agrointel.ro
ForțaPAC
  • Știri
  • Video Forța PAC
  • Evenimente Forța PAC
  • Special: Forța PAC JUNIOR
  • Despre proiect
  • Consiliul AGRIFISH: S-a cerut introducerea unui sprijin cuplat pentru apicultori!

    Agrointeligența Agrointeligența -

    Sprijin cuplat pentru sectorul apicol. Dacă în prima zi a Consiliului AGRIFISH, majoritatea miniștrilor Agriculturii, printre care și cel român, a susținut cu tărie ca în domeniul de aplicare a schemei de plăți cuplate să fie introdus și sectorul cărnii de porc, ministrul de resort al Letoniei, Alise Balode, are în vedere pentru acest tip de plăți sectorul apiculturii.

    „Sprijinul cuplat – putem fi de acord cu 15% ca un minim, dar ar trebui ca și sectorul apiculturii să fie inclus aici, ca și alternativă la creșterea porcinelor. Micii producători vor cere doar un sprijin nesemnificativ și ne-am dori să se permită un sprijin în valoare de până la 15% din produsul comercializat. Ar fi foarte util pentru micii fermieri”, a declarat Balode, luni, 19 octombrie, în plenul Consiliului AGRIFISH.

    În cadrul Reuniunii Consiliului AGRIFISH, ministrul federal al agriculturii, Julia Klöckner, în calitate de președinte interimar al Consiliului agricol al UE, a solicitat colegilor reuniți la Luxemburg să adopte o poziție comună, așa-numita „direcție generală”.

    Cu câteva zile în urmă, delegația germană a înaintat propuneri de compromis care abordează cele trei proiecte de ordonanțe privind reforma PAC, care au fost prezentate acum doi ani de către comisarul UE pentru agricultură de atunci, Phil Hogan.

    Viziunea Germaniei privind decizia la care ar trebuie să se ajungă în cadrul Consiliului cuprinde și un ajutor cuplat nemodificat pentru până la 13% din plățile directe (+ 2% pentru culturile proteice).

    Pe de altă parte, mai multe grupări politice susțin reducerea ajutorului cuplat la 10% din plățile directe (+ 2% pentru culturile proteice).

    În urma dezbaterilor și voturile din acestă săptămână, noua PAC va intra în trialogul decisiv, cel în care Consiliul, Parlamentul și Comisia vor elabora forma finală a reformei PAC. Aceste discuții ar putea fi prelungite până la sfârșitul lunii februarie sau începutul lunii martie 2021. După toate probabilitățile, noua PAC nu va intra în vigoare înainte de 2023.

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Căutare în articole

    Te-ar mai putea interesa

    Fonduri europene mai mari pentru tinerii crescători de animale prin noua PAC Ioan Gociman, Asociația Aberdeen Angus România: În noua PAC ne dorim să fie susținută atât rasa curată, cât și metisul! Cristina Guseth, Freem House România: ”Sunt trei tipuri mari de fraude cu fonduri europene: conflictul de interese, falsul în declarații și segmentarea achizițiilor publice”

    Ultimele știri

    Forța PAC Junior. Ediția 13 Forța PAC Junior. Ediția 12 Ministrul Adrian Oros: România are 6,2 miliarde de euro alocate pentru perioada de tranziție la noua PAC

    Abonare gratuită la știri