• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Câștig de cauză pentru Dan Petrescu, oierul care a reclamat mafia pășunilor

    Oana Timar -

    Oierul Dan Petrescu din județul Argeș a reușit să obțină prima victorie în instanță! Cunoscutul crescător de ovine a dovedit judecătorilor că ceea ce spune el public despre mafia pășunilor este o realitate, astfel că Tribunalul Argeș, secția Contencios Administrativ şi Fiscal i-a dat câștig de cauză categoric fernierului Petrescu.

    Pe lângă acțiunile sale în spațiul public, între care și un recent protest la Ministerul Agriculturii, oierul Dan Petrescu a deschis proces Primăriei Curtea de Argeș care, așa cum a reușit să dovedească fermierul, a încălcat legea cu privire la concesionarea pășunilor din localitate, arată Ziarul Profit din Argeș. În luna octombrie, judecătorii au stabilit că acuzațiile oierului sunt întemeiate și au obligat Primăria Curtea de Argeş să iniţieze hotărârea de consiliu local prin care să se aprobe concesionarea, pe o durată cuprinsă între 7 şi 9 ani, în condiţiile legii, a pajiştilor şi pășunilor deţinute! Mai mult, instanța a decis ca Primăria să plătească și cheltuielile de judecată.

    Iată sentința Tribunalului Argeș prin care i se dă dreptate oierului Dan Petrescu în chestiunea pășunilor:

    „Admite acţiunea în contencios administrativ, introdusă de reclamantul Petrescu Daniel, având în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Curtea de Argeş – prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeş. Obligă pe Municipiul Curtea de Argeş – prin autoritatea sa executivă, Primarul Municipiului Curtea de Argeş, să iniţieze hotărârea de consiliu local prin care să se aprobe concesionarea, pe o durată cuprinsă între 7 şi 9 ani, în condiţiile legii, a pajiştilor situate în Islazul Glămeea din pct. Valea Iaşului, Islazul Groape, Islazul Plopiş şi Izlazul Heria, aparţinând proprietăţii publice a Municipiului Curtea de Argeş, către crescătorii de animale – persoane fizice având înscrise animale în Registrul Naţional al Exploataţiilor, membrii ai colectivităţii locale a Municipiului Curtea de Argeş şi să convoace consiliul local pentru adoptarea acestei hotărâri. Obligă pe Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeş să adopte hotărârea de aprobare a concesiunii, pe o durată cuprinsă între 7 şi 9 ani, în condiţiile legii, a pajiştilor situate în Islazul Glămeea din pct. Valea Iaşului, Islazul Groape, Islazul Plopiş şi Izlazul Heria, aparţinând proprietăţii publice a Municipiului Curtea de Argeş, către crescătorii de animale – persoane fizice având înscrise animale în Registrul Naţional al Exploataţiilor, membrii ai colectivităţii locale a Municipiului Curtea de Argeş. Obligă pe ambii pârâţi să organizeze şi să deruleze, potrivit competenţei şi atribuţiilor fiecăruia, procedura de atribuire a pajiştilor identificate în prezenta hotărâre. Obligă pe pârâţi, în solidar, să plătească reclamantului suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţa publică din 19 Octombrie 2018, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, Complet specializat de Contencios Administrativ şi Fiscal„.

    Chiar dacă decizia de la Tribunalul Argeș admite contestație, această primă victorie a oierului este una care îi dovedește spusele. Astfel, în mai multe rânduri, Dan PEtrescu a vorbit despre afacerile cu pășuni, el însuși fiind o victimă a acestui sistem. Petrescu a rămas fără terenurile pe care pășuna oile, acestea revenind, în urma unei licitație din aprilie anul trecut, unor persoane care, conform spuselor oierului, nu fac agricultură și nu dețin animale.


    Te-ar mai putea interesa

    Pericle Sălceanu – student bursier și om de bază în ferma de 3.000 de oi a familiei Satul cu cea mai gustoasă brânză. Oile pasc iarbă pe soluri sărăturate și bogate în minerale Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier

    Ultimele știri

    Rezultate solide pentru Agricover în 2023 și peste 10.000 de fermieri în portofoliu O dronă militară a căzut în zona fermei Filipoiu din Insula Mare a Brăilei – primele imagini Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii