Ciuperceni, s-a trezit acum câteva zile cu o somaţie din partea primăriei comunei Agriş, prin care trebuie să părăsească terenul în termen de 30 de zile. Primarul comunei spune că, potrivit documentelor, terenul pe care acum se poate vedea prima plantaţie Bio de Goji din ţară, pe o suprafaţă de 4 ha, trebuie adus la destinaţia iniţială de păşune, unde să pască animalele.

    Ȋn aceste condiţii, primul şi unicul soi românesc de Goji, obţinut şi atestat pe plantaţia din Ciuperceni se va duce de râpă, la fel ca şi afacerea construită în ultimii ani. Emeric Kolbaszer a investit până acum peste 300.000 de euro în plantaţie. Toate veniturile familiei au fost cheltuite în acest proiect. Performanţele obţinute cu această plantă au fost excepţionale.

    Fructele sunt cele mai valoroase din lume, după relatările cercetătorilor. Rezultatul analizelor de laborator făcute în Germania au scos la iveală proprietăţi şi compuşi naturali cu valori de top. Ȋmpreună cu Institutul Agronomic din Cluj-Napoca au pus pe picioare primul soi atestat în Romȃnia. Institutul de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Haţieganu” din acelaşi oraş în colaborare cu proprietarul plantaţiei au patentat un extract din fructul de Goji, pentru industria farmaceutică.

    Agrointeligența-www.agrointel.ra transmis povestea cultivatorului de la Satu-Mare și ministrului agriculturii, Petre Daea. Sperăm ca și șeful de la agricultură să aibă o reacție în acest caz extrem de delicat. Momentan ministrul se află alături de premierul Viorica Dăncilă la Varșovia,  unde vor avea loc primele consultări interguvernamentale România-Polonia din istoria relației bilaterale, într-un an în care ambele state celebrează centenarele naționale.

    Citiți povestea cultivatorului aici: A INVESTIT 300.000 DE EURO, acum statul îl pune SĂ-ȘI DESFIINȚEZE PLANTAȚIA DE GOJI!


    Te-ar mai putea interesa

    Cârnații din topor, în UE. Produsul tradiţional a demarat procesul de obţinere a protecţiei europene Peste 180 de mistreți dintr-un fond silvic au fost depistați cu pestă porcină africană Vladimir Putin a oprit vânzarea activelor rusești ale companiei franceze de lactate Danone

    Ultimele știri

    Oamenii de știință au creat o vacă modificată genetic care produce lapte pentru diabetici UE introduce o taxă de 95 euro/tonă la importurile de cereale din Rusia şi Belarus Indicele de împrimăvărare în regiunile agricole ale țării