Fonduri europeneŞtiri agricoleViaţa la ţară

PRIMARUL-ȘICANĂ ÎNGROAPĂ FONDURILE EUROPENE. De ce CAZUL DE LA PARȚA este de interes național!

Rețeta cu care un primar ”îngroapă” un proiect pe fonduri europene în valoare de aproape un milion de euro! Fermierii care fac proiecte eligibile pentru finanțările nerambursabile se lovesc de multe ori nu numai de piedici birocratice, ci și de blocaje la nivel local. Caz concret: în județul Timiș, în comuna Parța, o fermă de familie nu poate face pasul următor pentru procesarea producției vegetale pentru că primarul localității, Mihai Petricaș, refuză să elibereze certificatul fiscal. Documentul este obligatoriu pentru ca firma Agronicula a familiei Hubert să acceseze fondurile europene în valoare de 920.000 de euro.

Proiectul de 920.000 de euro, aprobat din prima de AFIR

La mijlocul anului trecut, familia Hubert din județul Timiș sărbătorea o mare reușită: proiectul depus la AFIR pentru a ridica o unitate pentru producerea nutrețurilor combinate primise aprobare. Valoarea proiectului: 920.000 de euro. Un pas uriaș pentru ferma de familie care lucrează 420 de hectare și în care muncesc, cot la cot, Alexandru Hubert ca director de producție, alături de soția sa ca administrator și tatăl acesteia.

Noi suntem o societate de agricultură, eu cu soția, cu socrul. O fermă de familie. Numai vegetal în prezent – am vrut să facem și pe zootehnie, dar din cauza complexității, am rămas cu autorizările și am suspendat proiectul pentru moment”, ne-a declarat Alexandru Hubert.

Dacă zootehnia a fost un vis greu de atins, familia timișeană a gândit o altă cale de procesa producția – nutrețurile combinate, găsind inclusiv piață pentru valorificare.

Totul părea în regulă, nici nu m-am gândit că având toate actele, avizele și reușind să găsesc și partea de cofinanțare, vom avea probleme în accesarea banilor europeni”, ne-a spus Alexandru Hubert.

Dar probeleme au apărut. Din aceeași sursă care, de ani buni, le pune bețe în roate: primarul localității Parța, Mihai Petricaș.

Primar a pus stăpânire pe terenurile din localitate. Cum noi am început să ne dezvoltăm, a început să ne pună tot felul de piedici. De la adeverințe eliberate în 30 de zile în timp ce alții le primeau pe loc, la tot felul de șicane și de verificări la sânge. Mi-a fost frică anul acesta și cu adeverința pentru APIA, însă am avut noroc că au citit și ei ce s-a publicat pe Agrointeligența, că sunt obligați să dea adeverința, să nu încurce procedura de accesare a subvențiilor agricole și așa am obținut adeverința fără probleme și m-am încadrat să depun cererea unică la APIA”, ne-a spus fermierul.

Primarul-șicană, controlat de Curtea de Conturi

În luna mai, Curtea de Conturi a făcut o verificare la Primăria din Parța, găsind datorii foarte mari de recuperat de persoane fizice și juridice, de la impozite. Primarului nu i-a picat deloc bine evaluarea, crede fermierul nostru. ”Noi tocmai făcusem atunci raportul de evaluare a fermei, am întârziat puțin, dar ne-am dus la Primărie, am depus raportul, mi s-a dat decizie de impunere și am plătit impozitul cât era pe decizia de impunere și totul a fost în regulă. M-am trezit după trei luni, fără să știu nimic, cu titlu executoriu și cu o somație de plată că am de achitat 15.000 de lei întârzieri că nu am depus raportul de evaluare la timp. Eu achitasem integral, pe baza documentelor date de ei. Mi-au spus că a venit Curtea de Conturi și a constatat că nu am depus raportul. Nu eram numai eu în cauză, erau mai mulți, plus că eu am depus raportul, dar cu întârziere față de alții care n-au depus deloc”, ne explică Alexandru Hubert de unde a apărut problema.

Impozit pe clădiri ce nu se impozitează

Ni s-a pus 5% impozit pe clădiri. M-am apucat și eu să citesc Codul Fiscal și constat că pe magaziile de cereale nu se ia impozit. Mă duc la Primărie și îi spun domnului primar: Mi-ați luat impozit pe magazia de cereale timp de 7 ani, deși nu acestea nu se impozitează. Și îmi impuneți și impozi mărit 5%. Păi dacă eu nu trebuie să plătesc impozit, de ce îmi luați impozitul?  Mi-a răspuns atunci sec: Nu ne interesează, trebuie să plătești. Am făcut acțiune în instanță, am contestat titlul executoriu, am câștigat săptămâna trecută și i-am dat documentul și l-am rugat să îmi radieze datoriile că avem un proiect pe fonduri europene, ni s-a aprobat, am semnat notificarea, avem la dispoziție 4 luni să mergem cu certificatul fiscal cum că nu avem datorii”, povește fermierul.

Războiul s-a mutat în instanță. Ceasul de la AFIR ticăie

Cu un proces ce s-a întins din toamnă până acum în vară, familia Hubert spera că problemele lor s-au sfârșit. Nici vorbă! Primarul a decis să conteste săptămâna trecută decizia instanței, să continue procesul și, implicit, blocarea proiectului la AFIR. ”În continuare, domnul primar nu vrea de nici un chip să îmi dea certificatul fiscal. Eu am termen până pe 26 iulie să depun toate documentele la AFIR, am făcut rost de finanțare, mi-am făcut toate documentele, toate avizele la mediu. Doar acest certificat îmi lipsește, am făcut cerere, înțeleg că este deja redactat certificatul, numai că nu are semnătura primarului”, ne-a explicat fermierul.

Primarul nu se lasă. Contestația pune cruce finanțării europene

Contactat de reporterii Agrointeligența – www.agrointel.ro, primarul Mihai Petricaș s-a arătat iritat de faptul că ne interesăm de situația reclamată de fermierul din localitatea Parța.

Veniți la fața locului să vă arăt documente, nu pe vorbe așa. A făcut proces, el a deschis proces, are de plătit o sumă de bani la primărie, nu vrea să plătească. Într-adevăr, a câștigat, dar nu e definitivă și irevocabilă hotărârea. El vrea să îi dau un certificat fiscal cu zero, ceea ce nu se poate. Dacă doriți, veniți mâine dimineață și eu vă spun documentele la dispoziție. E mai corect să vedeți documentele, nu pe vorbe, că el a mai fost pe la ziar, cu asta se ocupă, cu reclamații neîntemeiate”, ne-a spus primarul.

Edilul îl acuză pe fermier că ”planuri are, dar e puțin mincinos”: ”Planuri are el. M-a reclamat peste tot, și la Prefectură și peste tot. Repet, mâine veniți dimineață la ora 9 și stăm de vorbă cu documentele în față. El trebuie să dea o sumă de bani la Primărie. Curtea de Conturi când a fost l-a găsit că nu a depus raportul pe care trebuia să-l depună de evaluare a clădirilor și ca atare i s-a mărit cota de impozit și are de plătit vreo 13.000 lei, el vrea să-i șteargă și să nu plătească acești bani. Eu nu pot să șterg așa cu radiera suma asta. Dacă instanța va dispune să șteargă, foarte bine, dar eu nu pot de la mine. Nu eu mă ocup cu asta, ci cei de la Taxe și impozite. El spune vorbe multe. El cu asta se ocupă. Merge la ziar toată ziua și asta e meseria lui. Dacă doriți, veniți și vă pun la dispoziție toate actele”, ne-a spus primarul.

Referitor la decizia primită în instanță, primarul nu a negat corectitudinea ei, ci a menționat numai că el a făcut apel și că se vor judeca în continuare. ”Am făcut apel. El vrea un certificat cu zero datorii la ora actuală, dar nu a câștigat nimic. A câștigat în prima fază, iar eu am făcut apel acum. Dacă în faza a doua pierde, atunci ce se întâmplă? De banii pe care trebuie să-i plătească, instanța nu a pomenit nimic. A anulat doar somația de plată și titlul executor, atât. Nu a spus că se anulează să nu mai plătească suma respectivă de bani. Deci el a spus pe jumătate adevărul”, ne-a spus primarul.

Războiul local care frânează agricultura. La fel ca multe altele…

În războiul dintre primar și fermier, un conflict despre care presa de pe Bega a scris deja seriale de articole, de pierdut are nu doar ferma de familie, ci agricultura românească în general.

Un proiect în valoare de 920.000 de euro, fonduri nerambursabile, este la un pas de a fi pierdut.

Este greu de explicat atitudinea primarului care a ales că nu sprijine activitatea fermei – ce activează ca societate comercială, plătitoare de impozite, în comunitatea pe care o păstorește.

Numai din autorizațiile de construcție pentru FNC-ul familiei Hubert, bugetul local ar încasa 30.000 de euro. Plus un număr de cinci angajați ce ar urma să lucreze permanant în noua unitate.

Ca de obicei, însă, orgoliile sunt cu atât mai mari cu cât funcția e mai mică. Mică, dar suficient de mare să dea peste cap munca și chiar viețile unor oameni. Păcat!

Notă: Fermieri mici, medii și mari, Agrointeligența – www.agrointel.ro este alături de dumneavoastră. Dacă aveți o problemă, dacă vreți să semnalați o nedreptate, o situație ce nu ar trebui să existe în agricultura românească sau, dimpotrivă, o reușită personală, o performanță deosebită atinsă în fermă, vă rugăm să ne sunați la telefonul redacției: 0744.311.359 sau să ne scrieți pe adresa de e-mail: [email protected]


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


5 comentarii

  1. Dl. primar! Instanta a spus ca s-au achitat sumele ,,cititi mai bine hotararea .Si daca dvs. Ma faceti mincinos cu sentinta in mana inseamna ca si instanta minte. Dar dupa atatea mandate de primar nu mai puteti face diferenta intre corect si incorect. Credeti ca totul este asa cum va doriti dvs. Nu cum este legal!
    Astept scuze public pentru aceasta acuzatie!

  2. Si câți primari ca cel din Parta mai are Romania !!! Trebuie sa se termine odata pt totdeauna cu aceasta specie de oameni . Primarul este ales ca sa ajute , ca sa descur e itele si nu sa le incurce . Dar dacă nu-l incurcam pe celalalt nu suntem împliniți !!!!
    O țară condusa de foarte mulți imbecili , uitati-va in jur si veti vedea o grămadă . Pacat de cei morti la revolutie ,( inclusiv Ceausescu ) , pentru ce au murit sau au fost omorati ?
    Ca să ne fie nouă mai bine ( așa-i domnu primar ? imdiferent cum te-ai numi si de unde ai fi . Dacă esti hoț tot primar rămâi !
    Ne-ar fi mai ușor de-ar ramane lumea de voi . Sunt supărat, chiar f suparat . Ăsta nu e abuz , de care vreti voi , ăsta se numeste act caritabil . Ce mai tura vura , un glont pt fiecare exemplar ca ăsta , pt ca puscaria e cheltuiala inutilă.

  3. Intrebare pentru dl. primar
    Care este infractiunea care prevede interzicerea publicarii in ziar a faptelor abuzive pe care le face impotriva contribuabililor?
    Ca sunt curios ,o fi in noul cod penal adoptat astazi?

  4. Ce se întâmplă acolo, este scenariu de film. Problema cu acest primar este că le-a cam făcut pe toate, are o arie larga de “competență”, de la angajări cu concursul dat joi și postul ocupat de marți, până la furturi pe față, din bani publici. Nu știu pe cine are în spate, bănuiesc că sponsorizează vreun partid, altfel nu pot să îmi explic.

Scrie un comentariu