Fermieri de succesFermierii RomânieiŞtiri agricole

Fermierul EMIL DUMITRU și-a făcut sistem de irigații. SINGUR, CU O INVESTIȚIE BINE CHIBZUITĂ!

Sistemul de irigații din ferma lui Emil Dumitru poate iriga două hectare în 24 de ore (foto: wikimedia.org)

Fermierul Emil Dumitru și-a făcut propriul sistem de irigații. Măsurând singur și cumpărând direct materialele de care a avut nevoie, președintele Federației Naționale PRO AGRO a reușit, cu investiție minimă, să facă un pas uriaș pentru ferma sa de familie din Chiselet, județul Călărași.

Sursa de apă identidicată de fermierul Emil Dumitru este și ea una aparte: sistemul său de irigații folosește  apa acumulată pe timpul iernii în canale de desecare.

„Avem un sistem empiric de irigații, în sensul că noi tragem apa din niște canale de desecare. Anul acesta, spre bucuria noastră, datorită precipitațiilor, aceste canale au fost pline și a rămas și acum apă acolo, așa că practic de acolo noi ne alimentăm cu apă. Aș putea spune că  nu este un sistem de irigații propriu-zis, este o apă stocată din timpul iernii”, a explicat Emil Dumitru.

Din punct de vedere al investiției, au fost necesari aproximativ 35.000 lei pentru achiziționarea infrastructurii secundare alcătuită dintr-o motopompă și o coloană de irigat. Sistemul permite irigarea a două hectare într-un interval de 24 ore.

„Infrastructura secundară – aripa de ploaie, este formată dintr-o motopompă și 800 metri de colană de irigat cu aspersoare, care la o normă de udat de 8 ore aplică apă uniform pe o lățime de 20 metri, în jur de 80 litri/mp. Practic în 24 de ore, noi irigăm undeva la două hectare de teren agricol. Pentru a achiziționa aripa de ploaie cu tot ce înseamnă am avut nevoie de aproximativ 35.000 lei, cu motopompă cu tot. Speranța noastră rămân însă ploile care ne tot ocolesc anul acesta. E bună și irigarea, dar dacă vin și precipitații ar fi ideal”, a adăugat tânărul fermier din Chiselet, județul Călărași.

Porumbul, principala cultură care va beneficia de irigații în ferma lui Emil Dumitru

Pe lângă cele cinci hectare de lucernă și cele 31 hectare de porumb irigate deja, Emil Dumitru își dorește să reușească să irige încă 36 hectare din cultura de porumb cu ajutorul ANIF, ținând cont de faptul că această cultura are o nevoie ridicată de apă.

„Noi ne-am propus să irigăm cât putem de mult din suprafața de porumb, pentru că este mare consumator de apă porumbul. Până în momentul de față ne apropiem să finalizăm irigarea la 31 hectare de porumb și 5 hectare de lucernă nou-înființată. Și am vrea să încercăm, dacă reușim cu sprijinul ANIF să irigăm încă 36 hectare de porumb”, a spus Emil Dumitru.

Anul trecut, la Chiselet, ferma familiei Dumitru se întindea pe 170 de hectare, speranța agricultorului fiind să crească la 200 de hectare de teren agricol. În exploatația sa, Emil Dumitru mizează an de an pe rapiță, grâu, orz, porumb și lucernă, o parte din recoltă fiind transformată în furaje pentru ferma de animale: ovine și bovine de lapte.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


1 comentariu

  1. Felicitari acestui stimabil domn ca stie sa investeasc cu cap nu ca altii care stau cu mana intinsa nu cumva statul le aduce apa la picioare sau sa le acorde calamitati. Stiu fermieri care le curge apa pe sub nas dar nu investesc intr o motopompa si ceva furtune sa si irige culturile dar tot acesti fermieri isi cumpara masini de zeci de mii de euro si nu investesc 1 leu in sisteme de irigatii si se plang ca e seceta si sunt neprofitabili .

Scrie un comentariu