Ştiri agricoleSubvenţii APIA 2019

Subvenția la motorină 2019: Fermierii pot cere sprijinul pentru primul trimestru

Fermieri, pregătiți actele pentru subvenția la motorină. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunță oficială că depunerea cererii de rambursare pentru motorina utilizată în agricultură, aferentă trimestrului I 2019 (ianuarie – martie), se depune în cursul lunii aprilie.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 1,7385 lei/litru.

Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare pentru anul 2019 depun cererile de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, modificat si completat de OMADR. 263/2017.

În perioada 2018 – 2020, diferenţa dintre rata accizei standard, calculată prin actualizarea nivelului prevăzut în coloana 4 din anexa nr. 1 la titlul VIII “Accize şi alte taxe speciale” din Legea nr. 227/2015, cu completările ulterioare, potrivit art. 342 alin. (2) – (4) din acelaşi act normativ, şi rata accizei reduse prevăzută la alin. (2) se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.

Pentru sectorul vegetal, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:
a) documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz;
b) situația centralizatoare a cantităților de motorină achizitionate/utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9;
c) copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
d) copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;
e) adeverință în original de la Registrul agricol, cu suprafețele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;
f) adeverință în original de la Direcția pentru agricultură județeană, pentru suprafețele plantate cu vienobilă, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.

Pentru sectorul zootehnic, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:
a) situația centralizatoare a cantităților de motorină achizitionate/utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;
b) copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
c) situația privind calculul efectivului rulat / efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar și vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 10 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;
d) copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente;
e) copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.

Pentru sectorul înbunătățiri funciare, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:
a) situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru irigații, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare ;
b) copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
c) situația centralizatoare a cantităților de apă pentru irigații, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 11 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare ;
d) copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar/procesul-verbal de confirmare a volumului de apă livrat pentru irigații, întocmit de către Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) în baza Legii nr. 133/2017 pentru modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004 și pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare;
e) situația suprafețelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat;
f) copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;
g) dovadă cont trezorerie dacă au intervenit modificari ale coordonatelor bancare față de cererea inițială.

Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însușite prin semnatură și vor purta sintagma “conform cu originalul”.

În prezent APIA mai are de achitat sumele pentru motorina utilizată în activitatea agricolă în trimestrele III și IV din 2018!

Vă reamintim că pentru anul 2019 cuantumul subvenției la motorină a crescut. Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris despre acest subiect în premieră aici: SUBVENȚIE MAI MARE LA MOTORINĂ! CU CÂT A CRESCUT PLATA PE LITRU!


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!