• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Noua față a învățământului agricol: De la licee în prag de desființare la investiții de peste 43 de milioane de euro

    Roxana Dobre -

    Consorțiul ”Creștem prin Educație Agricolă” (CEA) a prezentat printr-un comunicat de presă rezultatele din ultimii opt ani în privința progresului care s-a făcut în rândul învățământului agricol în condițiile în care ”în 2015 multe licee agricole erau în prag de desființare, iar profesionalizarea acestei meserii părea doar o utopie”.

    Învățământul agricol a făcut progrese semnificative în ultimii ani iar dacă în urmă cu cea timp se vorbea despre licee în prag de desființare, în 2024 s-a ajuns la investiții de peste 43 de milioane de euro, mii de elevi și profesori pregătiți și licee modernizate.

    Citiți și: AFIR a publicat lista liceelor agricole care primesc finanțare și se transformă în centre de excelență

    Aproape 14.000 de elevi de gimnaziu au descoperit meseriile agricole în cadrul evenimentelor de promovare ale liceelor

    Rezultatele proiectelor derulate de Consorțiul ”Creștem prin Educație Agricolă” (CEA) în ultimii opt ani

    Aproape 14.000 de elevi de gimnaziu au descoperit meseriile agricole în cadrul  evenimentelor de promovare ale liceelor Peste 4.000 de elevi care studiază la liceele agricole din România au beneficiat de vizite de studiu pe lanțul valoric și Agricultura 4.0, pachete educaționale despre Agricultura 4.0 ori de stagii de practică în ferme. Peste 150 de profesori au participat la grupuri de lucru și vizite în ferme pentru familiarizarea cu tehnologiile 4.0 precum și la schimburi de experiență cu licee din Franța și Ungaria.

    Aproape 14.000 de elevi de gimnaziu au descoperit meseriile agricole în cadrul evenimentelor de promovare ale liceelor și peste 4.000 adulți (părinți, profesori și directori de școli) au fost informați despre importanța educației agricole. În plus, peste 6.200 de elevi au urmat programe de educație antreprenorială cu aproape 300 de profesori și în jur de 2000 elevi au participat la Incubatorul de afaceri și la Competiția Naționala antreprenorială.

    Au fost realizate 15 cercetari cantitative și calitative în liceele agricole cu privire la practica elevilor, relația cu agribusiness, nevoile școlilor și relația cu ecosistemul instituțional. Numeroase propuneri de politici publice și programe de finanțare au fost înaintate decidenților din România. Acestea sunt rezultatele proiectelor derulate de Consorțiul ”Creștem prin Educație Agricolă” (CEA) din ultimii opt ani, în condițiile în care în 2015 multe licee agricole erau în prag de desființare, iar profesionalizarea acestei meserii părea doar o utopie.

    Mai multe despre proiectele Consorțiului Creștem prin Educație Agricolă în liceele agricole din România AICI.

    Citiți și: Cum se fac și ce potențial au stagiile de practică în liceele agricole din România

    Cum arată în 2024 învățământul agricol din România

    De la licee agricole fără niciun fel de finanțare pentru reînnoirea sau menținerea bazei materiale, fără specialiști în domeniu, cu profesori care migrau către alte domenii sau se pensionau, vorbim astăzi despre o nouă față a învățământului agricol din România, liceele agricole devenind o opțiune reală și viabilă pentru elevi. Consorțiul format din cinci organizații –Fundația World Vision România (WVR), Fundația Civitas pentru Socitetatea Civilă, Junior Achievement Romania (JAR), Centrul Român de Politici Europene (CRPE)­­­ cu sprijinul Romanian American Foundation (RAF), a contribuit substanțial la creșterea calității învățământului agricol și includerea acestuia în agendele Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a Ministerului Educației precum și în programele de finanțare publică.

    Educația agricolă din România continuă să se dezvolte în 2024: investiții de milioane de euro în cele 59 de licee agricole și programe de formare a cadrelor didactice

    La finalul anului 2023 a fost lansat apelul Îmbunătățirea infrastructurii liceelor cu profil agricol, ce oferă liceelor agricole oportunitatea de a realiza investiții în construcții noi sau intervenții la construcții existente (prin reabilitarea/renovarea infrastructurii) precum și diverse dotări pentru liceu (materiale, mobilier, echipamente digitale specifice activității didactice și practice).  Alocarea financiară totală este de 43 de milioane euro, valoare eligibilă din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

    În plus, la finalul lunii martie, Ministerul Educației a lansat în consultare publică Ghidul pentru formarea profesorilor de specialitate din liceele agricole beneficiare ale măsurii PNRR de investiții. Solicitanți eligibili sunt universitățile agricole și bugetul total este de 600.000 euro.

    Ce proiecte vor fi implementate în următorii trei ani în liceele agricole din România de către Consorțiul ”Creștem prin Educație Agricolă”

    Fundația World Vision România va dezvolta modele de sere care vor ilustra principiile și practicile agriculturii durabile și tehnologiile 4.0 în paralel cu crearea unei comunități de practică care să stimuleze împărtășirea de idei, provocări, soluții și resurse  între liceele agricole. Fundația va acorda granturi Agricultura 4.0, care includ adoptarea pachetului educațional ”Călătorie spre anul 2050”, organizarea de vizite de studiu pentru elevi în ferme care aplică tehnologii de ultimă oră și practici de mediu durabile și achiziții de echipamente pentru demonstrații. WVR va continua să susțină demersurile de promovare ale liceelor prin oferirea de granturi și consultanță pentru proiectarea și implementarea campaniilor locale. Mai multe webinarii de comunicare vor fi organizate pentru construirea de strategii și îmbunătățirea metodelor și canalelor de comunicare în campaniile de promovare.

    Fundația Civitas pentru Societatea Civilă va acorda granturi ”Călătoria Elevului – de la elev la tehnician”, granturi pentru activități de învățare la locul de muncă: stagii de pregătire practică pentru elevi, crearea unui parcurs de activități de învățare la locul de muncă pe care un elev le urmează din clasa a IX-a până în clasa a XII-a, prezentarea Călătoriei elevului în cadrul sesiunilor de online de comunitate și organizarea de schimburi de experiență între licee. În plus, fundația va dezvolta și consolida o comunitate de practică a  profesorilor, pe tema activităților de învățare la locul de muncă, pentru a facilita transferul de cunoștințe și procesul de învățare reciprocă a profesorilor în comunități de practică.

    Junior Achievement Romania va realiza cursuri de antreprenoriat (Antreprenor JUNIOR™ – elevi), componenta teoretică a programului, cu versiune hibridă pentru 22 de licee agricole, 44 de profesori și 983 de elevi. În plus, 90 de profesori vor participa la traininguri pentru profesorii din liceele agricole. Componenta practică a programului este reprezentată de Incubatorul național JA BizzFactory™, care are rolul de a dezvolta competențe, atitudini și aptitudini antreprenoriale practice, precum și capacitatea de a trece de la idee la pilot de afacere sau start-up. În cadrul acestei componente vor fi implicați 118 elevi din zece licee agricole. Peste 230 de elevi vor participa la Innovation Days și cinci licee agricole vor fi sprijinite cu granturi pentru educație antreprenorială. Cele mai bune echipe vor participa la Competiția de antreprenoriat – ediția națională și internațională.

    Centrul Român de Politici Europene (CRPE) va organiza evenimente de conectare a comunității liceelor agricole la politici publice și bune practici naționale și europene, va sprijini liceele agricole în conceperea unor stratregii și planuri de acțiune care să vizeze dezvoltarea în strânsă legătură cu nevoile și tendințele agriculturii locale/regionale. În plus, organizația va contribui la îmbunătățirea abilităților și motivației profesorilor de a oferi studenților o formare tehnică inovatoare, actualizată, folosind resurse moderne – webinarii Agricultura 4.0.

    Totodată, Consorțiul CEA va organiza prima ”Școală de vară” pentru profesori în luna iulie 2024 care va aduce împreună reprezentanți ai celor 59 de licee agricole.

    Ce este Programul „Creștem prin Educație Agricolă” (CEA)

    Programul „Creștem prin Educație Agricolă” pune la aceeași masă învățământul agricol cu noile tehnologii și mediul de business, pentru a susține performanța profesorilor și managerilor din licee. Programul este finanțat de Romanian-American Foundation (RAF) și derulat de un consorțiu de organizații din care fac parte: Fundația World Vision România, Junior Achievement România, Fundația Civitas pentru Societatea Civilă și Centrul Român de Politici Europene.

    Din 2015 eforturile CEA s-au concentrat pe redarea importanței învățământului tehnic din domeniul agriculturii în pregătirea specialiștilor. Campaniile CEA își propun să îmbunătățească performanța (metodele de predare, conectarea cu mediul de business, activitățile extrașcolare, soluțiile de e-learning), dar și promovarea liceelor agricole înscrise în program. Inițiativele consorțiului CEA se adresează tuturor celor 59 de licee tehnologice cu profilul agricultură din întreaga țară. Pentru mai multe informații vizitați site-ul CEA.


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Prima fermă de lalele din România și-a deschis porțile pentru vizitatori

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA