• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum se plantează bradul de Crăciun la ghiveci după Sărbători

    Ramona Dascălu -

    Plantarea bradului de Crăciun la ghiveci, sfaturile specialiștilor Romsilva pentru toți românii. Dacă în această iarnă aveți de gând să optați pentru o variantă ecologică a unui pom de Crăciun, și anume bradul în ghiveci sau cu rădăcină protejată, trebuie să știți că operațiunea de plantare a acestuia în pământ, după sărbători, nu este deloc una complicată. Însă, pentru ca plantarea pomului să fie una de succes trebuie să respectați anumite reguli pe toată perioada în care o să-l țineți în casă.

    Ca să fie apți pentru replantare, pomii de Crăciun trebuie ținuți în casă, pe perioada Sărbătorilor, departe de sursele de căldură, să fie udați zilnic și să fie pulverizată apă peste ace.

    Pași pentru plantarea bradului la ghiveci

    La începutul anului viitor, pentru a planta bradul trebuie să urmați câțiva pași simpli, potrivit lui Theodor Chiriac, șeful Ocolului Silvic Brănești:

    Se sapă o groapă, iar bradul se va amplasa în centrul gropii după ce va fi scos din ghiveciul în care a stat pe perioada sărbătorilor

    Groapa se va umple după aceea cu pământ, având grijă ca acesta să fie tasat astfel încât rădăcinile să nu prindă aer

    După ce groapa a ajuns la același nivel cu solul, pământul care acoperă rădăcinile se tasează încă o dată

    În funcție de condițiile meteo, este recomandat să-l udați după replantare, dacă solul nu este înghețat.

    Pentru Sărbătorile de iarnă, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva oferă spre vânzare 65.650 de pomi de Crăciun din care 53.040 sunt din specia brad, iar 12.610 sunt din specia molid sau alte specii rășinoase.

    Din totalul sus-menționat, 26.170 sunt puieți ornamentali pentru Crăciun proveniți din pepiniere proprii, iar 39.480 din culturi dedicate sub culoarele electrice, unde pot fi plantați doar pomi pentru Crăciun, sau din lucrări silvice de îngrijire a pădurilor, adică din extragerea arborilor tineri din culturi cu desime excesivă.

    Din pepinierele silvice, pomii de Crăciun pot fi cumpărați cu rădăcină protejată sau direct în ghiveci, pentru a putea fi replantați după sezonul Sărbătorilor de iarnă.


    Te-ar mai putea interesa

    Îngrășăminte naturale pentru fertilizarea răsadurilor – 7 rețete simple Plantare bujori. Când și cum se plantează bujorii Când se seamănă semințele de roșii

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte