Ştiri agricoleSubvenţii APIA 2019

SUBVENȚII APIA: Când încep PLĂȚILE LA ANT OVINE ȘI BOVINE!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură urmează să deblocheze noi scheme pentru fermieri. Este vorba despre Ajutoarele Naționale Tranzitorii din Zootehnie (ANTZ). Crescătorii de animale care nu se încadrează la subvențiile pentru Sprijinul Cuplat – deja în curs de achitare la APIA, așteaptă banii pentru ajutorul plătit din bugetul național, atât pentru sectorul ovinelor dar și al bovinelor.

Costel Citirigă, consilier juridic în cadrul centrului județean APIA Mureș, a declarat într-un interviu acordat presei locale că despre fondurile pentru animale se poate vorbi de abia după 1 ianuarie 2019.

”Sunt mai multe tipuri de subvenții, cele unice (…), unde finanțarea de la Uniunea Europeană este cea care vine prima pe calendarul de plată. Pe anul 2018 a fost plătit avansul (16 octombrie-20 noiembrie). Suntem acum în procesul plății finale, din schemele din fonduri europene. Am plătit avansul, în procent de 70% pentru plățile din Fondul European de Garantare Agricolă, până în 30 noiembrie, unde am plătit peste 80% din fermieri. Am început plata finală, pentru aceiași fermieri dar și pentru alții. Pot să spun că pe anul 2018, între 16 octombrie și 30 noiembrie, a fost efectuată plata în avans, și aici mă refer doar la fondurile europene. Încă nu am ajuns la fondurile pe animale, ajutoarele naționale în sectorul ovinelor și bovinelor. Acestea, de obicei, vin după 1 ianuarie”, a explicat oficialul APIA pentru publicația Zi de zi.

Acesta a arătat că în luna decembrie s-au achitat banii crescătorilor de animale care au cereri înregistrate pentru bunăstare. ”De asemenea, Mureșul mai are cereri în sectorul animalier, în așa-zisa bunăstare a porcilor și păsărilor, unde cererile sunt mai puține dar cu o valoare mai mare. Pentru nouă astfel de cereri în ce privește bunăstarea porcilor au fost peste 6 milioane de lei, aproape un milion pentru fiecare cerere, ceea ce ridică semnificativ valoarea sumelor pe care noi le autorizăm”, a mai explicat Costel Citirigă.

Reamintim că pentru Campania 2017 agenția de plăți a demarat plata subvențiilor pentru ANTZ-uri ovine și bovine din data de 16 ianuarie. Iată ce sume au primit fermierii pentru cererea de anul trecut, cu mențiunea că pentru 2018, cuantumurile sunt estimate să scadă cu 5-7%:
-ANT 7 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Schema decuplată de producţie, specia bovine – sector lapte: 22,1885 euro/tonă
-ANT 8 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Schema decuplată de producţie, specia bovine – sector carne: 86,3629 euro/cap
-ANT 9 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine: 5,2407 euro/cap

Plăţile pentru ajutoarele naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi zootehnic s-au achitat în lei, la cursul de schimb de 4,5993 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 29 septembrie 2017.

Termenul limită pentru plata subvențiilor APIA pe 2018 este, conform regulamentelor europene, data de 30 iunie 2019. Ministrul agriculturii a anunțat că România intenționează să achite sumele cuvenite fermierilor până cel târziu pe data de 31 martie 2019.

De precizat că tot în 2019 sunt așteptate de fermieri și schemele de sprijin cuplat pentru sectorul vegetal, plățile putând fi demarate după ce se încheie perioada de depunere a tuturor actelor de valorificare a producțiilor agricole.

Citiți și: LISTĂ COMPLETĂ CU SUBVENȚII APIA: Schemele și sumele care SE ACHITĂ ACUM CĂTRE FERMIERI!


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!