• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenții APIA: Decizie în Parlament despre data de referință la ANT bovine

    Oana Timar -

    Exclusivitate Agrointeligența – AGROINTEL.RO! În urma ședinței cu scântei de marți, 19 februarie, o decizie votată de deputații Comisiei pentru agricultură, a stârnit un val de reacții. Discuțiile ridicate privind menținerea datei de referință din 2013 pentru Ajutorul Naționale Tranzitoriu Bovine, au făcut ca deputații să își pună noi întrebări despre poziția reală a Comisiei Europene în această privință.

    Sursele noastre arată că deputații și-au arătat neîncrederea cu privire la poziția Comisiei Europene, poziție pe care nimeni nu a văzut-o în scris și despre care doar li s-a povestit de către oficialii din Ministerul Agriculturii.

    În această situație, pentru a nu exista nicio nedreptate față de crescătorii care nu au avut acces la ANT după 2013, președintele Comisiei pentru agricultură, deputatul Alexandru Stănescu a decis să solicite un punct de vedere oficial de la Bruxelles. Până la primirea răspunsului – dacă oficialii europeni se opun sau nu actualizării datei de referință, proiectul pentru anularea noii date de referință are șanse minime să fie trimis la plen pentru votul final.

    Contactat de reporterii Agrointeligența – AGROINTEL.RO, președintele Comisiei pentru agricultură, Alexandru Stănescu, a refuzat să comenteze informația aflată pe surse de către publicația noastră. Deputatul Stănescu nu a infirmat însă decizia de a se solicita, oficial, o poziție de la Bruxelles în chestiunea datei de referință pentru ANT bovine.

    Campania de depunere a cererii unice de plată va demara pe 1 martie, dată până la care este imposibil ca prevederile Legii nr. 146/2018 să fie abrogate în Parlament, adică data de referință pentru ANT bovine va fi, legal, data de 31 ianuarie din anul de campanie APIA. În această situație, fermierii au tot dreptul să beneficieze de subvenții conform legislației naționale în vigoare, APIA fiind inclusiv pasibilă de procese în lanț dacă nu aplică o lege în vigoare, adoptată de puterea legislativă a României, Parlamentul României.

    În situația din prezent, dacă Ministerul Agriculturii își va asuma politic și decizional menținerea aberației cu data de referință din 2013, singura soluție pentru a tranșa problema este o ordonanță de urgență. Vom vedea, însă, dacă Guvernul este pregătit să își asume o astfel de decizie care nedreptățește o mare parte din crescătorii de animale, plătind în schimb subvenții de la bugetul de stat pentru vaci trimise de ani buni la abator.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Când se plantează roșiile în grădină – calendar

    Ultimele știri

    Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA Fermierul Gheorghe Holom: Semănăm porumbul a doua oară. Prima dată ni l-au distrus mistreții Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere