• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Parlamentul European a votat pentru o nouă legislație a protecției solului

    Ramona Dascălu -

    Parlamentul European – vot pentru crearea unui cadru legislativ pentru protecția solului! Europarlamentarul român Dan Motreanu dezvăluie într-o postare pe pagina sa de Facebook că Parlamentul European a susținut categoric rezoluția prin care a solicitat Comisiei Europene să propună legislație și fonduri suplimentare pentru protecția solului în UE.

    ”Plenul reunit al Parlamentului European a votat cu 605 voturi pentru, 55 voturi împotrivă și 41 de abțineri propunerea de rezoluție a Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) prin care am solicitat Comisiei Europene să elaboreze un cadru legislativ ambițios pentru protecția și promovarea utilizării durabile a solului în toate statele UE. Noua legislație va trebui să țină cont de amenințările importante la adresa solului, precum deșertificarea și salinizarea, practicile agricole nesustenabile, pierderea materiei organice, gestionarea defectuoasă, abandonarea terenurilor, precum și contaminarea și pierderea biodiversității”, a arătat Dan Motreanu.

    Noua legislație va cuprinde măsuri de sprijin și stimulente financiare suplimentare pentru fermieri

    Europarlamentarul român susține că noua legislație va cuprinde pe lângă criterii pentru evaluarea calității solului, obiective de refacere, măsuri de monitorizare și raportare, schimb de bune practici și măsuri de sprijin și stimulente financiare suplimentare pentru fermierii care protejează solurile și terenurile.

    ”În plus, noul cadrul legislativ va trebui să respecte principiul subsidiarității și drepturile de proprietate și să includă criterii pentru evaluarea calității solului, obiective de refacere, măsuri de monitorizare și raportare, schimbul de bune practici și formare pentru agricultori, precum și măsuri de sprijin și stimulente financiare suplimentare pentru ca proprietarii să protejeze solurile și terenurile. Rezoluția vine în urma faptului că măsurile existente atât la nivelul UE cât și la nivelul statelor membre s-au dovedit a fi insuficiente pentru protejarea solurilor în ultimii ani, iar în ciuda faptului că există o Strategie tematică UE privind solul, degradarea terenurilor a continuat în întreaga UE, pierderile fiind estimate la 50 miliarde euro pe an. De asemenea, fără un cadru legal ferm și finanțare adecvată pentru dezvoltarea sistemelor de irigații în statele membre, UE riscă să nu își atingă obiectivul asumat în ceea ce privește combaterea deșertificării, fenomen în continuă creștere ce afectează peste 13 țări UE, printre care și România”, a declarat europarlamentarul Dan Motreanu.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa cerealelor. Creșteri de preț la grâu, porumb și rapiță Plânsul viței de vie. De ce ”plânge” via primăvara Când se seamănă semințele de roșii

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte