• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ȘEFUL APIA, ANUNȚ URIAȘ: AM ÎNCEPUT PLATA ANT VEGETAL ȘI ZOOTEHNIE!

    agrointeligenta.ro -

    Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, face anunțul așteptat de toți fermierii. Potrivit șefului APIA de astăzi – miercuri 20 martie au fost demarate plățile pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT-uri) atât pentru vegetal cât și pentru sectorul zootehnic.

    ”De astăzi începem autorizările. După cum am mai spus suntem pregătiți iar plățile le începem pentru ambele sectoare, vegetal și zootehnie”, a afirmat Adrian Pintea pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

    Ministerul agriculturii a anunțat anterior că se estimează că aproximativ 189.000 fermieri vor beneficia de cel puțin un sprijin prin ANT și se vor efectua plăți pentru 11 milioane capete de animale și 1,4 milioane tone de lapte.

    Reamintim că valoarea plafonului dedicat ajutoarelor naționale tranzitorii este de 268.466.600 euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

    În sectorul vegetal fondurile se distribuie astfel: 102.361.800 euro, pentru culturile amplasate pe teren arabil; 6.600 euro pentru in pentru fibră şi cânepă pentru fibră; 1.656.200 euro pentru tutun; 100.800 euro pentru hamei; 1.818.600 euro pentru sfeclă de zahăr. Cuantumul per hectar se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin raportarea sumelor prevăzute la suprafețele eligibile corespunzătoare.

    De asemenea, sumele pentru sectorul zootehnic vor fi repartizate astfel: 22.228.800 euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul lapte; 93.416.400 euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne; 46.877.400 euro pentru schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine. Cuantumul per unitatea de măsură se calculează de către APIA, prin raportarea sumelor prevăzute la cantităţile de lapte livrate şi/sau vândute direct eligibile la efectivele de bovine, respectiv la efectivele de femele ovine/caprine eligibile.

    Pentru sectorul vegetal fermierii trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie înscriși în evidențele APIA, să exploateaze suprafețe eligibile pe care se află culturi amplasate pe teren arabil și să dețină contract cu procesatorii pentru livrarea producțiilor obținute de in, cînepă, hamei, tutun și sfeclă de zahăr. Pentru cultura de cînepă este necesară autorizație de cultivare.

    Fermierii din sectorul zootehnic trebuie să îndeplinească următoarele criterii: să dețină exploatații înregistrate în RNE, în care să existe cel puţin un animal identificat în conformitate cu legislaţia sanitară veterinară în vigoare din speciile bovine, ovine, caprine şi/sau suine; solicitantul să fi livrat şi/sau vândut direct o cantitate de minimum 3 tone de lapte în anul de referinţă; (ANT bovine lapte), solicitantul să fi deținut un efectiv de minimum 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de referinţă, înregistrate în RNE; (ANT bovine carne), efectivul din exploataţia înregistrată în RNE să fie de minimum 50 de capete de femele ovine/25 de capete de femele caprine, care au împlinit vârsta de minimum un an la data de 31 martie a anului în care se depune cererea unică de plată; (ANT ovine /caprine).

    Reamintim care este lista completă a cuantumurilor pentru ANT vegetal și zootehnic, anunțate în premieră de Agrointeligența-AGROINTEL.RO:

    ANT – Sector vegetal

    ANT 1 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru culturi amplasate pe teren arabil: 14,7033 euro/ha;
    ANT 2 – Ajutor Național Tranzitoriu pentru in pentru fibră – 7,6474 euro pe hectar;
    ANT 2 și 3 – Ajutor Național Tranzitoriu pentru cânepă pentru fibră – 7,6474 euro pe hectar;
    ANT 4 – Ajutor Național Tranzitoriu pentru tutun – 1.487,6627 euro pe hectar;
    ANT 5 – Ajutor Național Tranzitoriu pentru hamei – 381,5147 euro pe hectar;
    ANT 6 – Ajutor Național Tranzitoriu pentru sfeclă de zahăr – 77,8186 euro pe hectar.

    ANT – Sector zootehnic

    ANT 7 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Schema decuplată de producţie, specia bovine – sector lapte: 16,5777 euro/tonă;
    ANT 8 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Schema decuplată de producţie, specia bovine – sector carne: 76,0774 euro/cap;
    ANT 9 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine: 4,8503 euro/cap.

    Plăţile pentru ajutoarele naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi zootehnic se fac în lei, la cursul de schimb de 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 28 septembrie 2018.


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Când se plantează roșiile în grădină – calendar

    Ultimele știri

    Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA Fermierul Gheorghe Holom: Semănăm porumbul a doua oară. Prima dată ni l-au distrus mistreții Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere