Ştiri agricoleSubvenţii APIA 2019

MINISTRUL PETRE DAEA: PLĂȚILE LA APIA – RELUATE DE ASTĂZI!

Subventii APIA primii bani avans pamant

Ministrul Agriculturii Petre Daea, anunț pentru fermierii care așteaptă subvențiile de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Șeful de la MADR a precizat care sunt prioritățile pentru plata fermierilor în 2019, dar și că începând de astăzi au fost reluate procedurile de autorizare a fermierilor la plată.

De astăzi se lucrează pentru a continua plățile la fermieri. Plățile înțelegând așa: să dăm, să terminăm lichidarea, și apoi să dăm Ajutoarele Naționale Tranzitorii ca până pe 31 martie să încheiem acordarea subvențiilor în totalitate la fermierii țării. Din nefericire, mai sunt situații, unde erorile au apărut și este nevoie de clarificări. Noi socotim că mai bine întârziem 2-3 zile sau mai mult, nu mi-aș dorit, pentru a clarifica o situație, decât să îi spui din capul locului că dosarul tău nu este bun și nu ai dreptul la aceste subvenții. Asemenea abordare nu există în MADR. Nu putem da banii odată toți, la toată lumea odată”, a spus ministrul agriculturii Petre Daea în cadrul conferinței de presă susținute astăzi, joi -3 ianuarie, la sediul instituției pe care o conduce.

Vă reamintim că în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie, APIA a derulat plata avansului APIA în care s-a achitat un procent de 70% din schemele pe suprafața și din sprijinul cuplat pentru ovine și caprine. Din decembrie, APIA a trecut la plățile finale în care a intrat și  sprijinul cuplat pentru bovine și bubaline (bivolițe). Plățile directe încă blocate sunt Ajutoarele Naționale Tranzitorii pentru sectorul vegetal și zootehnie, dar și schemele de Sprijin Cuplat pentru sectorul vegetal.

Fermierii care nu au intrat încă la plăți – nici la avans, nici la plata regulară, sunt în special producătorii care au fost în eșantionul de control.

 


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


6 comentarii

  1. Lasati domnilor sa faca ei controale eu in cazul meu daca sunt in regula si nu am nimic de ascuns pot sa faca ce vor ei . Eu m am saturat de unii care se prefac ca lucreaza si iau bani din subventii ca si mine sau mai mari ca ei urmaresc legile sunt la zi cu tot ce apare dar agricultura ioc. Unii sunt cotizanti unde trebuie si nu sunt controlati.

  2. Sunt niste jeguri.
    Toti de la iliescu , la constantinescu , la basescu si iohanis.
    Nu mai vorbesc de dragnea, blaga , roman , etc.
    Toti sunt doar pentru ei.
    Ori ne razboim cu ei sau plecam din tara.
    Eu aleg prima varianta.
    Hai SUS ROMANE de rand.

  3. Ne.a lamurit inca odata acest incompetent. Si cei din esantionul de control cand intra la plata?Asa se controleaza la Apia? Ex: Eu fiind la control clasic, l.am insotit pe domnul de la Apia pe teren si acesta cobstata ca defapt eu am declarat 10 ha de floarea soarelui intr.o parcela si defapt am 8 de floarea soarelui 1 ha de grau si 1 ha lucerna(desi eu ii spubeam sa masoare suprafata cu floarea soarelui si sa constate ca defapt sunt deplasat de pe parcela mea si ca am defpat 10 ha de floare acesta continua sa.mi spuna ca el este acolo pentru a vedea realitatea din teren). Pai daca spui ca esti acolo pt a constata realitatea din teren ai face bn sa constati ca eu aveam in acea parcela 10 ha de floarea soarelui pe care le.a masurat si apoi sa.mi spuna ca asa este am dreptate dar realitatea este ca am 8 de floare soarelui 1 grau si 1 lucerna. Trimisi pe teren pt a ne taia de la plata. Oamenii sistemului punct.

Scrie un comentariu