• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ROBERT CHIOVEANU, ANSVSA: ”NU VOM INTERZICE PORCUL DIN GOSPODĂRIILE POPULAȚIEI!”

    Angelica Lefter -

    Nu vom interzice porcul din gospodăria populației, creșterea lui se va face în continuare în gospodăriile populației și populația și acel gospodar își va permite să taie porcul în gospodărie. Este mesajul pe care președintele Autorității Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, dr. Robert Chioveanu, îl transmite românilor prin intermediul Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Referitor la creșterea porcilor în gospodăriile populației, dar și despre ordinul nou pus în dezbatere publică de ANSVSA într-o formă actualizată, dr. Chioveanul arată că gospodarii nu trebuie să se teamă că le va fi interzisă creșterea porcilor. La nivel guvernamental, împreună cu cetățenii și cu fermierii, se caută cea mai bună soluție pentru stoparea extinderii virusului pestei porcine africane prin instituirea unor măsuri de biosecuritate.

    Vă reamintim că Agrointeligența – AGROINTEL.RO a publicat în premieră prevederile ordinului președintelui ANSVSA care, în forma pusă în dezbatere publică, propune interzicerea creșterii suinelor în aer liber, în exploatații agricole deschise, precum stânele, precum și interzicerea reproducției suinelor în gospodării. 

    Iată, integral, declarația președintelui ANSVSA, dr. Robert Chioveanu, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO:

    Acest ordin privind condițiile de biosecuritate în exploatațiile de porcine este un ordin care este în dezbatere publică în urma consultărilor făcute cu cetățenii, cu fermierii, cu asociațiile producătorilor de carne de porc din România. Acest ordin a fost publicat pentru prima dată în guvernarea PSD, în luna noiembrie 2019. Acest ordin a fost  subsecvent unui ordin al ministrului agriculturii din acea dată, din noiembrie, domnul Daea, care a spus că toți gospodarii vor crește doar 5 porci și a dimensionat cu 5 porci gospodăria populației. Acest ordin vine cu clarificări privind condițiile de biosecuritate. În prezent este în dezbatere publică și obiectivul este de a găsi cea mai bună soluție prin care să permită creșterea porcului în gospodărie, dar totodată și în fermele comerciale și să ia toate măsurile pentru a reduce la maximum aceste focare de pestă porcină africană.

    Acest ordin privind condițiile de biosecuritate vine cu o serie de măsuri și cu responsabilități, atât din partea fermierilor care dețin ferme comerciale, cât și din partea gospodarilor – cei care dețin porci în gospodării. El este în dezbatere publică și ne gândim ca aceste măsuri să fie în primul rând informale, să informăm toți cetățenii despre pericolul și dezastrul economic al acestui virus care este în momentul de față pe teritoriul și evoluează pe teritoriul României și începând cu 1 ianuarie 2021 să  putem să începem să implementăm o serie de măsuri care să vină în sprijinul combaterii virusului pestei porcine africane.

    Fac un apel ca toți cetățenii să înțeleagă că Autoritatea Națională Sanitară-Veterinară nu interzice creșterea porcului în gospodăria populației!

    Noi doar impunem anumite condiții de creștere și trebuie să fim conștienți că indiferent că vei crește 5-100-200-1000-40.000, această creștere trebuie să fie cu respectarea unor reguli de biosecuritate.

    Domnul ministru Daea a impus din luna noiembrie 2019, prin acel ordin semnat pe ultima treaptă când a plecat, ca toate gospodăriile populației să fie dimensionate doar la 5 porci. Noi nu am abrogat acest ordin, nu am făcut acest ordin pe condițiile de biosecuritate ca o măsură complementară, ci doar pentru a respecta toți niște reguli ca să putem să limităm răspândirea virusului pe teritoriul României și dezastrele și pagubele economice care în momentul de față sunt uriașe pentru toți fermierii și crescătorii de porci din România.

    Nu vom interzice porcul din gospodăria populației, creșterea lui se va face în continuare în gospodăriile populației și populația și acel gospodar își va permite să taie porcul în gospodărie.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”