• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AI PFA SAU II? VERIFICĂ să nu fie pe LISTA RADIERILOR DIN 2019!

    Ramona Dascălu -

    Legislație nouă pentru PFA și II în 2019! Persoanele fizice autorizate și Intreprinderile Individuale riscă să fie radiate în aceast lună dacă nu respectă o lege intrată în vigoare și care își face efectele din 17 ianuarie 2019.

    La nivel național, riscă să fie radiate circa 30.700 de PFA şi 12.500 de II, începând cu data de 19 martie 2019, de către Oficiul Naţional Registrul Comerţului (ONRC). Sunt vizate PFA-urile şi II-urile care nu și-au redus clasele de activităţi la 5, respectiv 10.

    Prevederea este cuprinsă într-o lege publicată în Monitorul Oficial în urmă cu doi ani şi care intră în vigoare la data de 17 ianuarie.

    Legea 182/2016 prevede că „PFA poate avea în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN”, iar „întreprinderea individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult 10 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN”.

    Număr limitat de salariați

    De asemenea, o PFA poate desfăşura activităţile pentru care este autorizată, singură sau împreună cu cel mult trei persoane, angajate de aceasta, în calitate de angajator, cu contract individual de muncă, încheiat şi înregistrat în condiţiile legii. Întreprinderea individuală poate angaja cel mult opt salariaţi, terţe persoane, cu contract individual de muncă încheiat şi înregistrat în condiţiile legii şi poate stabili relaţii contractuale, în condiţiile legii, cu persoane fizice şi juridice, cu alte întreprinderi individuale, cu PFA sau întreprinderi familiale, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni.

    În termen de doi ani de la intrarea în vigoare a Legii 182/2016, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de activităţi incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel prevăzut anterior trebuiau să solicite oficiului registrului comerţului competent modificarea, în mod corespunzător, a menţiunilor din registrul comerţului referitoare la obiectul de activitate.

    Actul normativ mai prevede că modificarea menţiunilor referitoare la obiectul de activitate şi emiterea noilor certificate de înregistrare se realizează, pe baza cererii depuse de ONRC, cu titlu gratuit.

    Începând cu data de 19 martie 2019, Oficiul Registrului Comerţului radiază, din oficiu, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de activităţi incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel impus de legislaţia în vigoare.

    PFA şi II care nu vor să renunţe la clasele de activităţi pot să se transforme în SRL.

    Lista cu toate PFA și II care urmează să fie radiate în fiecare județ o găsiți AICI


    Te-ar mai putea interesa

    Plânsul viței de vie. De ce ”plânge” via primăvara Bursa cerealelor. Creșteri de preț la grâu, porumb și rapiță Crescătorii de vaci și-au construit propria fabrică de lapte cu ajutorul fondurilor europene

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte