• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Producătorii de flori, excluși din schemele Ministerului Agriculturii: ”Dacă suntem dați la o parte, ne vom adresa instanței!”

    Angelica Lefter -

    Producătorii de flori din România, nemulțumiți de statutul lor în fața autorităților! Vor să se facă auziți și mai ales incluși în măsurile și schemele Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru a beneficia de susținere financiară din partea autorităților.

    Foto: Ionel Călin, președintele Asociației Producătorilor de Flori Muntenia

    Ion Călin, președintele Asociației Producătorilor de Flori Muntenia, a spus pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că a făcut demersuri în acest sens. Alături de vicepreședintele Asociației, Ștefan Ștefan, au avut întâlniri cu oficiali ai MADR și au încercat să-i includă pe cei din breaslă în planurile ministerului, însă demersurile au rămas la stadiul de dialog.

    Opinia președintelui de Asociație este că și producătorii de flori ar trebui tratați ca oricare alți producători agricoli, mai ales că aduc bani la bugetul de stat, sunt plătitori de taxe și impozite ca orice producător din alt sector agricol.

    ”Asociația are deocamdată doar 400 de membri, are sediul în județul Giurgiu, în localitatea Adunații Copăceni, dar avem membri din comunele limitrofe și județele Argeș, Dâmbovița, Călărași și altele. Reprezentăm producătorii de flori cam din toată țara, deși am început cu zona Munteniei, am fost contactați și din Ardeal și zona Moldovei. Ne numim Muntenia pentru că atunci când am cerut denumirea, pe România a fost rezervată cândva, și am rămas la Muntenia, dar suntem sute de producători.

    Avem o problemă: dorim să fim cunoscuți și recunoscuți ca producători agricoli, căci în speță noi suntem producători agricoli. Nu este un moft de a produce flori, ci este o experiență, asta știm să facem, avem investit în tehnologie este greu să schimbăm. Noi suntem produs deficitar clar, știți cum sunt importurile.

    Pe noi acum ne interesează noul Plan Național Strategic (PNS) în care noi ne luptăm să intrăm cu toate drepturile noastre de producători agricoli. Noi am făcut niște demersuri până în prezent din 2019 de când funcționăm: suntem înscriși în Grupul de Lucru la MADR – PNS 2021-2027, am înaintat documentație la PNDR, demersuri de recunoaștere de grup de producători, înscrierea la APIA cu cod de identificare pe asociație, cu demersuri la politici agricole”, spune reprezentantul producătorilor de flori.

    Deși întâlnirile cu autoritățile din minister au continuat, deocamdată nimic concret nu s-a realizat, de aici și nemulțumirea producătorilor de flori.

    ”De curând, săptămâna trecută, am avut o întâlnire cu doamna director de la Politici Agricole, cu domnul secretar de stat Aurel Simion, domnul ministru Adrian Oros nu a putut să vină pentru că avea o întâlnire cu crescătorii de suine. Am întâmpinat o situație care ne-a marcat, au fost voci care, poate din neglijență sau din grabă, au spus că este o perioadă grea, de tranziție, de pandemie și că ”floarea nu se mănâncă”. Ni s-a părut foarte urât, dar noi suntem clar o breaslă care produce bani, suntem participanți la bugetul acestei țări! Există o vorbă simplă românească: ”Noi nu cerem mâncarea nimănui din frigider și nici banii din buzunar!”. Cerem dreptul nostru ca producători, cerem echitabilitate și egalitate și să nu fim discriminați”, a menționat Ion Călin.

    Președintele Asociației Producătorilor de Flori Muntenia a explicat că demersul de a înființa asociația s-a născut tocmai din necesitatea de a beneficia de toate drepturile producătorilor agricoli. Acesta consideră că legislația ar trebui revizuită, iar angajații MADR ar trebui să nu privească acest sector cu superficialitate.

    ”Noi până acum am fost văduviți de orice drept, de orice măsură. de orice proiect. Noi suntem producători agricoli cu documente, funcționăm cu atestat de producător emis de către primării și aprobat de către Direcțiile Agricole competente județene, avem și carnet de comercializare și facturi. În ceea ce privesc despăgubirile pentru producătorii afectați de pandemia de COVID-19, am depus cerere în termen, până pe 23 octombrie 2020, pentru sprijinul acordat producătorilor afectați de pandemie. Când s-a intrat în starea de urgență am fost afectați, când s-a închis piața Coșbuc, timp de 3 săptămâni am aruncat flori, le-am cosit și le-am aruncat, noi am pierdut tot.

    În starea de alertă am găsit la Piața Pucheni unde să ne vindem marfa. Am depus cerere în termen, am trimis e-mailuri, niciun răspuns. Nu vrem să se gândească la nivelul că: floarea nu se mănâncă! Atât timp cât suntem plătitori de TVA, aducem bani la bugetul de stat prin tot ce facem, vrem să fim tratați ca toți producătorii agricoli. Ar trebui adaptată legislația și programele APIA la vremurile actuale. Mi-a fost invocat un ordin al ministrului din 2013. Îmi asum faptul să spun că oamenii din politic se schimbă, dar sunt în minister niște persoane puse în funcții de directori, dar cred că aceia nu știu ce înseamnă producție, au acele funcții de când au ieșit de pe băncile școlii, nu au legătură cu producția”, a spus Ion Călin.

    Reprezentantul producătorilor de flori spune că deși a purtat discuții cu autoritățile și a găsit înțelegere la nivel verbal, dacă situația acestui sector nu se va schimba radical și faptual, atunci vor fi făcute demersuri chiar în instanță.

    ”Noi până acum nu am existat. Pe viitor, dacă, totuși, dacă suntem dați la o parte ca producători agricoli, ne vom adresa instanței, atât interne cât și internaționale. Nu mai putem accepta situația aceasta. Dacă nu vom fi prinși undeva să beneficiem de calitatea de producători agricoli, nu ne oprim, pentru că avem responsabilitatea oamenilor onești în spate, a celor care produc!

    În viitorul cât mai apropiat vom reveni cu propuneri punctuale atât în spațiul public cât și la Ministerul Agriculturii, susținute de documentație, în care vom face precizări în vederea cunoașterii adecvate a breslei noastre și în ceea ce privește susținerea noastră ca producători agricoli în echitabilitate cu cei din Uniunea Europeană”, a conchis Ion Călin, președintele Asociației producătorilor de flori Muntenia.


    Te-ar mai putea interesa

    Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului