• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • OIERUL DAN PETRESCU, SUNAT DE O ASOCIAȚIE DIN AUSTRIA: ”MI-AU OFERIT SĂ MĂ MUT CU TOTUL ACOLO!”

    Ramona Dascălu -

    O zi groaznică pentru oierul Dan Petrescu din județul Argeș. După ce abia în zori pompierii au reușit să stingă focul pus în ferma sa, crescătorul de animale a mers apoi la Poliție unde speră că ancheta va da urma celui sau celor care i-au incendiat toată hrana pe care o cumpărase pentru iernarea mioarelor. În tot acest necaz, Dan Petrescu a avut însă parte și de o surpriză la care nu se aștepta – fermieri din țară, din afară, oamenii care au aflat de supărarea sa s-au oferit să îl ajute fiecare după posibilități. Valul de telefoane, de gânduri bune și de solidaritate l-a impresionat pe oierul care a primit inclusiv oferta de a se muta cu tot – cu familia, dar și cu animalele, în Austria.

    Agrointeligența – www.agrointel.ro a stat din nou de vorbă cu oierul Dan Petrescu, care a pierdut noaptea trecută toată agoniseala din timpul verii după ce i s-a pus intenționat foc în fermă. Acesta a povestit că a fost sunat de foarte multă lume care s-a oferit să îl ajute și că după tot ce i s-a întâmplat cel mai tare îl doare sufletul pentru animalele care au rămas fără nutreț.

    Am fost la poliție, am semnat procesul verbal. M-au întrebat dacă am ceva dușmani și le-am spus că dușmani nu am avut, nu mă judec cu nimeni, nu am treabă cu nicio persoană, nu am făcut rău la nimeni, eu știu că tot ce am încercat, am încercat să fac bine pentru toată lumea, dacă or fi și oameni răi care sunt dușmănoși e treaba lor, dar eu le-am spus că nu am pe cine să le dau pe listă. S-a deschis o anchetă, au fost cei de la criminalistică acolo la fermă, au luat probe, au verificat niște camere video. Acolo este o cameră video la centrala termică a barajului de la Zigoneni și poliția a ridicat și camerele video de acolo. Totul e în curs de cercetare, o să vedem ce se întâmplă„, a declarat ciobanul argeșean.

    Dan Petrescu spune că a aflat de incendiu tocmai de la băiatul său care stă la București.

    Eu am ajuns acolo când deja ardea. Nu era nimeni să păzeasă acolo pentru că e între râul Argeș și canal, și e ferit, e închis cu trei rânduri de gard. Eu pe timp de iarnă mergeam acolo când băgam oile la stabulație. E la 10 kilometri de Curtea de Argeș, spre Pitești.  Am aflat pentru că m-a sunat copilul de la București că un prieten de-al lui dintr-un sat, din Valea lui Enache, a văzut foc acolo și și-au dat seama că la noi acolo e„, a povestit oierul.

    Ciobanul mărturisește că a primit foarte multe telefoane de la multă lume, mai ales din zona Ardealului, care s-a oferit să îl ajute. Mai mult decât atât, acesta a primit telefoane și de la oameni din afara țării.

    În cursul zilei de astăzi am primit foarte multe telefoane, toată lumea mă sună, și din Austria m-au sunat, oameni care mă urmăresc și care au zis domnule, noi vrem să facem lucruri de calitate și că trebuie să fim uniți că altfel uite ce li se întâmplă oamenilor care vor să facă bine în România. Mi-au zis că vor să mă ajute. Foarte mulți din zona Ardealului m-au sunat că vor să mă ajute, oamenii au zis că ne dau baloți, dar e departe…cum să aduc eu de la Timișoara, de la Arad baloți? M-au sunat și din Austria, o asociație de acolo care s-a oferit să mă ia cu totul acolo. M-aș duce în Austria. Aș pleca cu totul, aș încuia casă și aș pleca cu tot cu animale acolo. Dacă o să am posibilitatea asta o să o fac. Pentru ce să mai stau în țara asta? Mi-am distrus familia, pentru ce? Pentru că muncesc și pentru că nu fur?„, întreabă mâhnit oierul.

    Oierul se teme pentru viața lui

    Dan Petrescu spune că se va ajunge să se atenteze și la viața sa și susține că suportă cu stoicism tot ceea ce i se întâmplă pentru mioarele sale, de care are grijă mai ceva ca de familia sa.

    De la bun început asta s-a urmărit să mă las de oierit, am primit și semnale pe chestia asta. Se vrea să dau tot, să mă lase falimentar, deja au făcut aici la Argeș și asta s-a discutat la nivel înalt, mă termină ca să nu mai am nicio șansă. Faptul că vorbești și că deranjezi oamenii din sistem asta se întâmplă. O să atenteze și la viață până la urmă dacă văd că altă soluție nu au, vă garantez eu că o să vedeți și lucruri deastea.  Am cerut protecție și au zis că suntem în siguranță, să stăm în liniște, dar eu nu mai am încredere în nimic. Suntem prea mici ca să ne luptăm cu așa ceva. Pentru animale mă doare sufletul cel mai rău și pentru asta am suportat ce am suportat și încă suport că dacă era din partea mea puteam să fac mult mai multe în viața mea, dar am considerat că e un lucru bun pe care l-am făcut din plăcere, am pus suflet în tot ceea ce am făcut pentru animale, am fost trup și suflet pentru animale, poate n-am avut grijă de familie cum am avut de animale și asta mă doare cel mai tare„, declară fermierul.


    Te-ar mai putea interesa

    Pericle Sălceanu – student bursier și om de bază în ferma de 3.000 de oi a familiei Satul cu cea mai gustoasă brânză. Oile pasc iarbă pe soluri sărăturate și bogate în minerale Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier

    Ultimele știri

    Porumbul de talie mică de la STINE a fost desemnat produsul anului în SUA România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii