• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • NOUA LEGE A ZOOTEHNIEI: Cum se vor împărți TERENURILE ȘI PĂȘUNILE DE LA PRIMĂRIE!

    Oana Timar -

    Noua Lege a Zootehniei a primit girul membrilor Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților. Actul normativ vine cu o serie de amendamente la vechea lege, iar printre schimbările importante sunt și o serie care vizează atribuirea terenurilor agricole și ale pășunilor și fânețelor libere de pe raza localităților din România.

    Raportul cu amendamentele aprobate de Comisia pentru Agricultură include și schimbările cu privire la atribuirea suprafețelor agricole libere. Astfel, iată modificările aprobate și inițiatorii acestora:

    Prin derogare de la prevederile art. 21(1)-21(6) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările și completările ulterioare, Agenţia Domeniilor Statului încheie contracte de concesiune a terenurilor cu destinaţie agricolă, libere de contract, 12 prin atribuire directă, în condiţiile legii, cu crescătorii de animale, persoane fizice sau persoane juridice, care nu dispun de terenuri cu destinație agricolă concesionate/arendate/închiriate, din următoarele specii: taurine, bubaline, ovine, caprine, suine, precum şi cu crescătorii de păsări.

    (2) Consiliile judeţene şi unităţile administrativ-teritoriale, care deţin în proprietate publică/privată sau în administrare terenuri cu destinaţie agricolă, libere de contract, încheie contracte de concesiune/închiriere, după caz, prin atribuire directă, în condiţiile legislaţiei în vigoare, cu crescătorii de animale prevăzuţi la alin.(1).

    (3)Procedurile de concesionare pentru crescătorii de animale prevăzuţi la alin.(l) se aplică cu prioritate în prima sesiune, iar suprafeţele destinate crescătorilor de animale sunt stabilite de concedent înainte de concesionare; în situaţia în care suprafeţele sunt mai mici decât cele solicitate se aplică procedura concurenţială.

    (4) În vederea concesionarii sau închirierii, după caz, crescătorii de animale, persoane fizice sau persoane juridice, trebuie să asigure încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha pe specie şi să aibă sediul/punctul de lucru sau domiciliul dovedit cu acte de proprietate/înscrisuri de la Registrul Comerţului sau documente de identitate pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află terenurile cu 13 destinaţie agricolă.

    (5) Prevederile alin.(l), (2) şi (4) nu sunt incidente asupra procedurilor privind crescătorii de animale beneficiari ai prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi  exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare.

    Autori:
    – deputat PSD – Sorin Marian Vrăjitoru
    – deputat PSD – Ioan Dîrzu
    – deputat PSD – Dănuț Păle
    – deputat UDMR – Sebestyen Csaba Istvan
    – deputat PMP – Ionuț Simionca

    (6) Schimbarea categoriei de folosință, precum și a destinației de utilizare a terenurilor agricole de către crescătorii de animale prevăzuți la alin.(1) constituie contravenție și se sancționează în conformitate cu prevederile art.42 alin.(2), lit.d) și cu nulitatea absolută a contractului de concesiune/închiriere.

    (7) Constatarea încălcării prevederilor alin.(6) se face de către concedent/locator sau de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin direcțiile agricole județene și a municipiului București care au obligația ca în maximum 3 zile să o aducă la cunoștința concedentului/locatorului.

    Autor:
    – deputat PNL – Tinel Gheorghe

    Noua Lege a Zootehniei a intrat pe listă la votul final din Camera Deputaților, for decizional. După ce va fi votat, actul normativ va fi trimis spre promulgare Președintelui României Klaus Iohannis și trebuie publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare cu toate prevederile sale.


    Te-ar mai putea interesa

    Moise, MADR: Peste 5.000 ha de teren s-au scos din circuitul agricol pentru parcuri de energie Cadastru și intabulare teren: acte necesare și prețuri Cărți funciare eliberate gratuit pentru proprietarii de terenuri agricole

    Ultimele știri

    Plantele beau, nu mănâncă! Baza agriculturii: Solul! Cum îl facem optim pentru culturile noastre acum, în primăvară, cu cheltuieli minime? S-a publicat Ghidul pentru achiziția de utilaje agricole cu fonduri europene!