• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Şef APIA: Primii fermieri vor avea avansul în cont în următoarele 2-3 zile!

    agrointeligenta.ro -

    Primii fermieri care vor avea avansul APIA în conturi! Un director din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că la nivelul județului pe care îl coordonează un număr de peste 12.000 de beneficiari se află deja pe listele de plată și urmează să încaseze și prima tranșă din subvenții în numai câteva zile.

    „La nivelul județului Vaslui, 18.582 de fermieri care au depus cereri de plată în cadrul Campaniei 2020 au solicitat plata de avansuri din subvențiile ce li se cuvin, pentru a avea resursa financiară pregătirii noului an agricol, care, sperăm, va fi mult mai bun ca acesta, marcat de secetă și epidemia de SARS Cov 2. Între aceștia, 12.752 de fermieri vor fi primii care vor beneficia de astfel de avansuri, banii urmând a intra în conturi în următoarele 2 – 3 zile. Urmează apoi și restul fermierilor, astfel încât toate cererile de avansuri din subvenții să fie onorate cât mai repede, înainte de data de 5 decembrie, când urmează să demarăm acțiunea de plată regulară. Centrul județean și cele locale APIA Vaslui sunt deja pregătite pentru această operațiune, și sperăm ca plățile să fie făcute cât mai repede, astfel încât fermierii să aibă bani pentru lucrările agricole care se impun în acceastă perioadă”, a declarat Răzvan Arteni, directorul executiv al APIA Vaslui, citat de Monitorul de Vaslui.

    Conform Hotărârii de Guvern nr. 819/2020, prin care au fost stabilite cuantumurile la hectar ale plăților directe care se acordă în anul 2020, fermierii vor primi câte 98,7381 euro/ha, în cazul plăților directe, 5 euro/ha, pentru suprafețe mai mici de 5 ha, și 48,1053 euro/ha, pentru suprafețe cuprinse între 5 – 30 ha inclusiv, în cazul schemei de plată redistributive, și 57,8245 euro/ha, în cadrul schemei de plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, așa numita plată pentru înverzire.

    La rândul lor, tinerii fermieri care au accesat schema de plată care le este destinată vor primi câte 36,6119 euro/ha.

    Oierii urmează să primească 17,9060 euro/cap de animal ovine sau caprine.

    Plățile se vor face în lei, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2020 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv 4,8725 lei pentru 1 euro, în cazul plăților directe, și la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 31 decembrie 2019, respectiv 4,7830 lei pentru 1 euro, în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale.

    Nivelul plăților în avans va fi de până la 70% în cazul plăților directe, respectiv de până la 85%, în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale.


    Te-ar mai putea interesa

    Când se plantează roșiile în grădină – calendar Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA