• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul PETRE DAEA: ”BANII pentru FERMIERI AU INTRAT ASTĂZI ÎN ȚARĂ”

    Oana Timar -

    Ministrul agriculturii Petre Daea a anunțat astăzi, luni – 4 februarie, că în conturile României au intrat sumele pentru plata fermierilor, mai exact deconturile pentru plățile efectuate în sectorul agricol. Astfel, România va ajunge în primele două luni din acest an la 1,6 miliarde de euro, a declarat Petre Daea, precizând că este vorba despre plăţi prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

    ”Peste câteva zile vom ajunge la aproape 1,6 miliarde de euro aduşi în România în primele două luni ale anului. E un efort extraordinar, dar merită să faci. E un efort al tuturor, dar a meritat şi este o speranţă înzecită că putem face mai mult. Cum? Mergând pe acelaşi drum al seriozităţii, al implicării şi, evident, al urmăririi cu tenacitate a derulării fiecărui proiect în parte”, a spus Petre Daea, la conferinţa naţională cu tema „Satul românesc are viitor”.

    Potrivit ministrului Agriculturii, mai mult de 7,5 miliarde de euro au alimentat agricultura şi spaţiul rural din România.

    „Făcând un total pe 48%, ceea ce înseamnă 3,9 miliarde de euro AFIR, asta este cifra, adunând laolaltă banii din plăţile directe şi Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, România, până la această dată, şi cu suma care a intrat astăzi în ţară, depăşeşte 7,5 miliarde de euro, bani care au alimentat agricultura şi spaţiul rural. O sumă extrem de importantă, care se cântăreşte prin obiective de investiţii specifice activităţii AFIR, care se cântăreşte prin producţii specifice activităţii APIA, care a ridicat România pe o treaptă de respect în Uniunea Europeană şi pe o treaptă atât de necesară şi atât de căutată de fiecare dintre noi. Merită toţi cei care au contribuit la acest efort să prindă din respectul muncii felicitările care se impun în momentul acesta de bilanţ”, a menţionat Daea.

    Şeful de la Agricultură a adăugat că peste 866.000 de fermieri beneficiază de acest sprijin şi mai mult de 2,5 milioane de români au beneficiat direct sau indirect de avantajele investiţiilor create în spaţiul rural.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”