• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • TÂRGURI APICOLE 2019: Calendarul cu toate evenimentele din apicultură

    Oana Timar -

    Calendarul târgurilor apicole din 2019 este folositor producătorilor de miere și furnizorilor de echipamente pentru apicultură. Târgurile de miere din 2019 sunt locul în care apicultorii pot comercializa produsele apicole direct către consumatori, construindu-și o rețea de fidelă de clienți.

    La târgurile apicole din 2019, stuparii pot găsi totodată stupi de vânzare, cărți de specialitate, soluții de protejarea a sănătății familiilor de albine și chiar consultanță pentru accesarea fondurilor europene alocate sectorului agricol.

    Calendarul târgurilor apicole din 2019 nu este încă finalizat. La început de an, numai o parte dintre organizatori au fixat și au anunțat datele exacte în care vor organiza evenimentele din apicultură. Vestea bună este că târgurile cu tradiție sunt deja prezente în calendarul apicol, iar producătorii de miere se pot baza pe acestea pentru a-și comercializa producția chiar din prima parte a anului.

    IMPORTANT: Calendarul târgurilor apicole din România ân 2019 a fost actualizat în data de 14 septembrie 2019!

    Stand vanzare miere

    Iată calendarul târgurilor apicole în 2019

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol Caransebeș 2019: 19-20 ianuarie

    Târgul apicol de la Caransebeș este primul eveniment din apicultură în 2019. Evenimentul se află la prima ediție și este organizat de Stupina Bia în Parcarea Kaufland din municipiu, pe strada Ardealului, nr. 125. Mergând pe modelul celorlalte târguri organizate de Stupina Bia, și cel de la Caransebeș este dedicat în primul rând producătorilor locali și furnizorilor de echipamente pentru apicultură.

    Pentru a afla mai multe detalii despre Târgul apicol de la Caransebeș 2019 sau pentru a rezerva stand la eveniment, puteți lua legătura cu organizatorii la telefon 0744.699.789 sau prin e-mail la adresa office@biapartner.ro.

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol  Râmnicu Sărat 2019: 19-20 ianuarie

    În zilele de 19 și 20 ianuarie 2019 va avea loc, în municipiul Râmnicu Sărat, Târgul Apicol sub egida: „Salvând albinele, salvâm omenirea”. Ediția a X-a a evenimentului apicol este organizată de Sindicatul Apicultorilor din România, în parteneriat cu Primăria municipiului Râmnicu Sărat. Cu această ocazie, organizatorii anunță că în cadrul târgului apicol va avea loc și Simpozionul „Salvând albinele, salvăm omenirea”, la care și-au anunțat participarea personalități din Camera Deputaților, Senat, oficialități din Ministerul Agriculturii, din ANSVSA, din Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, precum și alte oficialități din cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Sărat. Târgul apicol se va desfășura pe platoul piațetei din fața Primăriei municipiului Râmnicu Sărat.

    Pentru mai multe informații despre târgul apicol de la Râmnicu Sărat, puteți lua legătura cu organizatorii la telefon: 0767.943.103.

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol Craiova 2019: 26-27 ianuarie

    Târgul apicol de la Craiova a ajuns la cea de-a șasea ediție și are loc în 2019 în ultimul weekend din ianuarie, pe 26 și 27 ianuarie, mai exact. Organizatorii, Stupina Bia, păstrează aceeași locație pentru eveniment – Centrul Multifuncțional din Craiova, din strada Târgului, nr. 26. Ca și în anii precedenți, târgul de miere de la Craiova va reprezenta un eveniment de referință pentru stuparii din Oltenia. Taxa de participare pentru apicultori care vor să fie expozanți este de 450 de lei, suma asigurând un stand de 9 metri pătrați sau loc de vânzare din camionetă în cadrul evenimentului apicol.

    Pentru mai multe detalii despre Târgul apicol de la Craiova 2019, vă rugăm să luați legătura cu organizatorii la telefon 0744.699.789 sau prin e-mail la adresa office@biapartner.ro.

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol Galați – Regina Dunării 2019: 2-3 februarie

    Târgul apicol Regina Dunării 2019 are loc la Galați, în perioada 2-3 februarie. Evenimentul, ajuns anul acesta la cea de-a doua ediție, este organizat de către Sindicatul Apicultorilor din România, Filiala județeană a Municipiului Galați. Târgul apicol de la Galați se va desfășura sub egida ”Salvând albinele – Salvăm omenirea”, iar locația aleasă de organizatori este Sala Siderurgistul, zona Bac, lângă Grădina Botanică. În cadrul târgului apicol va avea loc și un bal al fermierilor.

    Pentru detalii și rezervari de standuri la Târgul apicol Regina Dunării 2019, sunați la numerele de telefon: 0744.173.799 (Lucian Niculeț) și  0742.890.897 (Alexandru Ivașcu).

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol Deva 2019: 2-3 februarie

    Târgul apicol de la Deva 2019 își va desfășura cea de-a șasea ediție în perioada 2-3 februarie. Evenimentul de apicultură din județul Hunedoara se va ține în parcarea Deva Shopping City (Auchan), intrarea din direcția Simeria. Este organizat de Stupina Bia, iar taxa de participare pentru expozanți este de 350 de lei (pentru stand sau vânzare din camionetă în cadrul târgului). Este al doilea an în care târgul de miere de la Deva se ține la începutul anului, după ce mai multe ediții la rând au avut loc toamna.

    Pentru detalii și rezervări de standuri la Târgul apicol Deva 2019, vă rugăm să luați legătura cu organizatorii la telefon 0744.699.789 sau prin e-mail la adresa office@biapartner.ro.

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol Ciulnița – Slobozia 2019: 9-10 februarie

    Târgul apicol Slobozia 2019 este organizat de Sindicatul Apicultorilor din România filiala Ialomița și va avea loc în zilele de 9 și 10 februarie. Locația Târgului apicol ”Salvând albinele, salvăm omenirea” este comuna Ciulnița din județul Ialomița, localitate situată la numai 7 kilometri de Slobozia. Prin organizarea acestui nou eveniment, apicultorii ialomițeni se pot mândri că au la început de an două târguri apicole unde să își valorifice producția de miere.

    Pentru detalii și rezervări de standuri la târrgul apicol al SAR Ialomița, vă rugăm să luați legătura organizatorii prin intermediul persoanei de contact: Ștefan Costea la tel. 0722.206.827, email stefy.costea@gmail.com.

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol Târgu Jiu 2019: 9-10 februarie

    Târgul apicol Târgu Jiu 2019 se va ține în centrul orașului, mai exact în Piața Prefecturii. Evenimentul este organizat de BIA Partner Events împreună cu Asociația Crescătorilor de Albine Gorj și Asociația APIS Oltenia Craiova. Apicultorii care doresc să fie expozanți la târgul de miere de la Târgu Jiu trebuie să achite o taxă de participare de 350 de lei, sumă ce le asigură un stand de 9 metri pătrați sau loc de vânzare din camionetă.

    Pentru mai multe detalii despre Târgul apicol de la Târgu Jiu 2019, vă recomandăm să luați legătura cu organizatorii la telefon 0744.699.789 sau prin e-mail la adresa office@biapartner.ro.

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol Slobozia 2019: 15-17 februarie

    Târgul apicol Slobozia 2019 va avea loc la mijlocul lunii februarie, în perioada 15-17 februarie. Evenimentul aniversează anul acesta un deceniu de la înființare. Organizatorii au anunțat că locația târgului va fi aceeași ca și anul trecut: incinta Stadionului Municipal.

    Pentru mai multe detalii despre Târgul apicol Slobozia 2019, vă recomandăm să luați legătura cu organizatorii – din partea Primăriei Slobozia, Servicii Publice, director Dorina Milea, la telefon 0799.111.296 / 0773.891.363 sau prin e-mail la spaa@municipiulslobozia.ro.

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol Vaslui 2019: 16-17 februarie

    Târgul apicol de la Vaslui se va desfășura în zilele de 16 și 17 februarie 2019. Organizatorii ne-au declarat că decizia de a veni cu o a doua ediție a acestui eveniment a venit după succesul înregistrat de târgul de la Vaslui în anul trecut. Atunci, numărul participanților apicultori și persoane interesate de apicultură, a fost de 1.000-1.500, iar stuparii prezenți au venit din toate orașele învecinate Vasluiului (Huși, Bârlad, Iași, Galați, Bacău, Neamț), și chiar din Republica Moldova.

    Pentru rezervarea unui stand la Târgul apicol de la Vaslui atât pentru comercianți de echipamente și consumabile pentru apicultură, dar și pentru producătorii de miere, puteți lua legătura cu organizatorii la contact@onomeus.ro sau telefonic cu Bogdan Onofrei – telefon 0751.082.191 / Bianca Onofrei – telefon 0746.943.948. Detalii găsiți și pe site-ul www.onomeus.ro.

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol Târgu Mureș 2019: 16-17 februarie

    Târgul apicol din Târgu Mureș se ține în 2019 în perioada 16-17 februarie. Evenimentul ajuns la cea de-a cincea ediție se desfășoară în parcarea supermarketului Kaufland din zona Gării din Târgu Mureș.

    Pentru detalii și rezervări de standuri la Târgul Apicol Târgu Mureș 2019 puteți lua legătura cu organizatorii principali de la Stupina Bia la telefon 0744.699.789 sau prin e-mail la adresa office@biapartner.ro.

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol Câmpina 2019 – Târgul Mierii 2019: 22-24 februarie

    Târgul Mierii Câmpina 2019 – ediția cu numărul XIV, va avea loc în perioada 22-24 februarie 2019 în incinta Casei Tineretului, anunță organizatorul principal, Asociația Apicolă Valea Prahovei.

    Evenimentul apicol de la Câmpina aduce împreună apicultori de pe tot teritoriul României, dar și din afara granițelor sale. În toate cele trei zile ale târgului, programul de vizitare va fi între orele 8.00 și 18.00, deschiderea festivă fiind programată pentru prima zi, de la ora 11.00. Sâmbătă se va desfășura un moment important – Concursul Național ”Cea mai bună miere” de la ora 9.00, iar seara, de la ora 18.00, la Club Montana va avea lor Balul stuparilor.

    Pentru apicultorii care doresc să participe cu stand la Târgul Mierii de la Câmpina, organizatorii au anunțat că vor avea prioritate firmele care au fost prezente și în anii precedenți, dar care trebuie să completeze formularul de înscriere în perioada 22-26 ianuarie. Taxa de participare cu stand la Târgul Mierii de la Câmpina este de 500 de lei pentru firmele care comercializează echipamente, tratamente și hrană pentru albine, stupi sau faguri, în timp ce apicultorii ca vin cu miere și alte produse ale stupului au o taxă reduse de 450 de lei. Participarea la Balul Stuparilor se plătește separat.

    Pentru mai multe detalii despre Târgul Mierii de la Câmpina puteți accesa site-ul Asociației Apicole Valea Prahovei – www.aavph.ro, sau puteți lua legătura cu Liliana Moise la telefon 0745037017 sau trimite e-mail la contact@aavph.ro.

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol Arad 2019 – ARpicultura 2019: 23-24 februarie

    ARpicultura este târgul apicol organizat anual de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad. Evenimentul se desfășoară la Expo Arad și are ca și co-organizator Asociația Crescătorilor de Albine din România, iar partener este Asociația Fermelor Apicole de Producție și Reproducție din România. În 2019, târgul apicol de la Arad va include o secțiune pentru apicultori – unde se vor regăsi producători și comercianți de produse destinate apiculturii, și o secțiune pentru public, aceasta din urmă fiind reprezentată de standuri cu produse apicole. Ca și în anii precedenți, evenimentul va avea și o componentă de evenimente conexe, de conferințe, de prezentări și de întâlniri ale membrilor asociațiilor profesionale.

    Taxa de participare ca expozant la Târgul apicol de la Arad diferă în funcție de amplasarea standului și de dimensiunea acestuia. Cele mai ieftine sunt standurile exterioare unde prețul pornește de la 20 de lei pe metru pătrat, în timp ce în interior, standurile între 6 și 11 metri pătrați au cea mai mare taxă de 50 de lei pe metrul pătrat, sumă ce scade pentru spațiile mai mari de 12 metri pătrați.

    Pentru detalii despre ARpicultura 2019 și rezervarea standurilor puteți lua legătura cu reprezentantul organizatorilor – Alex Butar, la telefon 0729.969.669 sau la e-mail alex.butar@ccia-arad.ro.

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol Cluj Napoca -Viitor Sănătos 2019: 2-3 martie

    Târgul Apicol Cluj Napoca 2019 va avea loc în perioada 2-3 martie în parcarea hipermarketului Cora. Este evenimentul, ajuns la cea de-a IX-a ediție, este cunoscut ca Târgul Viitor Viitor Sănătos.

    Pentru detalii despre eveniment și rezervarea standurilor puteți lua legătura cu Radu Pandrea la telefon 0765.252.585 sau prin e-mail la info@viitorsanatos.ro.

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol Botoșani 2019: 3-4 martie

    Cea de-a doua ediție a Târgului Apicol Botoșani 2019 va avea loc în comuna Mihai Eminescu în perioada 3-4 martie. Evenimentul se va desfășura în incinta Pensiunii Cucorani – Parcare pavilion Luceafărul, iar organizatorul târgului apicol este Sindicatul Apicultorilor din România – Filiala Botoșani.

    Pentru detalii despre eveniment și rezervarea standurilor puteți lua legătura cu președintele SAR Botoșani, .Mircea Hrimiuc, la telefon 0740.190.437.

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol Iași 2019: 9-10 martie

    Târgul apicol de la Iași 2019 se ține în zilele de 9 și 10 martie, locația fiind deja cea consacrată pentru evenimentul ajuns la cea de-a XI-a ediție. Apicultorii se vor reuni cu standuri în parcarea Centrului Comercial ERA din municipiu, acesta reprezentând primul eveniment din an din apicultura din zona Moldovei.

    Pentru mai multe detalii despre Târgul Apicol Iași 2019 puteți lua legătura cu Sebastian Ciocan la telefon 0740.998.084 sau prin e-mail la ciocansebi@yahoo.com.

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol Ghiroda 2019: 9-10 martie

    Cel mai cunoscut târg apicol din județul Timiș este cel de la Ghiroda. Acesta este organizat anual de către primăria localității în parteneriat cu Clubul Apicultorilor din Ghiroda și cu Asociaţia Crescătorilor de Albine din România – Filiala Timiş. Evenimentul ajuns la cea de-a IX-a ediție are loc în zilele de 9 și 10 martie 2019. Târgul apicol de la Ghiroda se ține la Căminul cultural din Ghiroda și include conferințe pe teme apicole, precum și o expoziție cu vânzare de de utilaje și produse apicole.

    Pentru mai multe detalii despre Târgul Apicol Ghiroda 2019 se poate lua legătura cu Dana Câmpean la telefon 0755.081.340.

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol de Făget 2019: 16-17 martie

    Organizatorii Târgului apicol de la Făget, județul Timiș, au anunțat că în acest an evenimentul va avea loc la mijlocul lunii martie, în zilele de 16 și 17 martie, în spatele sălii de sport din localitate.

    Pentru mai multe informații despre eveniment și pentru a închiria un stand, puteți lua legătura cu organizatorii la telefon 0736.650.418.

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol Blaj 2019 – Sărbătoarea Mierii 2019: 22-24 martie

    Sărbătoarea Mierii 2019 – Târgul Apicol de la Blaj va avea pentru prima dată trei zile de expoziție și evenimente. Târgul de apicultură se ține în 2019 în zilele de 22,23 și 24 martie și este organizat de Apidava împreună cu Consiliul Local Primăria Blaj și Consiliul Județean Alba. Evenimentul, cel mai mare din apicultura românească, are loc în centrul orașului Blaj și reunește cei mai importanți furnizori de echipamente apicole și cei mai mari producători de miere din România. Totodată, Sărbătoarea Mierii s-a consacrat ca un spațiu al lansărilor, fie că este vorba despre produse pentru apicultori, de cărți de specialitate sau de noi sortimente de miere.

    Pentru a afla mai multe despre ediția 2019 a Sărbătorii Mierii de la Blaj puteți lua legătura cu echipa Apidava la telefon 0258.711.428, la e-mail secretariat@apidava.ro. Vă recomandăm să vizitați și site-ul târgului apicol de la Blaj – www.sarbatoareamierii.ro

    Targuri apicole 2019

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol Galați 2019: 30-31 martie

    Târgul apicol de la Galați va avea loc în 2019 la finele lunii martie, pe 30 și 31 martie, mai exact. Evenimentul nu are încă o locație anunțată, însă anul trecut a avut loc Halele Agro-Dunărea. Organizatorul tradițional al târgului este George Saizu, un apicultor gălățean care a preluat tradiția organizării evenimentului de la tatăl său, Matei Saizu.

    Pentru mai multe detalii despre Târgul Apicol Galați 2019 și rezervări de standuri, luați legătura cu George Saizu la telefon 0751.641.157.

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol Oltenia – Râmnicu Vâlcea 2019: 6-7 aprilie

    Târgul apicol Oltenia 2019 va avea loc în Râmnicu Vâlcea, evenimentul fiind unul ajuns deja la cea de-a VIII-a ediție. Organizatorii – Plăcerea Naturii (Călimănești), în colaborare cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, au luat decizia ca anul acesta, în perioada 6-7 aprilie, evenimentul să aibă loc în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea.

    Pentru mai multe informații despre Târgul Apicol Oltenia Rm. Vâlcea puteți lua legatura cu Ionuț Cristian Tănăsoiu la telefon 0745.593.990  sau prin e-mail: tanasoiuionutcristian@yahoo.com.

    Târguri apicole 2019. Târgul Național al Mierii București – ediția de primăvară 2019: 29-31 martie

    Târgul Național al Mierii 2019 va avea două ediții – cea de primăvară și cea de toamnă. Evenimentul este organizat de Asociația Crescătorilor de Albine din România și se desfășoară pe platforma apicolă Băneasa, pe Bulevardul Ficusului, nr. 42, sector 1, București. ACA a anunțat că prima ediție, dea ce primăvară, se va ține în perioada 29-31 martie, reprezentând cea de-a XX-a ediție a evenimentului apicol. Deschiderea oficială a târgului va avea loc vineri, pe 29 martie, de la ora 10.00 în prezența oficialilor de la Ministerul Agriculturii, Parlamentul României și Agenție Națională pentru Zootehnie.

    La Târgul Mierii sunt așteptați peste 100 de participanți cu standuri, înscrierile fiind făcute în perioada 25 februarie – 1 martie. Taxa de stand ce include cort, masă și scaun este de 450 de lei, TVA inclus. Participanților li se cere să facă dovada înregistrării saniter-veterinare pentru ca în cadrul evenimentului să nu există decât producători recunoscuți conform legislației în vigoare.

    Pentru mai multe informații despre Târgul Național al Mierii, accesați site-ul www.aca.org.ro

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol Sighișoara Apiardeal 2019: 14-15 septembrie

    Târgul apicol de la Sighișoara – Apiardeal 2019 este programat să aibă loc în septembrie, în zilele de 14 și 15 septembrie. Este unul dintre cele mai importante evenimente de toamnă din apicultură și se ține în mod tradițional în Piața Sigma din Sighișoara. Potrivit organizatorilor, târgul reunește anual peste 60 de producători apicoli din țară și de peste hotare, care pun la dispoziția publicului diverse sortimente de miere și produse și accesorii apicole.

    Hrana pentru albine

    Târguri apicole 2019. Târgul Național al Mierii București – ediția de toamnă 2019: 20-22 septembrie

    Ediția de toamnă a Târgului Național al Mierii are loc în perioada 20-22 septembrie și este cel mai important eveniment apicol din a doua jumătate a anului. Evenimentul este organizat de Asociația Crescătorilor de Albine din România pe platforma apicolă Băneasa, pe Bulevardul Ficusului, nr. 42, sector 1, București. Târgul apicol al ACA este reprezentativ pentru că, în cei mai mulți ani, a reprezentat punctul de pornire pentru piața mierii, pentru nivelul de prețuri la mierea produsă în anul respectiv.

    Pentru mai multe informații despre Târgul Național al Mierii, accesați site-ul www.aca.org.ro

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol Sibiu 2019: 5-6 octombrie

    Târgul apicol de la Sibiu este organizat de Stupina BIA și a ajuns la cea de-a doua ediție în acest an. Organizatorii speră la o participare numeroasă, mai ales că deja s-a decis anul acesta anularea evenimentului apicol de la Constanța, rămânând în această toamnă numai târgul apicol din Sibiu. Locația evenimentului cu apicoltori și miere este anunțată în parcarea Kaufland Sibiu, la iesirea din Sibiu spre localitatea Șelimbăr (lângă Mall).

    Pentru detalii și rezervări de standuri la Târgul Apicol Sibiu 2019 puteți lua legătura cu organizatorii principali de la Stupina Bia la telefon 0744.699.789 sau prin e-mail la adresa office@biapartner.ro.

    Târguri apicole 2019. Târgul apicol Buzău 2019:  2-3 noiembrie

    Târgul apicol de la Buzău va avea loc în toamnă, în zilele de 2 și 3 noiembrie. Evenimentul ajuns la cea de-a IX-a ediție este organizat de Asociația Apicultorilor Profesioniști Buzoieni. Anul trecut, târgul de apicultură de la Buzău s-a ținut  în curtea Universității Bioterra din strada Hangarului, nr. 6-8.

    Pentru detalii despre târgul apicol de la Buzău, vă punem la dispoziție datele publice de contact ale Asociației Apicultorilor Profesioniști Buzoieni: telefon 0745.051.178 și e-mail apicultorii_profesionisti_bz@yahoo.com.

    Calendarul evenimentelor apicole 2019 este în curs de actualizare. Acest articol va fi modificat pe măsură ce primim informații noi despre târguri sau alte reuniuni importante în apicultura românească.

    Dacă aveți informații despre târgurile apicole din 2019, vă rugăm să ne scrieți pe e-mail la adresa redactia@agrointel.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA