• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Au venit banii de la Bruxelles pentru plata fermierilor

    agrointeligenta.ro -

    Vești bune pentru fermierii care au de încasat fonduri europene! Petre Daea, ministrul Agriculturii, a spus, vineri seara, că în contul României a fost virată suma de 306 milioane de euro, în cursul aceleiași zile, de la Uniunea Europeană (UE), pentru cofinanțarea asigurată de statul român proiectelor europene, potrivit Mediafax.

    În plus, Petre Daea a precizat, într-o emisiune la Antena 3, că aceștia sunt banii pe care „statul român și-i recuperează, pentru că statul îi dă din bugetul țării”.

    Pentru Programului NaȚional de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR), rata de absorbție este de 99%, respectiv o sumă de 6,6 miliarde de euro, din care jumătate a fost absobită în acest an și jumătate anul trecut, a mai spus ministrul Agriculturii.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    Alertă meteo de ploi și vânt puternic. Cantitățile de apă pot depăși 50 l/mp De la tunsul oilor la pensiune cu specific ciobănesc. Florin Muntean a investit în Complexul Țurcana Agrometeo: temperaturi, rezerva de apă din sol. Recomandări pentru lucrările agricole