Ştiri agricole

Dezastru la o stână din Crăiești, Mureș. Zeci de oi au fost omorâte de urși

Zeci de oi au fost omorâte de doi urși (Foto: Radio Târgu-Mureș)

O stână din zona localității mureșene Crăiești, unde se aflau aproape 500 de oi și ciobanii care aveau grijă de ele, a fost atacată de doi urși care au făcut ravagii. Peste 60 de oi au fost omorâte, iar alte zeci de mioare au fost rănite după ce animalele sălabtice le-au îngrămădit în pădure.

Proprietarul turmei de oi spune că a fost alertat de ciobanii de la stână care s-au temut că vor fi și ei atacați și de urșii furioși.

Cu mare greu, cu câinii i-am alungat la deal. Au ieșit afară din pădure, au trecut coasta și s-au dus. Animalele ucise sunt tinere, doar 3-4 sunt mai bătrâne. Sunt înscrise și în controlul oficial de la APIA. Sunt cu origine. Mai sunt dintre ele lovite, șchioape, nu-și lasă picioarele jos… cum au fugit prin pădure… Vreo 30 am salvat eu când am venit repede cu tractorul, am pus lumina la deal și după ce-o fugit ursul, cum erau călare una peste alta, le-am mai prins, le-am mai ridicat. Cele de dedesubt erau moarte, cele de deasupra le-am mai scos, am mai salvat dintre ele“, a declarat proprietarul turmei din Crăiești, Ioan Cătinean, pentru radiomures.ro

Stâna unde au fost ucise oile se găsește chiar la limita județului Mureș cu Bistrița Năsăud. Pagubele făcute de urși sunt evaluate chiar în aceste momente de autoritățile bistrițene. Este vorba de 62 de animale ucise, potrivit primarului comunei Milaș din Bistrița Năsăud, Iosif Gabor: “Au venit domnii de la Garda Forestieră și de la Mediu. Vedem hârtiile și ne vom deplasa la fața locului cu medicul veterinar și cu tot ce trebuie să vedem ce și cum”, a spus acesta.

Responsabilul pe biodiversitate din cadrul APM Mureș, Peter Abran, crede că proprietarul turmei a acționat greșit atunci când a decis să gonească urșii: “Au intrat doi urși într-o stână. Proprietarul s-a speriat, a vrut să-i gonească, s-a dus acasă, a venit cu tractorul și 60 de oi au fost omorâte. Ursul dacă este, așa zis atacat, se enervează și distruge tot în jur. În aceste cazuri, îmi pare rău de colegii mei pasionați de ocrotirea ursului, dar acești urși care fac pagube, care creează nu disconfort, panică la oameni, trebuie eliminați”.

 


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!