• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AFIR: Noi condiții pentru tinerii fermierii care pot accesa fonduri nerambursabile de 50.000 de euro!

    Ramona Dascălu -

    Ghidul solicitantului pentru submăsura 6.1 ”Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, în dezbatere publică! Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), pe pagina oficială de internet, www.afir.info, la secțiunea Transparență decizională.

    Principalele modificări îi vizează pe tinerii cetățeni români din afara granițelor țării

    Potrivit unui comunicat de presă remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO, versiunea revizuită a Ghidului solicitantului privește în principal modalitatea de accesare a finanțării nerambursabile pentru tinerii cetățeni români din afara granițelor țării care se instalează ca șefi sau manageri ai exploatației. În acest sens, au fost modificate anumite proceduri, simplificându-se modalitatea de depunere a documentelor doveditoare a studiilor și a locului de muncă. Mai mult, au fost  revizuite și clarificate condițiile pe care tinerii din diaspora trebuie să le îndeplinească pentru a depune proiectul.

    Condiții de eligibilitate

    Pot solicita finanțare europeană nerambursabilă tinerii fermieri din diaspora care au absolvit în ultimii 5 ani calendaristici dinaintea depunerii cererii de finanțare un program de studiu în domeniul agricol atât din țări membre ale Uniunii Europene, cât și din țări terțe UE. O altă condiție este ca aceștia să fi avut un loc de muncă atât în țări membre ale Uniunii Europene, cât și în țări terțe, în domeniul agricol, cel puțin 3 luni în ultimele 12 luni dinaintea depunerii cererii de finanțare.

    Ce documente trebuie depuse

    O altă modificare importantă, care se regăsește în Ghidul solicitantului revizuit, constă în eliminarea obligativității apostilării documentelor care dovedesc locul de muncă sau absolvirea programelor de studii.

    Pentru dovada locului de muncă, în cazul în care solicitantul nu poate depune documentul autentificat prin apostilă, acesta poate să depună un certificat de înregistrare care dovedește prezența solicitantului în statul în care a desfășurat activitate cel puţin 3 luni în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de finanțare şi emis de autoritățile locale (ex. poliția sau primăria), care cuprinde numele și adresa persoanei înregistrate, precum și data înregistrării. .

    Certificatul trebuie să fie însoţit de alt document care să facă dovada raporturilor de muncă încheiate în statele membre de tipul: contract individual de muncă/ certificat de angajare, ori o dovadă privind desfăşurarea unei activităţi independente/ raport de muncă/ stagiu de practică/internship/ contract de ucenicie sau alt document eliberat de angajator în conformitate cu actele în vigoare ale acelui stat.

    Pentru absolvenții de programe de studii în domeniul agricol care nu pot depune document oficial cu apostilă, aceștia vor prezenta un document care să dovedească absolvirea un program de studiu în domeniul agricol, postuniversitar, universitar, preuniversitar, alături de certificatul de înregistrare care dovedeşte şederea solicitantului în statul-gazdă în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de finanţare.

    Documentele enumerate anterior se depun cu traducere legalizată în limba română.

    Sprijin de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației

    Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole (dimensiunea exploatației agricole se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina de internet a AFIR – http://so.afir.info/).

    Finanțarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului în funcție de implementarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăși trei ani (cinci ani pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea Contractului de finanțare. Acordarea sprijinului va fi proporțională cu gradul de îndeplinire a Planului de afaceri.

    Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site a versiunii consultative aferente Ghidului solicitantului pentru submăsura 6.1. Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații pe adresa de e-mail, consultare@afir.info, până la data de 12 octombrie 2020.


    Te-ar mai putea interesa

    Instalarea tinerilor fermieri – lista cu cei 440 de fermieri care primesc 70.000 de euro/fermă S-a publicat Ghidul pentru achiziția de utilaje agricole cu fonduri europene! Fabrica de Consultanță: Primul proiect aprobat pe Programul Tranziție Justă, finanțare de 4,9 mil. euro

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte