• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Termen în noiembrie pentru fermierii care au cerut subvenția de 3.000 euro/ha!

    Roxana Dobre -

    Termen în noiembrie pentru fermierii care au cerut subvenția de 3.000 euro/ha! Producătorii agricoli care au depus anul acesta o cerere de plată pentru subvenția de până la 3.000 de euro, acordată de la bugetul de stat, ca ajutor de minimic pentru cultura de usturoi, au termen până la data de 20 noiembrie să valorifice marfa cu care s-au înscris în programul pentru aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”. Documentele justificative se vor depune până la data de 27 noiembrie la Direcțiile Agricole Județene!

    Programul de susținere a producției de usturoi se desfășoară pe o perioadă de 3 ani, respectiv 2019 – 2021. Valoarea sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de maximum 3000 euro/ha pentru cererile care au fost depuse până la data de 15 mai inclusiv.

    Când află fermierii care este cuantumul per beneficiar

    Direcțiile Agricole nu pot calcula sumele alocate per beneficiar până nu depun toți fermierii documentele justificative privind comercializarea recoltei minime cerute în program. Se iau în considerare următoarele docuemente: bon fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare), care au termen data de 27 noiembrie. Numai după această dată DAJ-urile pot face o centralizate și calculează sumele ce revin per beneficiar.

    MADR a anunțat că suma de 3.000 euro poate să scadă pe măsură ce solicitările venite din partea fermierilor vor depăși plafonul alocat, așa cum s-a procedat și în cazul cultivatorilor de tomate care au primit 2,270 de euro/beneficiar în loc de 3.000/euro așa cum au încasat în anii trecuți.

    Ce condiții au avut de respectat cultivatorii de usturoi

    Potrivit MADR, în vederea monitorizării calității usturoiului care se oferă populației, potențialii beneficiari trebuie să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, ce va fi verificat de către Autoritatea Națională Fitosanitară.

    Pentru acuratețea datelor privind suprafețele deținute și cultivate cu usturoi, Direcțiile Agricole au solicitat beneficiarilor o copie a filelor din Registrul agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi în anul de cerere.

    Mai mult, reprezentanții DAJ au verificat culturile înainte de recoltare, cu evaluarea producției. Pentru a fi considerați eligibili, producătorii agricoli trebuie să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp și să obțină o producție de minimum 3 kg usturoi/10 mp.

    Impactul financiar prevăzut este de maximum 7.500.000 lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 1.579,080 euro și se asigură din bugetul pe anul 2020.

    Potențialii beneficiari pot fi:

    Programul a crescut suprafețele cultivate în 2020 comparativ cu 2018

    Potrivit datelor transmise de Ministerul Agriculturii în analiza SWOT, ce va sta la baza Programului Național Strategic (PNS), ajutorul de minimis acordat cultivatorilor a avut un impact pozitiv în sensul că suprafața cultivată cu usturoi în cadrul programului a crescut în anul 2020 ajungând la 1.153 ha, față de anul 2019 când au fost cultivate numai 379,04 ha.

    ”De asemenea, în anul 2019 au fost înregistrați 374 de beneficiari ai programului, în timp ce pentru anul 2020 sunt înscriși în program 1.098 solicitanți. Se constată că sprijinul financiar a avut un impact pozitiv și în ceea ce privește importul de usturoi, care a scăzut în anul 2019 cu circa 30% față de anul 2018”, se mai arată în analiza MADR.


    Te-ar mai putea interesa

    Victorie a fermierilor – Bruxelles a cedat! Derogări la GAEC 6,7 și 8, și protecție pentru micii fermieri APIA vă poate cere acte ce dovedesc activitățile agricole pe terenurile trecute la subvenție Adeverința pentru subvențiile de la APIA – doar cu semnătura primarului

    Ultimele știri

    UE introduce o taxă de 95 euro/tonă la importurile de cereale din Rusia şi Belarus Indicele de împrimăvărare în regiunile agricole ale țării Florin Barbu, MADR: Protestele fermierilor din toată Europa – un duș rece