• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Zile de foc la MADR! Ce a discutat ministrul Oros cu fermierii veniți la București

    Ramona Dascălu -

    Discuții cu fermierii! Ministrul Nechita Adrian Oros și secretarul de stat Florian-Emil Dumitru s-au întâlnit miercuri – 11 decembrie cu reprezentanți ai mediului asociativ din sectorul apicol, avicol, de creștere a suinelor și ovinelor pentru a discuta despre principalele probleme cu care se confruntă fermierii. La discuții au participat, de asemenea, directorii direcțiilor tehnice de specialitate, alături de experți din cadrul MADR și ai instituțiilor din subordine.

    La toate cele patru întâlniri, conducerea MADR a subliniat faptul că expertiza mediului asociativ va sprijini Ministerul în conturarea unor politici agricole în beneficiul fermierilor și, totodată, i-a asigurat pe cei prezenți de întreaga colaborare și deschidere din partea MADR pentru identificarea unor soluții viabile pentru dezvoltarea agriculturii românești, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.

    În deschiderea discuțiilor cu reprezentanții sectorului apicol, secretarul de stat Emil Dumitru a evidențiat utilitatea organizării acestei întâlniri pentru cunoașterea problemelor din domeniu care necesită soluționare și discutarea acestora împreună cu direcțiile de specialitate, înștiințarea membrilor formelor asociative cu privire la demersurile întreprinse de MADR referitoare la autorizarea temporară pentru utilizarea neonicotinoidelor în tratamentul semințelor de floarea soarelui și porumb și a subliniat importanța de a identifica puncte comune de interes și de a conlucra la definitivarea actului normativ referitor la Programul Național Apicol 2020 – 2022 (PNA).

    Secretarul de stat a afirmat că propunerile și sugestiile transmise de către membrii mediului asociativ în sectorul apicol au reprezentat o contribuție la elaborarea Legii apiculturii și și-a exprimat aprecierea cu privire la rezultatul și forma acesteia în satisfacerea exigențelor sectorului. Totodată, secretarul de stat i-a îndemnat pe membrii asociațiilor să propună un mod de lucru pentru stabilirea unui grafic de măsuri și acțiuni concrete.

    Directorul Direcției pentru Politici în Sectorul Zootehniei din cadrul MADR a informat că valoarea sprijinului dedicat apiculturii din România va crește la 31.492.100 euro pentru cei trei ani de derulare ai Programului, potrivit deciziei din partea Comisiei Europene, urmând ca în cel mai scurt timp proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea PNA-ului 2020 – 2022 să fie pus în dezbatere publică. În încheierea discuțiilor s-a agreat organizarea unor grupuri de lucru tehnice în vederea elaborării legislației pentru sectorul apicol din Planul Național Strategic și transmiterea în scris a propunerilor de către asociațiile de profil, pentru crearea unui parteneriat constructiv și fructuos.

    În cadrul celei de-a doua întâlniri, cu reprezentanții sectorului avicol, secretarul de stat Emil Dumitru a subliniat că acest sector a înregistrat un progres semnificativ, specificând totodată că este necesară prioritizarea reproducției. Referitor la combaterea practicilor comerciale neloiale, asociațiile au propus o colaborare inter-instituțională mai strânsă, în vederea asigurării unui mediu concurențial corect. În acest context, secretarul de stat a afirmat necesitatea de a construi un mecanism de verificare și control credibil.

    În vederea creșterii gradului de informare a populației, secretarul de stat a menționat că este necesar să se realizeze noi campanii pentru conștientizarea și responsabilizarea cetățenilor în privința PPA. Totodată, oficialul a relevat necesitatea unei mai bune cooperări interinstituționale pentru a eficientiza măsurile de prevenție și combatere a PPA. De asemenea, Emil Dumitru a evidențiat necesitatea de a identifica o soluție viabilă astfel încât fermele să-și poată comercializa produșii sănătoși proveniți din ferme.

    Printre problemele și prioritățile sectorului ovin care au fost luate în discuție s-au numărat: înființarea camerelor agricole, elaborarea unui program pentru atragerea tinerilor în zootehnie, revitalizarea liceelor agricole, modificarea legii pajiștilor, concesionarea pășunilor, sprijinul cuplat zootehnic, accesul pe piață – crearea de facilități pentru comercializarea produselor, sprijin pentru tinerii fermieri, soluții pentru atragerea tinerilor în zonele montane și combaterea depopulării satelor, susținerea exporturilor și deschiderea de noi piețe.

    Ministrul Nechita-Adrian Oros și-a exprimat dorința ca MADR cu sprijinul tuturor actorilor implicați să creeze un Plan Național Strategic fundamental care să cuprindă toate aspectele esențiale, astfel încât în viitoarea programare financiară, 2021-2027, România să susțină crearea de cooperative pentru fermierii mici și mijlocii, prioritar fiind sectorul zootehnic, astfel încât să reușim să trimitem peste hotare produse cu valoare adăugată și să reducem exportul de materie primă. Totodată, ministrul a afirmat că „trebuie să facem împreună efortul de a consolida piețele de export, în acest sens fiind utilă prezența unor atașați agricoli în zonele de interes care să cunoască specificul pieței și noile oportunități și să le comunice celor interesați”. În acest context, ministrul Oros a subliniat că este necesar ca fermierii să realizeze producții livrabile și de calitate, pentru a satisface cerințele partenerilor comerciali. De asemenea, este important ca fermierii crescători de animale să fie uniți pentru a putea negocia un preț cât mai bun pe piețele externe.

    De asemenea, ministrul Oros a declarat că soluția cea mai bună pentru învățământul agricol este crearea unui cadru legislativ pentru susținerea învățământului dual. Astfel, a evidențiat necesitatea ca agenții economici să fie susținuti prin facilități fiscale pentru a oferi formare practică celor interesați și și-a exprimat speranța că prin parteneriatul public-privat tinerii să fie încurajați să lucreze în agricultură imediat după terminarea studiilor din domeniul agricol.

    În încheiere, ministrul a transmis că MADR acordă o atenție deosebită zootehnizării agriculturii și procesării produselor agricole și încurajează asocierea fermierilor, pentru ca aceștia să beneficieze de facilități și să înregistreze progres și competitivitate.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    O mare fabrică românească de pâine a fost cumpărată de străini Alertă meteo de ploi și vânt puternic. Cantitățile de apă pot depăși 50 l/mp De la tunsul oilor la pensiune cu specific ciobănesc. Florin Muntean a investit în Complexul Țurcana