• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii care nu primesc subvențiile la timp, compensații pentru întârzierea plăților!

    Oana Timar -

    Fermierii care nu primesc la timp subvenții de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură ar trebui să beneficieze de compensații pentru întârzierea sumelor. Este propunerea europarlamentarului Daniel Buda, iar inițiativa ar putea avea un mare ecou în rândul agricultorilor și crescătorilor de animale care reclamă că încă nu au încasat avansul APIA la subvențiile pe 2018.

    Daniel Buda europarlamentar

    ”Sub aspectul sancțiunilor, cred că este important ca fermierii care primesc cu întârziere subvențiile din cauza unor erori administrative, să fie compensați financiar pentru această întârziere. Dacă un fermier are de plată obligații financiare către stat și întârzie, el este obligat sa plătească penalități. La fel cred că și statul ar trebui să plătească penalități de întârziere dacă se întârzie cu plata subvențiilor către fermieri, dincolo de termenele asumate”, a susținut europarlamentarul Daniel Buda în cadrul ședinței Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, al cărei membru este. Propunerea oficialului român a fost făcută în cadrul unei dezbateri importante pe marginea proiectului de raport „Finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune”.

    Daniel Buda a arătat că APIA trebuie să vină în sprijinul fermierilor cu informații și cu o componentă de consiliere. ”Agenția de plăți trebuie să își consolideze rolul de consiliere pentru fermieri, iar procedurile de obținere a subvențiilor trebuie să fie simplificate și standardizate la nivel european. Serviciile de consiliere agricolă prevăzute în propunerea Comisiei Europene trebuie să devină apropiabile pentru fermieri. Ele trebuie să permită o gestionare eficientă a fermelor, dar mai ales o consiliere care să permită fermierilor să evite încălcarea legislației în vigoare care poate să atragă sancțiuni financiare”, a spus Buda.

    Intervenția europarlamentarului român nu a rămas fără răspuns în cadrul dezbaterii din Parlamentul European. ”Reprezentatul Comisiei Europene a subliniat în intervenția sa următoarele aspecte: “Prevederile privind organismul de gestionare și consiliere agricolă au fost mutate, schimbându-se prevederile. Aceste modificări fac parte din contextul privind Planul Strategic. În ceea ce privește rezerva agricolă, s-a propus desființarea rezervei de criză care nu a funcționat foarte bine. Noi propunem să avem această rezervă agricolă care să nu fie altceva decât o linie bugetară care să propună măsuri de răspuns la diferite crize. Noi am propus cel puțin 400 de milioane de euro. Există posibilitatea dacă această sumă nu este suficientă să se realimenteze bugetul. Cred că ar fi contraproductiv să ne întoarcem la rezerva de criză. Până la urmă, întrebarea este câți bani trebuie cheltuiți pentru măsuri de piață și de criză. S-au eliminat pragurile financiare, dar noi nu înțelegem de ce. Aceste plafoane sunt foarte importante pentru bugetare”, a mai arătat Daniel Buda, europarlamentar PNL.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea se schimbă brusc. Alertă meteo de ploi, vânt puternic și ninsori în 22 de județe Crescătorii de vaci și-au construit propria fabrică de lapte cu ajutorul fondurilor europene Când se seamănă semințele de roșii

    Ultimele știri

    Anunț APIA pentru toți fermierii care vor să încaseze subvenții pe hectar și animale UE va extinde lista pentru care se pot impune restricții la importurile din Ucraina Fermier amendat după ce și-a fertilizat terenurile cu gunoi de grajd și a creat ”disconfort olfactiv”