• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenții APIA: Cuantumurile ANT vegetal și zootehnie – anunțul ministrului Daea

    agrointeligenta.ro -

    Ministrul agriculturii, Petre Daea, anunț despre cuantumurile pe cap de animal și pe hectar aferente plăților pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT). La cererea fermierilor care ne citesc, reporterii Agrointeligența-AGROINTEL.RO l-au întrebat pe șeful de la agricultură despre stadiul pregătirilor pentru plata subvențiilor achitate din Bugetul Național.

    ”Cuantumurile vor fi anunțate imediat ce apare bugetul. Ajutorul Național Tranzitoriu este ajutorul care se dă din bugetul țării, nu se ia niciun ban de la Uniunea Europeană. Sunt bani naționali. Deci așteptăm bugetul, cu cât vine mai repede imediat îi dăm drumul. De aceea suntem nerăbdători și foarte interesați să iasă bugetul cât mai repede astfel încât să avem ce trebuie”, a anunțat Daea la solicitarea reporterilor Agrointeligența-AGROINTEL.RO

    Reamintim că fermierii așteaptă sumele pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii plătite pentru ovine/caprine și bovine dar și cele pe hectar. Bugetul de stat pentru anul 2019 a fost adoptat vineri, 15 februarie, de Parlamentul României și se află în prezent la șeful statului, Klaus Iohannis, pentru a fi promulgat și, mai departe publicat, în Monitorul Oficial.


    Te-ar mai putea interesa

    Când se plantează roșiile în grădină – calendar Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA