• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DEZVĂLUIRE: Primarii sabotează SUBVENȚIILE APIA pentru fermieri!

    Oana Timar -

    Subvențiile de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – în pericol! Vasile Mocanu, director executiv al Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava, dezvăluie că programul național pentru cadastru gratuit este încetinit de numeroși primari care nu se implică. Oficialul OJCPI atrage atenția că după 2020 există un risc real ca subvențiile de la UE să mai poată fi achitate numai pentru suprafețe cu actele în regulă.

    Există unii primari sau reprezentanţi ai acestora care nu înţeleg încă rolul acestei lucrări în clarificarea situaţiilor care, de multe ori, sunt întortocheate din cauza multora etape succesive prin care cetăţenilor li s-au redat proprietăţile. Şi, atunci, avem situaţii în care oamenii se implică, dar primarii amână. Dar întâlnim şi cazuri în care primarii sunt destoinici, harnici şi vor să facă, însă nu pot, deoarece cetăţenii nu aduc actele”, reliefează Vasile Mocanu într-un interviu acordat publicației Crainou.ro.

    Şeful OCPI Suceava precizează că Legea cadastrului a suferit îmbunătăţiri, în aşa fel încât unele piedici au fost îndepărtate, în cest sens fiind dată ca exemplu noua facilitate a „înscrierii posesiei”.

    Este vorba, în principal, despre cazul „tranzacţionării cu acte de mână” a terenurilor.

    Dacă pe un teren un posesor nu are acte, acesta poate să înscrie posesia în baza documentaţiei făcute prin intermediul primăriei, cu extras din registrul agricol, cu adeverinţă care arată perioada de posesie, cât şi cu planul cu vecinătăţile. Astfel se poate înscrie această posesie, urmând ca, după 3 ani, posesorul să devină proprietar. Această posibilitate a eliminat un factor de întârziere a lucrărilor de cadastrare”, subliniază Vasile Mocanu.

    Directorul executiv al OJCPI precizează că după cel menţionate urmează perioada de 60 de zile în care deţinătorii verifică „ceea ce se va înscrie în Cadastru”, inclusiv intervalul de contestare a datelor, după care vine deschiderea cărţilor funciare pe proprietar sau posesor. Ulterior, notarii publici vor realiza gratuit, pentru cetăţeni, succesiunile şi aducerea în cărţile funciare, la rubrica „proprietar sau posesor” a noilor proprietari sau posesori.

    În judeţul Suceava, din totalul de 114 de unităţi administrativ-teritoriale, 15 dintre ele, deşi au încheiat contracte de finanţare, încă nu şi-au găsit, prin procedură de achiziţie publică, firma autorizată prestatoare de servicii. Este vorba, în general, despre primăriile din zona de munte, începând cu Izvoarele Sucevei, Straja, Breaza şi până la Crucea şi Broşteni, în care „care este mai dificil de lucrat”.

    Şeful OJCPI mai avertizează că „se pare că, din 2020, toate subvenţiile APIA nu vor mai fi date decât pe suprafeţe înregistrate în cadastrul sistematic”. „Există unele comune fruntaşe care, în mod sigur în 2020 – deci în următori 2 ani care au mai rămas –, vor reuşi să-şi înregistreze întregul extravilanul, urmând să intre cu măsurătorile şi să acopere şi intravilanul. Astfel, nu vor mai fi create probleme cetăţenilor”, evidenţiază Vasile Mocanu, director executiv al Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.


    Te-ar mai putea interesa

    Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd