• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Muntele furat. Cazul lui Dan Petrescu, oierul lăsat fără pic de pășune

    agrointeligenta.ro -

    De dragul subvenției europene autoritățile locale fac tot felul de mișmașuri cu presupuși fermieri locali, în detrimentul celor care pot aduce plus valoare economiei românești. Acesta este și cazul ciobanului Dan Petrescu din Curtea de Argeș, care până în 2016 a avut în concesiune o pajiște de câteva sute de hectare pe care își păștea turma de 1.800 de oi.

    UPDATE: Ca urmare a publicării acestui articol, pe 14 august, în calitate de persoană direct implicată şi acuzată. Amalia Cristescu a transmis Agrointeligența – AGROINTEL.RO un drept la replică pe care îl puteți citi integral în articolul: DREPT LA REPLICĂ: Amalia Cristescu răspunde acuzațiilor oierului Dan Petrescu

    Dacă până acum 3 ani, muntele Podul Giurgiului era împărțit de fermieri, din 2016, întreg muntele a revenit unei singure persoane: fiicei unui fost funcționar din primăria Curtea de Argeș. O pajiște de peste 600 de hectare stă aproape nefolosită pentru că interesul pentru fondurile europene obținute ilegal primează.

    Un munte care ar putea hrăni mai bine de 4.000 de oi este lăsat de izbeliște și stă păscut de doar câteva sute de oi, care arată de parcă s-au hrănit cu aer. Oile au fost împrumutate și stau pe munte pentru ca în caz de control să se arate autorităților care simulează aplicarea legii că există activitate pe munte.

    „Pe vremea când am avut contract de concesiune, muntele a fost împărțit în două părți. Partea din dreapta, lângă hotar Izvorul, Stâna din Vale cum se numea în aparținea mie, iar cealaltă parte, Stâna din Deal era a altcuiva. După terminarea contractușlui, la începutul anului 2016, când tatăl actualei proprietare a fost condamnat, i-a anulat contractul de concesiune, iar muntele a rămas în totalitate liber. Primarul de la acea vreme, mi-a atribuit mie, având un număr mai mare de animale, din partea lor, 70 de hectare. Aveam pe atunci 1.800 de animale. Este vorba de zona din izvor până în creastă, mi-a atribuit-o mie, în 2016, fără hotărâre de Consiliu Local, dar fără să îmi facă un contract de concesiune să pot merge mai departe cu concesiunea”, spune fermierul.

    Asta a fost o păcăleală, pentru a putea fiica celui condamnat să vină și să concesioneze tot muntele. Dan Petrescu povestește că fermierii implicați în procesul de concesiune s-au înțeles s-au adunat la Primărie, trei fermieri, care pretindeau muntele.

    „Am stabilit asta și a doua zi a venit actuala proprietară, fiica responsabilului din Primărie, domnul Cristescu și a luat tot. Au luat de aici tot muntele, deși nu aveau numărul de animale necesar pentru o asemenea pretenție și au luat și din partea cealaltă, de pe muntele Năneasa. Deci au luat doi munți. La ora actuală, muntele Podul Giurgiului cu 610 hectare pășunabile, stabilit, este deținut de cineva care nu are nici o oaie proprie. Verbal, este subînchiriat altor cetățeni din alte comune”, ne-a declarat Petrescu.

    Licitație cu dedicație pentru oamenii din primărie

    Oierul din curtea de Argeș spune că a asistat la o licitație falsă, cu un număr fals de animale, doar pe hârtie, cu participanți la licitație din afara municipalității, care nu aveau nici o legătură cu localitatea Curtea de Argeș.

    „La vremea respectivă am făcut contestație la licitație, dar nu am primit răspuns nici în ziua de astăzi. Am cerut raport de control pe numărul de animale al familiei Cristescu, care a câștigat licitația, pe tot ce se putea numi munte pe raza municipiului Curtea de Argeș. Nu am primit nici un răspuns. Am vorbit și cu ministrul Agriculturii, și mi-a spus că nu este problema lor, dar ar trebui să vorbesc cu ANSVSA. Am făcut tot felul de sesizări. S-a dovedit în raportul pe care l-am sesizat eu fraudă, suspiciune de fraudă, dar tot acel raport a rămas mort, a fost îngropat”, mai susține Dan Petrescu.

    Micile caracatițe mafiote există peste tot în țară

    „Mărturisesc că tot ce mi se întâmplă mie, se întâmplă în toată țara. Mă sună fermieri, aceeași speță ca la mine, și se plâng. Sunt rețele locale. Șmecheriile le fac primăriile cu primarii și ce de mai sus, drept pentru care fermierii care au știut ce este aia munca pământului nu mai au acces la așa ceva. S-au câștigat tot felul de licitații false, iar cei care le-au luat nu mai produc nimic în țară, nu țin terenurile decât strict pentru subvenție. La ora actuală, nu au încărcătură de animale și nu interesează pe nimeni, Dacă blatul este făcut, e bun făcut și nu-i mai controlează nimeni în țara asta”, a mai spus fermierul.

    Oi de împrumut să dea bine la controale

    La stâna care fusese făcută de Dan Petrescu nu prea mai există semne de viață ciobănească. Totul a căzut într-o mare dărăpănătură, iar stâna este înconjurată cu gard electrificat pentru a nu cădea pradă sălbăticiunilor venite pe timp de noapte. Câinii care ar trebui să păzească oile sunt mai slabi decât ele, iar întreaga stână este plină de gunoaie și dejecții animale care sunt duse de pârâu în aval.

    „Aceste oi pe care vi le arăt acum sunt oi reformă, sunt vopsite în mai multe culori. Iar acea oaie pe care v-o arăt acum are crotaliu roșu pentru că este duplicat. Asta înseamnă că au crotaliile pierdute sau scoase și dat comandă de alte crotalii, deci sunt oi adunate de la anumiți cetățeni și aduse aici. Cele boite cu negru sunt ale celui căruia i-a fost subînchiriată stâna. Ciobanul care păstorește pe acest munde va spune că are o înțelegere, o asociere cu actualul proprietar, dar acest lucru nu poate fi legal pentru că muntele este concesionat unei persoane fizice. Și nimeni nu vrea să ia vreo măsură în acest lucru”, a mai spus Petrescu.

    Printre oile care se adună la stână odată cu lăsatul serii, aleargă doi copii de câțiva anișori. În momentul în care ne-am apropiat de fosta stână a lui Petrescu, ciobanul de acolo a devenit foarte neliniștit. Lucrurile nu sunt deloc în regulă acolo, iar asta o știu și cei trei păstori, ciobanul violent și cele două ajutoare ale lui, dar și autoritățile din primărie.

    „Acum doi ani de zile s-a făcut o sesizare către Garda de Mediu, au venit la fața locului, au văzut că strunga unde se mulg animalele este pe prundul râului, lucru neadmis, pentru că aceste dejecții ar trebui să stea pe pășune undeva, s se îngrașe, să se schimbe solul. De ce au pus strunga aici? Pentru a nu o mai curăța, pentru a nu o mai muta. De când am plecat eu de aici, strunga numai aici a stat, numai aici se mult oile. Apa când vine mare, strunga se spală toată de noroi și toate dejecțiile merg în aval, în râul Buda. Suntem în al doilea an în care acest lucru se întâmplă, de când am făcut eu sesizarea, dar nu s-a luat nici o măsură pentru acest munte”, a declarat Petrescu.

    Documentație grea cât un miel

    Întorși la stâna din marginea orașului, Petrescu ne scoate pe un suman un vraf de documente. Sunt sesizări, plângeri, răspunsuri date în batjocură de autoritățile române. Puse unele peste altele sunt înalte cât un ciobănesc mioritic.

    „Ce este aici, este documentația din 2011 încoace când am simțit că deja se fraudează, la modul greu, fondurile europene. Am simțit că ceva rău mi se poate întâmpla și mie, din structura asta mafiotă despre care vorbesc. Am aici dosare, controale făcute în munte care nu au avut nici un fel de succes”, ne spune Petrescu.


    Te-ar mai putea interesa

    Când se plantează roșiile în grădină – calendar Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd