• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermier din Brăila, de negăsit după ce a fost condamnat la închisoare

    agrointeligenta.ro -

    Fermier dat în urmărire la nivel național și european! După ce a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani şi 4 luni închisoare încă din primăvara acestui an, fostul şef de la “AgroDunărea” este de negăsit. Poliţiştii nu au reuşit deocamdată să-l localizeze iar autoritățile cred că cel mai probabil, Adrian Drăgan a plecat prin alte ţări ca să fie sigur că scapă.

    Potrivit www.obiectivbr.ro, la sfârşitul lunii martie, inculpatul Drăgan Adrian Mihail a primit sentinţa definitivă în dosarul în care DNA Galaţi l-a acuzat că a încasat ilegal bani din subvenţia pe suprafaţă. Drăgan rămâne în continuare în lista urmăriţilor la nivel naţional şi internaţional, iar poliţiştii din cadrul IPJ Brăila continuă acţiunile specifice pentru identificarea şi încarcerarea acestuia. Deşi s-a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea faţă de Adrian Drăgan, după ce s-a dat condamnarea finală la Curtea de Apel Galaţi pentru infracţiuni de corupţie, acesta nu a putut fi pus în executare pentru că inculpatul a dispărut brusc până să fie săltat de poliţişti.

    A primit o pedeapsă totală de 6 ani şi 4 luni închisoare

    La sfârşitul lunii martie, inculpatul Drăgan Adrian Mihail a primit sentinţa definitivă în dosarul în care DNA Galaţi l-a acuzat că a încasat bani din subvenţia pe suprafaţă în mod ilegal. Acesta a rămas cu pedeapsa totală de 6 ani şi 4 luni închisoare, fiind vorba de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru fapte din actualul dosar, plus alţi 4 ani dintr-o condamnare anterioară care era cu suspendare şi a devenit cu executare. Curtea de Apel Galaţi a menţinut pedepsele aplicate în prima instanţă, adică Tribunalul Brăila, în noiembrie 2017, însă a schimbat puţin încadrarea juridică a faptelor de care este acuzat Drăgan. Acesta este obligat la plata a peste 80.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către APIA şi are instituit sechestru pe bunuri. Condamnatul Drăgan Adrian Mihail a fost pus în urmărire naţională şi internaţională.

    Direcţia Naţională Anticorupţie l-a acuzat pe Adrian Drăgan că a cerut bani de subvenţie de la APIA Brăila pentru un teren de aproape 86 de hectare asupra căruia nu mai avea dreptul să dispună întrucât proprietarul, o firmă aparţinând tatălui său (Drăgan Manea), era în faliment. În acest caz, dreptul de administrare fusese preluat de lichidator. Totuşi, după cum au arătat procurorii DNA, Drăgan a semnat un contract de arendă cu o întreprindere aparţinând soţiei sale.

    În urmă cu câţiva ani, fostul patron de la “Agrodunărea” a mai avut de dus o “luptă” cu procurorii de la Anticorupţie. În iulie 2012, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe Adrian Mihail Drăgan la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu suspendare, pentru infracţiunea de trafic de influenţă. “Afaceristul” Drăgan a fost acuzat că a cerut 12.000 de euro de la o societate din Brăila, pentru a o ajuta să câştige un proces. Inculpatul a formulat apel şi recurs în cauză, dosarul ajungând până la Înalta Curte, însă a rămas cu pedeapsa din prima instanţă.


    Te-ar mai putea interesa

    Comuna cu 5.000 de vaci. Mic crescător: Dăm laptele la procesator, suntem departe de oraș MADR lansează programul „Un tractor pe fermă” pentru fermierii până în 400 de hectare Subvenții APIA la ovine/caprine, reguli finale: Berbecii cu origine și adeverința de la asociații – eliminate!

    Ultimele știri

    Un oier trage semnalul de alarmă: Samsari care iau mieii măsluiesc cântarele cu telecomanda! Îngrășăminte naturale pentru fertilizarea răsadurilor – 7 rețete simple Anunț APIA pentru toți fermierii care vor să încaseze subvenții pe hectar și animale