• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenții APIA: Cuantumurile ANT vegetal și zootehnie – anunțul ministrului Daea

    agrointeligenta.ro -

    Ministrul agriculturii, Petre Daea, anunț despre cuantumurile pe cap de animal și pe hectar aferente plăților pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT). La cererea fermierilor care ne citesc, reporterii Agrointeligența-AGROINTEL.RO l-au întrebat pe șeful de la agricultură despre stadiul pregătirilor pentru plata subvențiilor achitate din Bugetul Național.

    ”Cuantumurile vor fi anunțate imediat ce apare bugetul. Ajutorul Național Tranzitoriu este ajutorul care se dă din bugetul țării, nu se ia niciun ban de la Uniunea Europeană. Sunt bani naționali. Deci așteptăm bugetul, cu cât vine mai repede imediat îi dăm drumul. De aceea suntem nerăbdători și foarte interesați să iasă bugetul cât mai repede astfel încât să avem ce trebuie”, a anunțat Daea la solicitarea reporterilor Agrointeligența-AGROINTEL.RO

    Reamintim că fermierii așteaptă sumele pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii plătite pentru ovine/caprine și bovine dar și cele pe hectar. Bugetul de stat pentru anul 2019 a fost adoptat vineri, 15 februarie, de Parlamentul României și se află în prezent la șeful statului, Klaus Iohannis, pentru a fi promulgat și, mai departe publicat, în Monitorul Oficial.


    Te-ar mai putea interesa

    Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd