• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dănuț Păle, vicepreședinte Comisia de Agricultură: ”Credeți că a fost inspirată componența Consiliului de Administrație?”

    Ramona Dascălu -

    Așa cum Agrointeligența – AGROINTEL.RO a anunțat încă de ieri, Comisia de Agricultură din Camera Deputaților a organizat astăzi, miercuri – 5 februarie, o ședință la care a fost invitată și conducerea Casei de Comerț Unirea pentru a da explicații despre modul netransparent în care instituția a cheltuit banii publici.

    La ședința s-a prezentat însă din partea Casei de Comerț Unirea doar directorul general al instituției, Adrian Izvoranu. În acest sens, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților Dănuț Păle a spus că pentru a fi lămurite lucrurile este nevoie de o altă ședință la care să fie prezenți și membrii Consiliului de Administrației întrucât aceștia sunt cei care cu adevărat au luat decizii în ceea ce privește managementul instituției.

    ”Eu aș vrea să vă propun ca discuțiile să le avem și în altă perioadă pentru că sunt foarte importante. Mi-aș permite să sugerez să avem prezenți și așa-zișii membri ai Consiliului de Administrației pentru că și dumnealor ar trebui să răspundă. Eu am avut o discuție cu unul dintre ei și nu pot să cred că devii cel care spui că activitatea acestei instituții în care eu chiar am crezut a fost penală. Păi ești părtaș dacă dumneata spui așa ceva. Cum ai aprobat? Un director nu conduce decât pe deciziile Consiliului de Administrație. În al doilea rând, credeți că a fost inspirată componența Consiliului de Administrație? Asta e o altă întrebare a mea. Și pentru domnul secretar de stat, eu când am auzit de acest demers și când oamenii vorbeau, hai nu de 2 milioane de agricultori care ar fi făcut componenta acestei instituții, eu pentru ăia am fost foarte bucuros. Și dacă tot vorbim de evaziune fiscală în sectorul agricol, era o șansă pentru România, prin achiziționarea produselor agricole din acest segment, să primească o componentă la PIB extraordinar de importantă. Eu așa am crezut la vreemea respectivă și cred în continuare că asta este menirea Casei de Comerț, tocmai pentru a ajuta agricultura din România. Știți foarte bine că tot încercăm să protejăm mediul de afaceri din acest sector la tot ce înseamnă intrări de produse agricole din țări ale Uniunii Europene și importuti din țări terțe. De aceea ar fi bine ca peste două săptămâni să vină și alți membri din această instituție numită Casă și să dezvoltăm subiectul pentru că este foarte important. Cred că ar fi cea mai mare greșeală, domnilor de la ministerul Agriculturii, să distrugeți această idee”, a declarat Dănuț Păle, deputat PSD și vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților.

    Din partea ministerului Agriculturii a fost prezent la ședință secretarul de stat Emil-Florian Dumitru. Acesta a spus că trebuie întrebată fosta conducere a Ministerului Agriculturii despre modul în care au fost numiți membrii Consiliului de Administrație al Casei de Comerț Unirea, dar și despre cheltuielile iresponsabile făcute din bugetul instituției.

    ”Noi considerăm că trebuie să fim indiferent de vremuri un partener cu Comisia de Agricultură și să identificăm cele mai bune soluții. Sigur că mai devreme v-am vorbit de distrugerea unui concept legat de un prost management pe care l-am descoperit și pe care vi l-am spus așa cum l-am găsit și de care nu suntem noi în măsură să identificăm vinovații. Sigur că nu pot fi de acord că guvernanța coorporatistă este opțională indiferent că ne numim ministerul Agriculturii sau altă instituție publică, gestionăm bani publici, motiv pentru care trebuie să fim responsabili asupra modului în care îi cheltuim. Legat de fostul management cu dacă și cu parcă, nu trebuie să discutăm prezumtiv ci efectiv trebuie să ni se explice și ce trebuie să le explice celor care sunt îndreptățiți să ceară explicații de ce s-a făcut într-un fel, cu nerespectarea legislației în vigoare și de ce am ajuns în situația în care am ajuns, să prezentăm o chestiune mult prea branduită fără prea mare efect și eu cred că da, trebuie să vedem cum putem să îndreptăm situația. Legat de componența Consiliului de Administrație, v-aș ruga frumos să întrebați fosta conducere cum a numit membrii în Consiliul de Administrație, în mod netransparent, fără niciun fel de procedură, de selecție publică a componenței Consiliului de Administrație și a modului netransparent în care s-au efectuat tot felul de cheltuieli care de care mai năzdrăvane, culminând cu Ziua Produselor Agroalimentare din 9 octombrie, care a fost o manifestare politică”, a spus Emil Dumitru, secretar de stat în ministerul Agriculturii.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”